DENISA MARIA TILEA - CARTELUL SFINȚILOR

 

Poeme din volumul în lucru: Cartelul Sfinților


Palpabil

Furnicături se cațără se agață
atârnă de dioptrii parcă ți-ai scutura
globul ocular, dar nu e reglabil –
sindromul pumnului în televizor pentru a-l
fixa se moștenește până la cel mai mic stadiu
de progenitură
îți curg pixelii pe carpiene, metacarpiene
și falangele e în tricolor deja
sub fracturi de oase și momente
ai spulbera totul în calea ta dacă nu ar fi
programate cu dată de expirare – că oricum
mor, ca să te răzbuni
pe toți cei care nu ți-au pasat ereditar
întregul ghem pe care îl dezvolți în pântec
de apucături specifice sub numele de familie;
vor apărea ele mai târziu oricum în
organigrama de condamnare socială,
fiindcă tot nu te integrezi –
nu există nicio societate cu principii
pentru tine care să se muleze pe
creierul cu șanțuri reduse, nu
va nega absolut nimeni că
pot exista scurgeri laterale de cunoștințe,
de informații acumulate din școala
vieții dintre care 6 ani ai fost netrezit
și ești surprins că există și documentare
National Geographic pe lângă Minimax,
în spatele tusei intracraniene mai sar
fracțiuni dintr-un parcurs școlar
superficial, fiindcă
cine te-a băgat în seamă dacă nici
tu nu suportai atmosfera uscată
despre prezentări când
conglomeratele tale de probleme
îți blocau vena carotidă în pulsare,
măcar slab metaforic vorbind.      
Gargară cu nisip și arunci niște cuvinte
care zgârie până la cel mai fin
substrat de hipodermă
care se strânge precum niște frunze
de nufăr pe blatul sanguin,
transferabilitatea aplicată dincolo de
testele ADN îți satisfac nevoia de
apartenență în ciuda întregii
dezintegrări de țesut nervos.

Niciun progres științific la știri

Îți cureți gingiile cu ramuri de sârmă ghimpată,
ai rupt-o din gardul vecinei care se izolează
în spatele rigid al neștiinței, nicio
zgârietură nu e mai adâncă decât
negrul de sub unghie
de dezinformare; capacitatea de susținere
a dintelui de lapte într-un tegument
se va rupe la următoarea criză de nervi
în favoarea stimulării neuronale
din cauza programului de știri
care îți contorsionează
echipamentul cognitiv cranian
dincolo de cele două emisfere
ale celor care-și scuipă părerile
în plinul ecran de pe retine.

Zguduie din rădăcini încâlcite
fapte neîntâmplate basmice
în culegeri de așchii care
penetrează în sinapse –
baliverne stopează progresul
pe cărbune încins sub ploaia
care cotropește în pumni de apă
informații puse sub semnul îndoielii
de o veridicitate neinclusă
în raționalități sărite de pe rație;
îți promulgă mintea dezbinări
de materie și de ce să nu se mai atomizeze
circulații în aceeași direcție –
soluția libertății arde prin plămâni
când moartea cerebrală nu se instalează
precum luminițele de Crăciun
pe arborele lucidității și credibilității.

În catacombele minții regii
se sufocă cu gulerul de mătrăgună
sulițele le retează aportul
ei nu știu încotro se îndreaptă
când prin spatele fisurat al
peretelui mandibular străpunge
bolul alimentar de unghii roase
care va servi
înecul.


Transoceanic

Fosta muză a împins toate celelalte
vapoare ale singurătății
în portul de pe fruntea mea.
Curenții de apă au manipulat-o
să divulge spaima neuitată
în trecut, chemându-mă
iar ca și consumatoare a înecării noastre.
Un omor sintetic conduce haotic
pe autostrada șirei spinării și
se izbește agonizant, prin piept, de stern –
când te uiți adânc în sufletul meu, te va înghiți.
Își caută miresele printre morți, ricoșând
din stradă în stradă prin orașul de coșmar
al absurdității,
se preface în ceea ce o îndeamnă
incompetenții venerați ai vulgarității sale.

Este o natură moartă, fanatica abandonului,
este un reflux sinistru al incapacității
de comunicare.
S-a pierdut cu privirea după
ferestrele care ascund doar
goliciune – descriu epava trupului său
ca pe o sirenă culcată
pe roca plină cu raci.
Deasupra sa apasă greutatea orei 00:00,
iar în părul său se încheagă sarea
și toată ea are un gust trădător.
Nerăbdătoare îmbrățișează un calorifer
pentru a fierbe, dar mult
prea înghesuită este pe fundul
Gropii Marianelor
pentru a răzbi.


