GABRIELA SCHUSTER - FATA DE LA ORAȘ


Editura Paralela 45














Gabriela Schuster este o autoare-surpriză, bucureșteancă get-beget, care a părăsit România înainte de 1989 și s-a stabilit în Germania. Remarcată pentru contribuțiile sale literare sporadice prin diverse reviste, redactor și webmaster, e prezentă în diverse antologii și câteva site-uri on line. Cartea sa este o deosebită surpriză căci este o consumatoare pasionată de poezie, o „posedată”, are un gust literar format, sigur, fin și subtil. O exigență exagerată și o modestie autentică au ținut-o departe de mediile şi vedetariatul literar. Personal cred că un debut tardiv este mai binevenit decât unul pripit, și este cazul aici, căci poeta a trecut prin filtrul timpului ce s-o fi găsit prin sertare și rezultatul este, astăzi, publicarea acestei cărți „a Bucurescilor”, inspirată. (…) Autoarea idealizează Viața, o „visează”, folosește conexiuni onirice, are nevoie de magia cuvintelor. De la un poem la altul, simțim poezia, frumusețea căutată, dar și inspirată a textelor, rânduri ce ne dau apetitul de a ști ce va mai urma (sic). Autoarea face o utilizare maximală a resurselor emoționale, subliniază puterile cuvintelor sugestive din mesajul transmis, utilizând procedee impresioniste, senzoriale, descriptive și o anumită forță vitală dominantă, impresionantă. (extras din recenzia „În căutarea febril-constantă a emoțiilor umane” semnată poeta de Angela Nache Mamier – “Vatra”, rubrica “Cu cărţile pe masă”, 9 octombrie 2016)


Eu fata de la oraş

Era vorba despre starea de graţie
mi-era greu să leg toate cuvintele
într-o basma
şi să plec cu picioarele goale
eu fata de la oraş mirosind a săpun
cu inima încărcată de blocuri
cu asfaltul încins al verii
claxoane, cozi la bilete, covrigi
eu fata de la oraş cu unghiile bine tăiate
şi obiceiul de a mânca iaurt
la micul dejun
m-am pomenit cu cerul de stele
căzându-mi pe piept
mirosea a regina nopţii
într-o lume prea mare
într-o viaţă prea mică


Între Casiopeea şi Perseu
(căpăţâna şi scaunul lui dumnezeu)

Eşti definitiv o romantică şi o sinceră
şoptea Iosif Mariei
coborându-i cu grijă
din întunericul de august
la încheietura bronzată a mâinii
Perseidele

se loveau una de alta
se îmbrăţişau sub ochiul scos al lui Perseu
şi cădeau împreună
pe lângă scaunul lui Dumnezeu
în hamacul de noapte –
suflete fără noroc
strălucite în lacrimile lui Laurenţius
pe focul de fier

frigul lunii le crăpa buzele
Maria şi Iosif aveau viziuni
le schimbau între ei
şi nu le venea să creadă
că în sfârşit
timpul se dăduse peste cap
căzuse în şpagat
şi se oprise
pentru câteva mii de ani –
când va porni iarăşi
vor îmbătrâni şi vor muri
ca toţi oamenii

Poet diaspora


La plimbare cu pasărea

Răuvoitorii ar putea crede
că am prins-o în lesă
şi-am ieşit cu ea la drum
Nu, definitiv nu

Pasărea s-a lăsat blajină
lângă caietul meu
m-a chemat cu ochi strălucitori
de marcasite
şi mi-a făcut semn să stau
mai spre coada ei
să mă ţin bine de aripi

Aşa a început lumea
să îmi fugă de sub picioare
aveam pregătiţi piepteni fermecaţi
formule magice, săbii de Toledo
şi tot felul de bănuţi pentru vameşi
nu mă puteam uita înapoi
şi nici nu mă gândeam la întoarcere
dar de câte ori vorbea pasărea
de sub mine
lumea devenea tot mai departe


Dibaciul
lui werner s.

Știu un amant dibaci
stă în bucătărie cu ochiul pe cuptor
umblă la butoane
şi la macaroane
dimineaţa pe senin de ziuă
mută aspiratorul prin colţurile
ce se oglindesc unele în altele
îl trimit la băcănie de 3-4 ori
cumpără tot

în amurg când îs rufele murdare
deh, soarele a plecat cu albeaţă cu tot
fuge repede să spele ecologic

urmaşii zbiară în pat haotici
fiecare şi-a pierdut răbdarea
şi încă nu şi-a găsit somnul
iubitul le spune poveşti
cu limbă de oboseală
învârte comutatorul
rufele trebuie întinse
manechinele aşteaptă de ghips
între timp s-au stricat bicicleta, magnetofonul
roata de la căruţă şi starea contului
nu-i bai, iarba este verde şi tunsă
miroase bine, eu dorm
eu visez...


Mascarada lumii
maiei m.

Ne iubim cu arma la curea
ne îmbrăţişăm cu cuţitul în mână
în aer mor păsările
fluviul duce greu apa-i vâscoasă
în mâl se zbat peştii
văd cum pe lama toporului curge sângele rece
iubim copiii copiii ne iubesc pe noi
printr-o sticlă groasă
aţâţăm un foc în care aruncăm sare
să plesnească scântei
şi ţopăim cu pielea încinsă
cu ochii arşi în flăcări
deşi
spinarea e îngheţată ca partea
nevăzută a lunii

luăm sabia şi scutul
luptăm cu butoaiele goale
cu anvelopele explodate
cu băncile cu guvernele şi impostura
cu mascarada lumii

Dumnezeu şi-a pus şi el o mască
să nu se dea de gol
e carnaval aici cu atâţia morţi
în pământ


Zăpada e grea
mamei

Încă mi-e dor
de când nu ţi-am văzut chipul
de când nu te-am auzit
demult
de când era ultima oară
în lumina fierbinte de iunie
demult
erau o mulţime de pietre scrise
gărduleţe albe şi flori, multe flori
demult
ţi-am pierdut urma în fugă
nu mi-ai lăsat umbra blândeţii
zălog
iernile vin, apoi pleacă, zăpada e grea
nu se topeşte la candelă
demult ai murit
plâng pentru tine
mamă

nu uit nimic-nimic
revin când mi-o veni noaptea
viaţa iese greu din mine

Copyright © 2018 Gabriela Schuster
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



2 comentarii:

  1. Multumesc inimos Maricel Chisca !!! Imi faceti o mare onoare ! Ma simt rasfatata ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc și eu, Gabriela Schuster, pentru vizita d-voastră în ParnasXXI!

      Ștergere

Un produs Blogger.