"" DUNIA PĂLĂNGEANU - PARNAS XXI

DUNIA PĂLĂNGEANU

Scriitor Giurgiu














Nașterea poetului
             
Doamne,
unde e locul meu
printre atomii
rătăciţi în Univers,
sunt boare de vânt
rădăcină de foc
sau un vers
şi care-i menirea
naşterii mele
pe-acest pământ,
trubadur nestatornic
colindând de cu zori
prin Cuvânt.
Nopţile,
aprind făclii de gând
în Cetate,
mă-nveştmânt în mister
şi-mi pun zale
de şoapte,
tâmpla,
mi-o odihnesc târziu
pe lespedea rece,
ca un val nemurirea
peste fruntea mea trece…
Goană nebună
prin galaxii,
inorog poleit,
venirea mea pe lume
prorocind:
Şi-am venit!


Peisaj dunărean

Ca un bulgăre luminos
dimineaţa se rostogoleşte lacomă
pe străzile albite
de urmele trăsurilor
trase de cai osteniţi,
sub povara amară
a viselor nenăscute.
În port marinarii
scot din năvoadele putrede
poveşti sidefii,
încă nespuse
iubitelor triste de pe mal
ce acoperă cu părul lor
depărtările, cerul, nisipul liniştit.
Năframă lacomă -
ziua se zbate la catarg,
împrăştiind stelele subţiri
şi albe de nelinişti…

La Turnul cu ceas


Toamna  poeţilor

Doamne, îţi mulţumesc,
pentru toamna din grădină,
ziua se-ascunde-ntr-o nucă -
e-o altă lumină
ce cade pe foşnetul
frunzelor reci,
şi-un parfum de gutuie
adastă ori pe unde treci,
vinul se cuibăreşte
în ulcioare senin,
mi-e sufletul plin
ca o zorea agăţată
în cuiul din poartă,
şi-atâta culoare
invadează ca o oaste
nemărginirea,
voluptoasă trece ea,Doamne,
pe  alei, întorcându-şi privirea,
toamna aceasta din noi
răscolindu-ne firea,
cu ploi pătimaşe
şi-i frig prin oraşe…
ne-adunăm primeniţi
în cuvânt,
ca s-aprindem  focuri,
Doamne, în zori, pe pământ.

Meritul Cultural clasa IDunia Pălăngeanu (n. 14 martie 1954, Giurgiu, România): Este absolventă de Institut Pedagogic și cadru didactic. Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști (UZP), a Societății Scriitorilor din România (SSR) și a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova (cu sediul la Chișinău). Dunia Pălăngeanu este Consilier local în Consiliul Local al Seniorilor - Primăria Municipiului Giurgiu. A fost director al Casei de Cultură ”Ion Vineași al Universității Populare din Giurgiu. Este Președintă a Asociației culturale și de tineret „Ion Vinea” din Giurgiu, Președintă a Cenaclului literar „Luceafărul” și coordonator al Cenaclului literar-artistic pentru copii și tineret „Aldebaran” din Giurgiu. Este de asemenea fondatoare și coordonatoare a Cenaclului Transfrontalier pentru Literatură și Artă „Constelații dunărene” - platformă culturală și spirituală care reunește scriitori, artiști, oameni de cultură și artă din orașele riverane Dunării, Regiunea Transfrontalieră Giurgiu (România) – Ruse (Bulgaria). Redactor șef al publicațiilor de Literatură și Artă „Sub Zodia Luceafărului” și „Donaris” - proiecte literare și de educație  nonformală ale Asociației de tineret „Ion Vinea”. Colaborator al Revistelor culturale „Valahia” și „Cultural giurgiuvean” din Giurgiu, ”Amurg Sentimental”, „Eminesciana” din București, alte publicații. A fost reporter al televiziunii locale Muntenia TV și realizatoare de emisiuni folclorice la Diva TV din Giurgiu.

