MIRUNA TODOR

 

leapșa

strivesc țigara sub talpă
precum zdrobeam furnici & muște la leapșa
fără să știu
fără să știu că nu e bine
râdeam & alergam consternată
picioarele astea pot să strivească
& să meargă mai departe fără să se uite înapoi
uite mama
pot să mă sui pe hintă să fac roata
pot să fac tocăniță de muște pe alee și să nu-mi pară rău
căci gleznele zgribulite au un puls al lor
un lichid ce palpită peste oraș
& o intuiție morbidă de a zdrobi fără frică de cel de sus
iar acum că ești departe de casă –
pe cine mai strivești?
cine te mai strivește?

***

bordeaux are un trup de tablă
o omletă de vene mânjită cu inimioare la final
& glezne barbie
roase de un copil obraznic
timpul este rezervat celor
care
au
un
răgaz
pentru
gravitație
un fel de circuit all-inclusive unde tot ce e obștesc
se pierde în lumina tramvaiului
de la 12 noaptea


***

în cămăruța crous
strâng toracele
îl pregătesc într-un hău organic
de unde nu scapă nicio picătură
adun unghii cu pumnul
vârtejul tv static
e un loc ostil pentru destindere
& nu pot să nu mă gândesc la asta

*

parcă mi-e dor de blocul nostru comunist
unde stingeam lacrimi de crocodil
& vânătăi de sezon
ante-civilizație post-afecțiune
de parcă toată tristețea din lume te privește
iar tu o privești fix în ochi

*

am 8 ani mă uit la desene
nu mai știu dacă realitatea e în ursulețul de pluș
sau în ciorba de perișoare
dacă realitatea e afară sau înăuntru
înăuntru se întunecă la ora 5
afară se coagulează excremente pe alee
simt cum mi se dilată coșul pieptului
se formează coloana infinitului
într-o singură respirație
se determină nucleul esențial
într-o singură respirație
post-atac-de-panică
doctorul spune că va trece
iei puțin magneziu
& va trece

*

am 9 ani mi-e dor de locul de joacă
de parcă aceste unghii virgine   
nu mai apucă același leagăn de ieri
mă iau cu mâinile de cap
se deduce interogația
post-atac-de-panică?
degețelele din folie de aluminiu
tremură la orice
& la mama
& la tata
& la frig
de parcă toată nefericirea din lume s-a adunat
în acești ochișori mâhniți devreme
iar doctorul spune că va trece
iei niște vitamine
& va trece

 
salad fingers

îmi place să ating lucrurile fără să le las
să mă atingă
să înoate în mine ca apoi să devină din mine
un fel de salad fingers ce adună toată rugina sub unghii
& apoi plânge fiindcă e cea mai tristă ființă din lume.
pentru zilele în care nu mă pot da jos din pat
pentru zilele în care esofagul se strânge
am icoana din ghemotoace de păr
la care mă rog vreau să vin acasă vreau să dorm și să mănânc vreau
să am inima vastă încăpătoare blândă  
nu știi ce vrei iar vraja nu funcționează niciodată.
plămânii în stand-by stau leneși
între balamale
cineva joacă x & zero pe peretele căminului
afară cineva își fumează ultima țigară
you lose
e doar un reflex motor salad fingers
peste tine va cădea cortina dar fără zgomot sau fanfară
după tine vor mai fi atingeri
unde nisipul va deveni sticlă iar sticla nu se va sparge
în tine încă plutește peștișorul de aur care ți-a spurcat dorința
mai șterge-o dacă poți –
palmele astea se vor frământa până la finalul timpului.


orașul se (de)poluează între omoplații lui Savu

sora sodoma /
fratele gomora /
& alte ecuații
se rezolvă cu formule adiacente tinereții tale.
la cei 20 de ani
îți cad mințile-n farfurie
dormi cu pușca sub timpan
țiuie simeria veche & nouă
țiuie casa & spitalul în care te-ai născut.
mama te duce la gară îndrăgostit
nu vede oboseală amărăciune povară
nu vede picioare împleticite domiciliate
în respirații curente
mama te duce la gară cu boarfele
cu șina memoriei încărcată
și pretinde că e destulă iubire pentru o zi.
de când l-a lăsat Savu se prostește cu arma
de când l-a lăsat Savu nu-și mai mănâncă supa
ca un băiat cuminte
ca un băiat de lume bună
îi tremură mâinile la orice întrebare
despre viitor carieră devenire
ce mai faci cum mai faci sunt întrebări mecanice
pe care nu ni le mai punem.
unde sunt aritmeticile conjugale
sau spațiul personal
vârsta de aur
cu 20 de km în tăcere
20 de obuze în loc de sinapse
& mulți dumnezei
iubito
pe care-i las să soarbă războaie
pe care-i las să intre-n mine cu groază
precum ai făcut-o
și tu.

*

străbunii s-au împlinit /
cu tine-n sânul casnic/
e timpul să mergi la culcare /
tu cu suicidul magnetic /
cu iarba deasupra capului /
mama cu plânsul /
mama cu plânsul /
e timp pentru iertare /

*

în bucătărie
o iau pe bunica de mână
îmi șoptește un logos ascuns
o suflare
cât o musculiță
înțeleasă doar cu becul stins
ăsta nu e un poem de dragoste
asta nu e o lecție
de adormit copii
condoleanța fără cruce
nu îmbărbătează mame și tați
condoleanța fără cruce
e un câine
la înmormântare
buzele au fost uscate
la înmormântare
ochii au fost plini de lacrimi
dezonoare simeriei
mama tata frații
au mers acasă
și s-au culcat
și au visat
stele

*

după 80 de ani
l-am înmormântat ca lumea
cu crucea la cap
să se odihnească
ca tot omul
să se odihnească
precum omul
care nu a făcut un rău
de neiertat
după 80 de ani l-am înmormântat ca lumea
ca să ne ierte și el
pe noi.
cu becul stins
în casa veche
o iau pe bunica de mână
îi șoptesc un logos de plâns
o formulă înrudită tinereții
o rog
mai repede
mai repede
să ne culcăm
și să visăm
stele.

 

Note despre mine însămi:

Miruna Todor (n. 2004): Am 20 de ani și sunt din Timișoara. Sunt membră a cenaclului Comuna 30 și am publicat în diverse platforme online precum o mie de semne sau revista Timpul. De curând am câștigat Premiul TRADEM la cea de a XLVI-a ediție a concursului național de poezie cu același nume (2024).


Copyright © 2024 Miruna-Teodora Todor
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.