DUNIA PĂLĂNGEANU - SUFLET VISCOLIT















Suflet viscolit

Și ninge-n pădurea albastră
imperii de ger se vestesc
ghirlande de țurțuri trufașe
din cetina rece privesc.

Scârțâie frigul sub sănii
iar drumul tot suie spre cer
m-acopăr cu pleoapa ta, Doamne,
să mă apăr de viscol și ger.

Mi-e sufletul pierdut în stihie
lacrima-stea de amar
încălzește câmpia din mine
și-aprinde un foc la hotar.


Oraşul iarna

Dimineaţa mă trezesc
orbită de lumina chiciurii
încremenită pe garduri
de urmele drepte şi nesfârşite
ale săniilor
prelinse în inima mea
sloi îngheţat abia pulsând
sub lacrimile stelelor
transformate spre zori
în fulgi de zăpadă.


Tablou de iarnă la Dunăre

Felinare zac în ceaţă
cheiul pare nesfârşit,
un catarg străpunge cerul
ancorat spre infinit.

Vine-un zvon de iarnă aspră
câinii dorm sub negrul mal,
Dunărea abia respiră
prin clepsidra unui val.

Marinari orbiţi de viscol
şi ademeniţi de iele
se strecoară prin cetate
mirosind a rom şi stele.


Lui Eminescu

E ora sfântă în Alei
Ne-oprim din trecere şi pasul
Lumina curge dintr-un tei
Şi-n ochi de bronz oprit e Ceasul.

O taină albastră ne pătrunde
Şi versul său azi ne adună,
Tresare Dunărea în unde
Când prin Cetate el răsună.

O clipă totu-i nemişcare
Şi Eminescu ne priveşte
Iar aura-i prelinsă-n zare
În inimile noastre creşte.


Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Dunia Pălăngeanu

Copyright © 2019 Dunia Pălăngeanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.




Un produs Blogger.