FLORINA UNGUREANU
purtăm un război inegal
eu vorbesc prea mult
tu taci magistral
***
mi-am aruncat sufletul pe
fereastră
de prea multe ori
mi se părea inutil și mă încurca,
nu mă lăsa să te iubesc liber,
primăvăratic și mult
mi l-ai călcat în picioare
de prea multe ori
gumă de mestecat
aruncată pe stradă
o vreme l-ai purtat pe vârful
bocancului
aproape fără să vrei.
apoi chiar te încurca, lipicios și
folosit
te-ai șters de el cu scârbă
și cu grabă, reproșându-mi
tot mie că fac mizerie pe jos
până când am înțeles
că trebuie să mi-l adun cu grijă
și să-l pun undeva unde nu deranjează pe
nimeni, mai ales pe tine
adică la locul lui.
așa, folosit și călcat.
îl oblojesc în fiecare zi
e al meu și mi s-a făcut brusc
milă
de el.
***
e timp de iubit
dar tu n-ai
e toamnă nebună
cu lumină de palidă lună
e timp de povești
dar tu n-ai
e noapte de stat
în brațe în pat
e timp de alint
dar tu n-ai
e vreme de spus te iubesc
și de multe vorbe care unesc
e timp pentru noi
dar tu n-ai
suntem goi
și trec multe zile de joi
în convoi
peste noi, peste noi...
***
iubito, te vreau pe cel mai înalt pod
să îmi rămâi fotografie pe retina
ochilor
să îți sărut buzele pline,
de dor flămânde
să îți simt trupul peste curcubeu
să te am dincolo de nori
și să ne sinucidem toate regretele
de sus,
de foarte sus
***
vreau să te iubesc dimineața
să umblu peste tine cu picioarele goale
și cu inima descheiată la gât
să te devorez cu sufletul gol
să te sărut cu buzele arse
să te mângâi cu mâini calde
să te absorb cu pielea deschisă
să te iubesc
să te iubesc
să nu îmi mai amintesc
la ce oră aveam programare la viață
***
n-am mai șters praful de pe masa de
scris
e acolo o urmă a degetelor tale
inima bate în același ritm de când ai
plecat
de teamă să nu se piardă ceva
nu m-am mai bucurat de nimic
umbra ta a rămas pe pereții camerei mele
de teamă să nu se piardă ceva
nu am mai aprins lumina
mi-aș vinde-un gând pe un surâs de-al
tău
***
ce femeie frumoasă am fost
până te-am cunoscut
m-ai sfâșiat
și mi-ai pierdut sufletul
a rămas în ploi
și-n frunze călcate în picioare
ce femeie frumoasă am fost
până când te-am iubit
mi-ai rupt inima în bucăți
și-am remodelat-o din flori uscate
are culoarea suferinței
ce femeie frumoasă am fost
dar muritoare
acum sunt eterna poveste...
***
alb/trupul tău/ pe canapea/- martora
extazului meu
sânii tăi îmi puneau întrebări /ale
căror răspunsuri le știau doar buzele mele
te doream pe tine artista din piesa
dragostei mele
în rolul principal,/-- eu actor partener
preț de o seară
priveam adânc în tine
și nu mă săturam să te simt
neputincios
însetat să te am și iar să te am
să te simt și să iar să te simt
înfometat să te pătrund
neomenește
în mintea ta
în pielea ta
în ochii tăi
să devenim unul
încleștați
goi
frumoși
în durerea dulce și surdă
să nu mai văd, să nu mai aud, să nu mai
simt nimic
decât pe tine
***
toate femeile pe care le-ai
îmbrățișat până la mine
au fost doar încercări
eu sunt cenușăreasa
brațelor tale
Florina Ungureanu: S-a născut în Slatina și a absolvit Colegiul Național "Radu
Greceanu", secția umanistă "Istorie - Științe sociale". În
Craiova a absolvit Facultatea de Litere și Istorie, secția Română - Engleză și
Master-ul "Unitate și Diversitate în predarea
limbii engleze", în anul 2007, în cadrul Universității din Craiova. În
prezent este profesoară de limba engleza la Colegiul Tehnic "Costin C.D.
Nenițescu" din Craiova. De asemenea este membră a Cercului Literar de la
Cluj.
Marcate de o
sensibilitate vie, poemele Florinei Ungureanu oferă cititorului emoții
proaspete și elanuri aproape adolescentine, transpuse în forme accesibile și
totodată moderne prin eleganță și directețe. Poezia autoarei încapsulează modele poetice din cele mai
variate, de la sonetele shakespeariene până la influențe din George Bacovia,
Nichita Stănescu sau Marin Sorescu, dar și perfect încadrabile în stilul
deschis și sincer al poeziei actuale. Uneori, versurile
denudează interiorul unei femei care iubește năvalnic, suferă, își cheamă iubitul
și îl visează în toate obiectele înconjurătoare. Tonusul textelor
debordează de vitalitate și optimism. Există o identitate clară a eu-lui și a
tu-lui în aproape toate poemele, atât ca voci separate, cât și ca întregul pe
care cele două ajung să îl formeze, contopindu-se, asemeni principiului Yin și
Yang. (Eleanor Mircea, critic literar)
Cărți de specialitate:
Observație
realistă și analiză psihologică în proza lui Liviu Rebreanu (editura Arves, 2010)
Narative space in
Virginia Woolf's "To the Lighthouse" (editura Arves, 2010)
Strategies of
Using Literature in Teaching Functional Styles (editura Arves, 2013)
Volume de poezie:
Interior de femeie (volum de debut, editura
Aius, 2016)
Lumea nu are
nimic împotrivă (volum de poezie
în tandem liric cu Dumitru Daniel, editura Aius, 2016)
Amor cascador (editura Aius, 2018)
Amor cascador (editura Aius, 2018)
Copyright © 2017 Florina Ungureanu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment