ANDREEA MAFTEI















Circular

La degetul mic, toată mișcarea aceea -
furtună.
Sângele ei reînnodat, pe inelar,                         
bătăile luminoase din pântec
revărsate sub coastele albe,
de fildeş.
Pieptul femeii. La o aruncătură.
Zvâcnește cum calcă pe vârfuri.
Încurcă şi descurcă ploi reci şi repezi.
Ori râuri, râuri. Clădeşte
pe coapse ferme. Toate frânghiile
strângând tumultul
cu tot pământul scuturat
peste umăr.

La temelie. Luna frământă.

Universul începe să mişte.
Îl leagănă. Sub gene. Îl colindă. Îi dă
propriul nume.

Sărută văi şi cheamă vântul,
când sânii săi mocnesc, neîncetat,
de umplu norii. Răstoarnă gânduri.
Şi ea lumină. /Lumina grea.

Poate să tacă. Poate să frângă.

Poate s-adape. Poate să strângă.

Poate să urce. Poate să plângă.

Poate să nască. Poate să frigă.

Poate cărări. Poate adâncuri.

Pământul tot roteşte orb,
sapă pustiuri, curge-n mări,
şi ea, doar cântă.


De veghe

Mă dezbrac de cele câteva straturi
de piele. Lumina-i difuză.
Caut. Noaptea, în ore de veghe.
Ceasul urlă grozav.

Mă-mpart ploaie de-o zi.
Primăvara, când cerul lasă semne
pe trupul imaculat din mâna mea.
Amiaza, un țipăt.

Prelungesc senzația de linişte.
Țipăt şi liniște.
Țipăt./Țipăt.
Ca un titirez înfipt.

La un sân cuprind marea, la celălalt,
cerul.
Le unesc. Linia de mijloc stă
într-un echilibru

patern. Își colorează urma,
desenând pe asfalt. Întâi,
pătratul perfect.
Apoi,
culorile se împrăștie...

la micul dejun.
Ceasul zăngăne în cântec
de la un prim început
cu o secundă mai mult.


Dospire

Din sângele meu trecut
prin venele tale se-nalță,
imergent, două făclii;
rotunjimea primei trăiri,
în freamătul lunii,
printre cearșafuri înnodate
strâns.
Pielea întinsă bine. Naşte
lupi hămesiți, înecați în sughițuri.
În piață, paiața dezgolită de griji:

„Mai bine pizza şi cartofi prăjiți;
lupii să tacă!
În ciorbă sunt botezați
cei mici.”


Cartea aceasta, eu

Scufundarea în cele mai adânci ape
nu pare a fi atât de profundă cum ochii
pătrund fericirea
palpabilă, mirosind a scoarță de brad
şi a lapte.
Răsfăț al serilor lungi. Cana cu ceai sub
câteva picături de lămâie
împrospătează aerul grav. Tavanul
atât de aproape,
atât de alb...
şi fiecare deget alungit pe literele negre
dau contrast luminii de pe retină.
Cad
într-un somn al poveștilor, din zi în zi.
Semnul de carte nu uită. Nici inima care palpită
a vise ce fumegă lent.
Şi-i încă vânt, şi-i chemare
spre necuprins.


Scriitor IasiAndreea Maftei (n. 3 septembrie 1985, Iași): Este absolventă a Universității Al. I. CUZA”, din Iaşi, promoția 2008, Facultatea de Litere, specializarea Română-Franceză. În prezent: profesor de Limba și literatura română la o şcoală gimnazială din Iaşi.

Parcurs literar: “Am câştigat premiul I la concursul Tinere Condeie (proză), în clasele gimnaziale. De atunci, tot mai pasionată de lectură, am continuat să citesc şi să scriu. Am publicat, inițial, în reviste online precum Qpoem.com, Rețeaua literară, Poezie.com, Literaturitate.ro, Ecreator. Am câştigat în luna decembrie 2016 premiul revistei Literadura la concursul organizat pe site-ul Literaturitate.ro, cu poemul Chihlimbar. Ulterior, am fost publicată de această revistă, pe suport hârtie. Am trimis spre publicare texte către revistele de cultură: Banchetul, Cetatea culturală, Literadura, Sintagme literare. Am publicat poezie în spirit nipon (haiku, tanka, katauta, poeme într-un vers) în revista trimestrială Dincolo de retină (nr. 1/2017). Am fost selectată cu două poeme haiku la concursul internațional 9th Yamadera Basho Memorial Museum, pentru antologia de final.”

Blog de autor: Andreea Maftei ~despre viață în câteva cuvinte~

Copyright © 2017 Andreea Maftei
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Niciun comentariu

Un produs Blogger.