ROMEO AURELIAN ILIE
Îmi amintesc exact
de noaptea în care m-am născut.
Era o beznă de 41 Nisan
la fel ca oricare alta.
de noaptea în care m-am născut.
Era o beznă de 41 Nisan
la fel ca oricare alta.
Ursitoarele au venit neîntârziat
şi mi-au urat:
”O să fie surdo-mut,
dar va schimba culoarea luminii”.
şi mi-au urat:
”O să fie surdo-mut,
dar va schimba culoarea luminii”.
Părinții mei au vrut să negocieze:
"Dar dacă va construi
41 de biserici,
nu se poate să-i schimbați
destinul?"
"Dar dacă va construi
41 de biserici,
nu se poate să-i schimbați
destinul?"
Ursitoarele au râs
şi au dispărut.
şi au dispărut.
Eu am început să apar
din ce în ce mai clar,
să văd
şi să simt,
că doar atât îmi mai rămânea să fac.
din ce în ce mai clar,
să văd
şi să simt,
că doar atât îmi mai rămânea să fac.
Am construit până acum
patruzeci de biserici.
Mai am una
şi apoi
voi aştepta minunea.
patruzeci de biserici.
Mai am una
şi apoi
voi aştepta minunea.
Dar azi niciun comerciant de
ciment,
de var, de piatră ori de nisip
nu mai vând
unui surdo-mut.
de var, de piatră ori de nisip
nu mai vând
unui surdo-mut.
Se scuză spunând
că le-o interzice
noul cod fiscal.
că le-o interzice
noul cod fiscal.
Uneori,
în vis,
aud râsul ursitoarelor:
"dar cel puțin ai schimbat
culoarea lumii".
în vis,
aud râsul ursitoarelor:
"dar cel puțin ai schimbat
culoarea lumii".
Cea de-a 41 biserică surâde:
”M-ai construit şi pe mine
demult,
aici,
în sufletul tău”.
”M-ai construit şi pe mine
demult,
aici,
în sufletul tău”.
2.
În primăvara aceasta
pomul conștiinței
nu a dat decât
41 de frunze.
pomul conștiinței
nu a dat decât
41 de frunze.
Trist,
surdo - mutul le încălzeşte
pe fiecare în parte,
rugându-se să nu cadă
înainte de vreme, bruma.
surdo - mutul le încălzeşte
pe fiecare în parte,
rugându-se să nu cadă
înainte de vreme, bruma.
Cu fiecare frunză îngrijită
şarpele mai leapădă câte o piele.
după cea de-a 41-a,
i-a rămas sufletul dezvelit
şi a tras repede peste el
prima lacrimă.
şarpele mai leapădă câte o piele.
după cea de-a 41-a,
i-a rămas sufletul dezvelit
şi a tras repede peste el
prima lacrimă.
În primăvara aceasta,
pentru întâia dată,
şarpele s-a îmbrăcat in lumină.
pentru întâia dată,
şarpele s-a îmbrăcat in lumină.
3.
”Bine ai venit, surdo-mutule!
Iată, ai ajuns pe tărâmul
insuficienței eterne.
Locul unde nimic nu este terminat,
nimic nu este crezut definitiv,
nimeni nu este nici mort nici viu,
nimeni nu a iubit vreodată cu adevărat,
nimeni nu a spus adevărul curat niciodată.
Iată, ai ajuns pe tărâmul
insuficienței eterne.
Locul unde nimic nu este terminat,
nimic nu este crezut definitiv,
nimeni nu este nici mort nici viu,
nimeni nu a iubit vreodată cu adevărat,
nimeni nu a spus adevărul curat niciodată.
Şi pentru că eşti primul
care a ajuns aici trăind desăvarşit
şi murind desăvarşit,
iată, vei fi pus zeu
peste toate aceste
stări de agregare
ale nedesăvârşirii.
care a ajuns aici trăind desăvarşit
şi murind desăvarşit,
iată, vei fi pus zeu
peste toate aceste
stări de agregare
ale nedesăvârşirii.
Să le supui
şi să le recompui
după cum vei vrea.
şi să le recompui
după cum vei vrea.
Dar să ştii că nu vei rămâne zeu
decât pentru 41 de ani
ridicați la puterea non-infinitului.
decât pentru 41 de ani
ridicați la puterea non-infinitului.
Apoi vei fi trimis înapoi în lumea
ta,
nu mai înainte de a ți se tăia mâinile,
ca să nu poți mărturisi
despre ce ai văzut aici".
nu mai înainte de a ți se tăia mâinile,
ca să nu poți mărturisi
despre ce ai văzut aici".
Aşa a visat surdo-mutul
timp de 41 de nopți
şi de fiecare dată
s-a trezit cu mâinile însîngerate.
timp de 41 de nopți
şi de fiecare dată
s-a trezit cu mâinile însîngerate.
Nu, nu erau stigmate.
Ci dorul mâinilor
după crucea
nepurtată
cu adevărat.
Ci dorul mâinilor
după crucea
nepurtată
cu adevărat.
Romeo Aurelian Ilie (n.: 27. februarie 1988, Slobozia) A studiat la Facultatea
de Teologie Ortodoxă - Secţia Pastorală, din cadrul Universităţii „Ovidius” din
Constanţa și este absolvent de Master în Teologie, secţia „Doctrină şi Cultură
creştină”, Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii Bucureşti. Ocupația
actuală: librar. A publicat poezie, cronică de carte, eseu literar şi teologic
în revistele literare: Helis (Slobozia), Ex Ponto
(Constanţa), Convorbiri literare și Timpul (Iaşi), Dunărea de Jos (Galaţi), Cenaclul
de la Păltiniș (Sibiu), URMUZ și Revista Nouă (Câmpina), Detectiv Cultural (București), eCreator.ro (revistă on-line), 33 revista de poezie și artă (ediția
on-line), Dilema Veche (ediția
on-line). Este prezent cu cronici de carte și cu prezentări de evenimente
culturale pe site-urile Cartepedia.ro
și BookHub.ro. Romeo Aurelian Ilie este membru al Direcției 9 și al
Cenaclului 9.
Premii literare:
Premiul al
III-lea - la Concursul de Literatură “Pavel
Dan” (secţiunea eseu, sub pseudonimul Dan Ovidiu Bogdan, Timișoara, 2009)
Diploma de
Excelenţă pentru promovarea poeziei creştine şi Premiul revistei „Convorbiri Literare”
- la Festivalul de Poezie „Costache Conachi” (Tecuci, 2010)
Premiul al
III-lea - la Concursul „Student Creation”
(secţia eseu și critică literară, Sibiu, 2010)
Premiul al
III-lea - la Concursul Naţional de Poezie
„Cezar Ivănescu” (Iaşi. 2011)
Mențiune - la Concursul de poezie ”Ion Chichere” (Reșița,
2016)Transplant de inimă prin cablu de date (cu pseudonimul Dan Ovidiu Bogdan, editura Marineasa, Timişoara, 2009)
Student Creation (Sibiu, 2010)
Totem de vise (editura Junimea, Iaşi, 2011)
Trenul Cuvânt (editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011)
Jurnalul unui câmp de aripi (editura Art Creativ, 2017)
Volum de debut:
Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul (editura Tracus Arte, 2018, volum câștigător în cadrul
Concursului de debut “Traian T. Coșovei”,
2017)
Copyright © 2018 Romeo Aurelian
Ilie
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment