OVIDIU SABIN

Muzica lucrurilor

Iată, noaptea îşi împrăştie iar umbrele

peste dansul fantastic, neliniştit al tuturor lumilor.

Deasupra lucrurilor, deasupra ierburilor înalte,

deasupra cedrilor, eucalipţilor neclătinaţi,

singur în mijlocul flăcărilor

ce izbucnesc din noaptea adâncă,

cu ochii măriţi de viziuni enigmatice,

cu trupul tremurând în aerul race al nemărginirii,

ascult ce straniu răsună muzica tuturor lucrurilor.

(Numai răsunând în singurătate,

ferite de orice apropiere a morţii,

lucrurile îşi pot găsi muzica lor).

Ah! dacă toate sufletele voastre

ar răsuna atât de puternic,

încât acordurile lor să vă izgonească din lume,

în regiunile fantastice, misterioase,

între vegetaţiile care ard

înfăşurând în flăcări veşnicia,

atunci aţi simţi cum ţâşnesc din voi,

şi cum se destramă. între cer şi pământuri,

într'un enorm incendiu muzical,

toate lucrurile lumii.

Ah! Dac' aţi putea măcar O' Clipă uita

tot ce e dincolo de singurătatea voastră,

râsetele, bucuriile, suferinţele de fiecare zi,

atunci, transfiguraţi, aţi putea auzi,

străbătând, hohotitor de departe

huruitul — vai — al pământului şi-al planetelor moarte.

De aceea, numai vouă vă strig:

Vouă, celor neîncătuşaţi de luminile lumii,

vouă, sfinţi îngenunchiaţi la hotarele lumii,

vouă, fecioare cu pântecul neîntinat de vrăjile lumii, Muzica lucrurilor

vouă, copii cu ochii neobosiţi de frumuseţile înmii.

Iată, sunt mii de ani decând alerg halucinat spre cer,

o, da... o, da... sunt multe mii de ani

de când aud florile — vai — cele de pe mormintele voastre

desfăcându-se, putrezite în urmele paşilor mei.

La început s'au stins toate luminile

şi eu rătăceam pe o mare de ghiaţă;

de multe ori, plângând, mi-aduceam aminte

de clari tăţile din vechea mea vieată

pe care le râvneam ca pe un rod oprit,

închis într'O' grădină suspendată.

întoarcere nu mai era; prin noapte

ceva nelămurit mă 'nvăluia

ca sub un văl moleşitor de ceaţă;

— vai — era doar singurătatea mea.

Sub vălul dulce am dormit o vieată,

doar trupul uneori mă chinuia

prin somn, cu amintirile-i deşarte.

Ce straniu se pierdea prin somnul greu

plânsul târziu al amantului părăsit,

plânsul regilor exilaţi pe ţărmurii mării,

lanţurile prizonierilor vuind în asfinţit.

Nu răsunau decât planşete grave,

de dincolo de. spaţiu şi timp.

Uneori, numai, un clopot de aur

îşi deschidea aripile, toate,

cuprinzând leneş, sufletul meu,

şi închizându-le n eternitate.

Deodată, fulger, flacără, lumină

— vai — ceasul limpede, mult aşteptat,

mă 'nvăluie în liniştea-i deplină.

Şi 'n sufletul meu, liniştit acum

creşte imensă, largă, măreaţă

o mare de cristal, luminată

de şapte mari făclii ce ard

în faţa unui tron regal. înfricoşată

o fecioară aprinde alte făclii, umbrite

de flăcările nelumeşti, ce ard

în pletele ei, despletite

de vânt şi de miresmele de nard. M'auziţi? Iată, strig în lumină:

Bucuraţi-vă oamenii mei! Dumnezeu

Şi cu el lumile, voi toţi, lucrurile lumii toate,

au intrat în sufletul meu.

Bucurie! Bucurie! Bucurie!

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! acum

mi-aud trupul prăbuşindu-se în pustie,

numai Tu — sufletul, — ca un fum

mai răsuni, lunecând în vecie.

(poezie publicată în "Revista cercului literar" - mai 1945)

Ovidiu Sabin (nume real Ovidiu Cotruș, n. 1926, Oradea, d. 1977, Timisoara): Poet (sub pseudonimul Ovidiu Sabin) și critic literar. A urmat liceul la Oradea și Arad. Și-a continuat studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cluj Napoca. A publicat în revistele Societatea de mâine, Cercul literar (1945), Secolul 20, Luceafărul și Orizont. A fost arestat în anul 1950 și a fost victima unui proces politic în urma căruia a primit 14 ani de detenție, până în 1964. În 1965, a fost angajat redactor la revista Familia. A murit în septembrie 1977, la Timișoara, în urma agravării unei boli de ficat dobândite în închisopare. Cel mai bun prieten al sau a fost Ștefan Augustin Doinaș. Printre persoanele frecventate de el se numără personalități de seama ale culturii române și nu numai: Mircea Eliade, André Malraux, Pierre Emmanuel, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca etc. Soția scriitorului, Delia, a păstrat toate manuscrisele sale și le-a oferit mai târziu spre publicare. 

Volume (publicate postum):

Opera lui Mateiu I. Caragiale (monografie, 1977)
Meditații critice (studii, 1983)
Dialoguri (volum de critică literară și eseuri, 1990)
Titu Maiorescu și cultura română (volum de critică literară și eseuri, 2000)