Rigor Mortis al relației cu muza se simte diferit

După ultimul suflu
care mai păstra catargul
la înălțimea promisă
furtuna
a lovit lateral, lacom, lăuntric
nu îmi dau seama dacă ne apropie
sau ne alungă fragil, fragmentate, furioasă
către sperietura care capturează
căpcăunii înecați într-un acvariu
care imită în spuma mării
permisiunea chipului tău
închinat în nebunia firii.
Lovește, latră, limitează
lighioanele
presiunea primește perimetrul
pătratului promt - zidul vertical vertiginos
vibrează, valsând valurile, vomită vântul
palme aspre înspre noi
înmugurește frica.

Nu am fost o sfântă, dar
nici tu nu ai fost demonul meu preferat.

Trântește tezaurul traumatizată terestru -
teritorială tentație turbează
temporal;
cvartetul curbează crizele
epileptice ale senzației
tale de scufundare sinistră, sihastră,
senilă, sintactică, sevraj
sub sângele tău alcoolizat
centrat, canalizat, competitiv.

Parcă ne-am fi blocat
într-o mașină de spălat
care se rotește cu 216 km/h
și suntem aruncate dinspre punte
înspre spate
cunoști senzația aceasta de
amețeală, ambuscadă, ambasada țipetelor
groase, gravate gravitațional greșit
gândurilor, ghimpilor grotești.

Nu navigăm pe lacul Sfânta Ana,
dar tu puteai să îmi fii o sfântă
să ard în vulcanul tău
nu să putrezesc ca lemnul sub mâini
Marlboro, mucegaiuri, morminte, mlaștini,
monumente mimează muniția,
mâncarea mincinosului - nevroză, noroi,
nuci
în pereți, pereții în fața noastră
coliziune, centripetă, centrifugă, cenaclul
cazematelor căzute.
Nu am fost o sfântă,
dar tu m-ai demonizat mai tare.

Vampirizată, vulcanică
vulnerabilitatea muzei - tu
ești muza, tu ești demonul, tu să arzi -
dar nu arzi, te îneci aici cu mine
ești un deșert distrus după distribuirea
dezastrelor divine, dulceag, dinamite
decăzute, degradate, derapează
pe muchia navei noastre,
am uitat să te întreb
de ce ai urcat la bord
dacă ai rău de mare?

Mai bine săreai pentru înec
decât să ne naufragiezi pe amândouă,
ți-aș fi aruncat colacul de salvare
pentru sinceritatea de care ai fi putut
să dai dovadă, însă le-ai găurit pe toate
în caz
că aș fi sărit eu prima în ape
periculoase, penetrante, primitive, premisă a problemelor
populației subacvatice, subdezvoltate,
subdivizate subtil.

Nu am fost o sfântă,
dar ai fi fost singurul demon pe care l-aș fi păstrat aproape.

Acest ocean care ne înghite
ar putea fi doar o oază în deșert
și nu suntem niciuna performante
psihic -
roboții ridoși reprogramați rănesc ruine.

Te-am privit sărind de pe muchia cuțitului
în mașina de tocat carne
și ai fost
sfârtecată de toate valurile menite
să te învelească în rugină, rugăciuni
în abisul groazei.
În întinderea împunsă, împietrită,
unde conglomeratele cavalerilor convinși
abandonează cognacul călăuzit cromatic
se înalță farul spulberării atenției mele
îmbătate de sarea uscată, uzată, urbană,
ucisă de astrul artificial nocturn.

Mă întreb câte nave a salvat farul acesta
înainte să mă cațăr pe el, să sparg becul
și să fac onoarea altora să se înece
în maniera noastră
sub agera, agonizanta, neînduplecata
privire
a răzbunării mele.

Când te scuipă după zeci de ani
marea înapoi pe malul meu
să știi că nu mai ești bine-venită.

Nu am fost o sfântă, dar
tu ai fost doamna Icarus
care a căzut direct în brațele karmei.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Denisa Maria Tilea, Ecouri stinse
Citește aici poezii din volumul: Anagapesis
 
Copyright © 2025 Denisa Maria Tilea
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

---