Distincții și medalii pentru activitatea culturală:

Medalia şi Diploma “Meritul Cultural” cl. I, (categoria “Promovarea Culturii”) conferită prin Decretul nr.38 din 07.02.2004 al Preşedintelui României, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru contribuţii deosebite în promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în ţară cât şi peste hotare (2004)
Medalia şi brevetul pentru contribuţie importantă adusă la ridicarea prestigiului cultural, acordată de Inspectoratul pentru Cultură Giurgiu (1996)
Medalia “600 de ani de existenţă citadină”, cu insignă şi Diplomă de “Orăşean de Vază”, pentru realizări deosebite în plan profesional, acordate de Primăria şi Consiliul Local Giurgiu (23 septembrie, 2003)
Medalia aniversară “Nicolae Iorga” pentru participarea deosebită, promovarea educaţiei permanente şi mediatizarea Cursurilor de vară ale Universităţii populare “Nicolae Iorga” de la Vălenii de Munte
Medalie şi Diplomă aniversară “40 de ani-Ansamblul folcloric “Dunărea”, Giurgiu 2012, pentru promovarea folclorului vlăscean şi românesc

Premii și participări la concursuri literare:

Premiul Cultural “In memoriam Ion Mihai”cu medalie şi diplomă, Giurgiu, 2012, acordat de Familia regretatei personalităţi a culturii
giurgiuvene Ion Mihai şi de Cenaclul literar “Luceafărul”, pentru promovarea folclorului vlăscean şi românesc
Premiul Cultural pentru Literatură, cu medalie şi diplomă ”Marga Dumitrescu Frasinu“, ed. a III-a, Giurgiu, 2013, oferit de Cenaclul literar “Luceafărul” Giurgiu
Premiul de excelență oferit de Primaria municipiului Giurgiu pentru contribuție deosebită la viața culturală, literară și publicistică și pentru volumul de poezie “La turnul cu Ceas”, editura Amurg Sentimental, București, 2013
Premiul Cultural cu medalie şi diplomă ”Sub zodia Luceafărului”, ed. a IV-a, Giurgiu, 2014, oferit de Cenaclul literar “Luceafărul”
Premiul literar “Ciudomir”, Kazanlâk, Bulgaria, 2016
Premiul literar pentru proza “Valeriu Gorunescu”, Concursul Național “Vara visurilor mele”, București, 2016.
Premiul pentru creativitate / Kazanlâk, Bulgaria, 2017
Premii si diplome la concursurile literare “Ion Vinea”, ”Dimitrie Bolintineanu”, ”Nichifor Crainic”, Zaharia Stancu”, ”Ion Minulescu”, ”Sorin Titel”,
Traian Demetrescu”, ”Petale de cireș”, ”Flori de gerla alte concursuri și festivaluri de creație literară unde a obținut  premii  I, II, III, premii ale juriului, diplome, medalii pentru creativitate și merit cultural.

Antologii și Albume de literatură şi artă vizuală editate în calitate de coordonator proiect literar, antolog, autor:

Mişcarea literar artistică <Sub Zodia Luceafărului> (editura Amurg Sentimental, București, 2012)
Giurgiu - popas spiritual şi turistic (editura Amurg Sentimental, Bucureşti, 2013)
Poemele Oraşului (antologie a editurii Amurg Sentimental, Bucureşti, 2014)
Popas etnografic vlăscean (editura Amurg Sentimental, București, 2015)
Drumul tradiției vlăscene / Antologie de folclor vlăscean (editura Amurg Sentimental, București, 2016)

Volume publicate:

Scrisori provinciale (versuri, editura Pressco, Giurgiu, 1994, volum de debut)
De vorbă cu îngerul meu păzitor (proză, editura Vinea, Bucureşti, 1995)
Rugă pentru dimineţile oraşului (versuri, editura Pelican, București, 2002)
La Turnul cu Ceas (versuri, editura Amurg Sentimental, București, 2013)
Remember literar - Cenaclul Luceafărul în pagini de presă (publicistică, editura Amurg Sentimental, București, 2014)
Miniaturi dunărene (poeme, volum bilingv româno-bulgar cu poeme traduse în limba bulgară de poeta Nadejda Radeva, Ruse, Bulgaria, editura Amurg Sentimental, 2015)
Cărticica de vacanță (carte de versuri pentru copii, editura Amurg Sentimental, București, 2015)
Tihna fulgului de nea (100 de tristihuri în spirit haiku, editura Amurg Sentimental, București, 2017, volum bilingv român-englez, traducerea în engleză Ruxandra Tudor)

Mai multe poezii semnate Dunia Pălăngeanu aici: Suflet viscolit

Copyright © 2017 Dunia Pălăngeanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Un produs Blogger.