MARIANA CORNEA - ÎNTRE COAPSELE PAGINILOR M-AI ÎNFRÂNT
Mariana Cornea - între coapsele paginilor m-ai înfrânt (volum care urmează să fie publicat la editura Minela):
Povestea cărții este una singură, poeziile
converg, de asemenea, într-una singură.
Fiindcă niciun poet nu a reușit să o scrie
și pe a doua.
Am bănuit-o adesea că simulează,
că scrie într-un fel teatru, dar
este neverosimil pentru a fi așa și
tocmai asta o trădează ca poetă și atât,
una derutant de sinceră în deturante poezii
despre derute sau hărți bune să
rătăcești.
(extras din Pre(a)fața semnată de Valeriu DG
Barbu)
la
început a fost spațiul
pe lângă-un fulger aprins în plină zi
lung și tăcut
un sunet fără muzica unui gând de înger
sau veșnicii cu aripi de acvilă și trup
de leu
la început a fost spațiul
sau cuțitul
pe buzele lui
rafală de-ntuneric
sau poate spațiul
spațiul acela în stil militar
era doar spuma zilei precedente
din mărul sălbatic
cu care se împărțea
sau poate spațiul a fost la început
cel mai bun măr sălbatic
între coapsele noastre goale
arzând în plină zi
pierind în noapte
la început a fost iubirea mea
fără jenă
cu buzele întredeschise
aripă din aripă
într-o mare uitată
dezgolită ca niciodată
trupului tău
nu pățisem nimic doar că
rudele mele pieriseră
căutându-și amânarea ochiului 8
perindându-se una după alta
pete de sânge bătute cu ținte
prin ștergerea ta
se mai țin bărbați să vadă
printr-o fereastră exagerat de mare
acel pustiu și niciodată
într-o
piele veche
râvnesc gândul meu dulce
ca un evantai
prin josul lumii
îmi e priveliște
al cărui vârf cu evlavie
mă tulbură ca o litanie
rănindu-mă
atât de sublim
clipa ce nu încetează
și curge
prin rai
prin păcat
ridic brațele
odată cu sângele
până-n adâncuri
tot trupul meu
gingașă
devin tot mai înaltă
nici o femeie nu-i o bucată de vreme
cu brațele frânte spre cerul gol
fiecare e o bucată din forma rotundă
a tuturor lucrurilor
al unui întreg colțuros
ca sunetul întunecat de clopot
cu fiecare semn de adio
cu fiecare răsuflare imensă-n vocile
depărtării
mă simt mai săracă
mai străină și mai singură
pentru că sunt femeie
plăsmuire rotundă neliniștită
pentru că sunt inclusă
și pentru că nu întreb
unde e coasta pierdută
și de aceea nu aștept întâmplător veniri
și nu trimit niciodată scrisori
înalte și netede ziduri
acasă o bucată rotundă murmură
de ce te-ai întors
tot mai ștearsă
cu fiecare respir
cu fiecare adio
cu fiecare moarte
tot mai săracă mă închin
tocmai unde zace primejdia
pentru cine
am
trăit simultan
în această cămașă cu doar trei nasturi
trebuia să fii nevăzător sau suspicios
de lung
să nu vezi groaza și vinovăția noastră
ne iubeam atât de mult
în această cămașă
unu doi trei
măsurându-ne pasul
simultan
ne aparțineam
să ne fie azi pe ape speriate
înalt și frumos
ne zdrobeam inimile
albeam oasele conform legendei
în singurul film modern
despre probabila dispariție a
pinguinilor
și deveneam pinguini înecați
prin zăpezi ca niște cuțite zâmbitoare
aburind crezul
ne umezeam ciocurile
până când alți pinguini
alte păsări cu pietre la mijloc
prea trist și falnic
purtau pânza aceasta plumbuită
trăisem simultan înșiruirea
aruncarea cu brațele deschise
să vezi
ce văd
că este
apărusem
de prea multe ori
amară și greșită
ca gerul fumuriu peste inimi
de ce ar trebui să mă sfârșesc ca toate
adaosurile
excitați-vă luminos și roșu
demonii apei
lemnului din care sunteți
demonii porților închise
tăierii saltului
demonii oglinzilor
deja violate de mii de indivizi
naiba știe în ce tragedie vedeți cerul
senin
excitați-vă
plombați-vă piepturile
acolo glorioasa dragoste
vă lipsește de heroină
schizofrenic aruncă morții și viii
altminteri goi
spre a rămâne
arcuirea în piatră
linia despre care vorbesc
leproșii
evangheliile
dar mai ales împingerea înspre
sticla rotundă a...
Copyright © 2019 Mariana Cornea
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment