MARIANA CORNEA

înghițisem o pasăre

înainte să întind mâna
vina ta șase zile a vopsit ferestre
atât de neliniștite deveniseră întrebarea aceea stupidă
de ce atârn de la al șaptelea etaj
nisipurile începuseră să curgă împotriva mea
din urmă
am să te ajung
am să te ating
cu revolta cu vidul tuturor lucrurilor
dintre tăcere și destul de tărziu
crescuse iarba înaltă cât ziua a șaptea
de cum fusese făcută un trunchi al adevărului
mi-apasă gâtul
atât de mare un drum spre undeva
înghițise o pasăre dintr-o suflare

drumuri și oameni
au loc sub pielea noastră să se desfășoare și în afara ei
o femeie gigant înconjurată de ape
mustește teribil de frumos
două trei clipe

unde nu e soare este provocarea acestei plimbări

supraviețuitorii au nevoie de un nume

ar putea să existe
exact între ochii tăi
nivelându-ți propriile gheare la modul absolut
aproape m-ai ucis
chiar pe zidul balconului unde fumezi
cu tandrețe femeile mor
înainte ca lista să devină stânjenitoare
stai pe sânge
un fel de traiectorie piezișa
fără buton de închidere
fusese cândva piatră peste vreo apă
iar tu tot ce e mai rău
te măsori cu interesul
la fiecare apel

singuri ne înfruntăm demonii
de prea multă liniște
un arbore otrăvit mi-a marturisit mânia
nu s-a mai ridicat la cer
mulțumit de sine

să supraviețuiesc

un înger în întuneric
e doar un zvon
ce riscă să-mi găsească părinții
dacă nu zvâcnește în trup
îi simt dilema printre coaste
îl simt cu toți mușchii
în această seară voi evada prin sânge
și îți voi spune
puteam să văd ramificarea realității
nu cum îmi aminteam
mai aproape de-o icoană spre un alt hotar
din ziua care abia trecuse
mă opuneam liniștii
ca să mă întorc mai rece să-nving frigul
un înger miroase apă și sânge
înfățișarea lui de până atunci
și tot din dragostea aceea perversă
dintre realitățile stivuite una peste alta
printre coapsele mele răsucirea unui fulger
arăta exact ca mâna mea dreaptă
nu eram fericită
rămăsesem pe undeva în drum spre ușă
o combinație de exercițiu și instinct

fusesem pierdută cu mult timp înainte
fără nici un rost mă duruse transformarea în întuneric

meandre

I se păruse că poate intra așa ca o nebuloasă în intimitatea mea să sfâșie tot ce construisem până acum prin a-mi răvăși părul unde chemam păsările din bibliotecă și sub egida nopții ascultam foșnetul lor atât de dureros se oglindeau în penumbra camerei devenind umbre se răsturnau de conținut în inima și-n sufletul meu trăisem o vreme pe malul apelor unde împăratul peștilor cu bună știință și interes se transforma în braț de om măngâind buricul gospodinelor se uda în mare devenind un câmp doldora de mătănii printre coapse icoane așeza pe Iuda. Ce știa această fereastră de sânii mei de pubisul de izvorul și înghețurile lui sau despre despicarea apelor nimic și totuși îndrăznise să-și înfingă degetele până la cot îngropându-mă cioplită grosolan prin tomberoane până la sănge mă ajutase să trec strada s-adorm două trei clipe în viață învățasem mersul pe sârmă de una singură atingând cerul cu vârful urechii coboram noaptea trecere spre alte lumi și iată de ce străinule păcatele tale sunt mai grele decât ale mele pentru că singura mea vină e că sunt când ninsoare când ploaie și mereu mereu un grafitti pe ziduri pentru că încă mai visez ce caut ce cauți poate stă in fața ta asta am înțeles șoptind vinului povești de dragoste. (fragment din romanul în pregătire: Meandre)

Mariana Cornea (n. 08.09.1962): M-am născut în toamna anului 1962 în orașul Focșani într-o familie de muncitori: tatăl meu șofer la o întreprindere de transporturi, mama casnică. Copilăria și adolescența mi-au fost marcate de personalitatea impunătoare a capului de familie, care crescut fiind prin orfelinate și își găsise refugiu în lumea cărților. Dragostea sa pentru citit ne-a insuflat-o și nouă, celor patru copii, învățându-ne să iubim și să respectăm cartea. Am urmat studiile la liceul “Unirea” din Focșani, acolo unde pe timpurile acelea era editată “Revista Noastră”, o publicație activă și azi, unde mulți dintre cei care participam la cercul literar ne publicam creațiile. Acesta a fost primul meu contact cu literatura… școala și serile de lectură în familie. Valurile vieții m-au purtat pe meleaguri străine, în Italia, unde - după ani, mai precis în anul 2016 - am luat contact cu Cenaclul de la Roma, al cărui membru asociat am devenit. Aici mi-am regăsit dragostea dintâi: literatura. În primăvara aceluiași an am debutat cu volumul de poezii “Puzzle de mătase”. Au urmat volumele "Neomenesc de alb", publicat la editura Eurostampa în anul 2018 și "între coapsele paginilor m-ai înfrânt", publicat în 2019 la editura Minela. Textele mele au fost publicate de asemenea în Revista Vocativ, în Sintagme Literare și în almanahul acesteia… apoi, mai recent, în publicația eCreator.

Copyright © 2017 Mariana Cornea

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.