PAULA ROMANESCU - DIALOG / DIALOGUE - PARNAS XXI

PAULA ROMANESCU - DIALOG / DIALOGUE

Versuri

 

- Doamne, de ce Cuvântul prima minune-a Ta?
- Haosul domina deja.

- Seigneur, pourquoi le Verbe Votre tout premier choix?
- Le chaos dominait déjà…


*

- Și apoi de ce omul – miez de lumină-n noapte?
- O, n-ai aflat ce-nseamnă marea singurătate…

- Pourquoi l’homme - étincelle dans la nuit sans éclat?
- Du mot « la solitude » en connais-tu le poids?


*

- Eram copil, o, Doamne, sub cerul Tău, înaltul.
- La fel și-acum, doar învelițul altul.

- J’étais enfant, Seigneur, hier encore sous Vos cieux.
- Tu l’es toujours, l’habit a changé un petit peu…


*

- Cum de ai dat făpturii de lut un suflet pur?
- Pulberea se-nalță mai lesne în azur.

- Pourquoi à l’homme de boue une âme tellement pure?
- La poussière se lève bien haut au ciel d’azur.


*

- Doamne, de-aş înțelege taina, lumina Ta!
- Să-ncepem cu-nceputul !
                                         -Aaaaaah !…

- Vous rejoindre, Seigneur, comment trouver la voie ?
- Commençons par le commençement !
                                                      - Aaaaaaah!


*

- E pentru-ntâia oară că stăm și noi la sfat.
- Eu te-am chemat întruna dar tu te-ai depărtat.

- C’est pour la première fois qu’on se parle en amis.
- C’était le temps, vois-tu, on est tous deux ici...


*

- Ți-am îngânat Cuvântul luând din lumină versul.
- Ai aflat pân’la urmă care-i e vieții sensul?

- J’ai barbouillé Ton Verbe de lumière, de silence.
- La vie qu’on te donna, en connais-tu le sens?


*

- Femeia, ah, femeia și fructul interzis…
- Cu fiece cădere simți dor de Paradis.

- La femme, la douce femme avec sa pomme ravie…
- Plus tu en rêves, plus ta faim s’agrandit.


*

- Știu de luceferi care se plâng de nemurire.
- E ademenitoare secunda de iubire.

-  On dit que les étoiles ont mare d’éternité.
- Le mensonge de l’amour est souvent tellement vrai.


*

- Din carnea mea, o, Doamne, viață am ivit.
- Trufia omenească e fără de sfârșit.

- De la vie j’en ai donné aussi, juste de ma chair!
- La fierté humaine n’a pas de bornes sur terre.


*

- Pe drumul de Golgote plini de amar mi-s anii.
- Să nu-ndrăznești să-mi vii cu lamma sabacthani!

- Sur tous les Golgotha traînent mes années meurtries.
- Oserais-tu me rappeler le  cri : Eli, Eli?!


*

- Și totuși crima aceea la care-ai consimțit?...
- N-ai priceput nimic chiar, biet lut însuflețit !

- Et pourtant ce crime-là par Vous-même approuvé…
- Tu n’as rien compris, pauvre terre animée!


 *

- Eu nu mi-aș fi dat fiul nici pentru tot pământul !
- Începi oare-a pricepe amaru-mi, necuvântul ?

- Je n’aurais pas donné mon fils pour toute la terre!
- Comprendras-tu enfin mon silence, mon mystère?


*

- Înalț spre Tine rugă când inima îmi plânge.
- Prea mare e furtuna-n oceanul tău de sânge.

- Je ne lève des prières que lorsque mon âme pleure.
- L’océan de ton sang est trop vaste pour le cœur.


*

- Pământul, ah, pământul din care sunt mă doare.
- Durerea ta preschimbă-n cânt liniști grăitoare.

- La terre que je suis me brûle incessamment.
- De ton chagrin se lève des silences couleur chant.


*

- Te caut fără preget din zori până-n apus.
- De nu mă afli-n tine e că altunde nu-s.

- Je Vous cherche sans cesse dès l’aube au coucher.
- C’est au fond de toi-même que tu dois me chercher.


*

- Mi-e rai de aur crângul, și-i aur în livadă.
- De dragul tău spun frunzei cum trebuie să cadă.

- C’est Paradis doré le bois, d’or  le verger.
- De t’aimer tant je dis aux feuilles comment tomber.


*

- Pe-al meu liman de liniști vin păsări cântătoare.
- Ți-e unduirea blândă, trestie gânditoare.

- Sur ma rive de silence viennent des oiseaux de chant.
- Ton sourire les rassure, fragile roseau pensant…


*

- Aștept un semn din marea-Ți iubire, stau la pândă.
- Mii semne te-mpresoară dar, ți-e făptura surdă?

- J’attends le moindre signe de Votre immense amour.
- Je t’en ai donné mille; ton être est-il sourd?


*

- Îmi face semne marea – măsură-n nemăsură.
- Crede că știi tu drumul ce duce înspre lună.

- La mer me fait signe, elle – mesure d’infini.
- Elle espère d’atteindre par toi la lune des nuits.


*

- Îmi face semne vântul, etern rătăcitorul…
- Te ține rădăcina de miere-amară – dorul.

- Le vent m’appelle au large espace sans frontières.
- Le dor te tient sur terre – racine de miel amer.


*

- Stejarul îmi trimite solie printr-o ghindă.
- Inelul strâmt al lumii vrea-n miez să te cuprindă.

- Par un petit gland le chêne  m’en donne de ses nouvelles.
- L’anneau bleu de la vie dans son noyau t’appelle.

*

- Aș vrea cu-ntreaga-mi minte să cred neabătut.
- Eu ți-am dat suflet totuși, făptură – chip de lut!

- Je voudrais  croire en Vous de ma raison entière.
- Je t’ai donné pourtant une âme, être de terre…


*

- Mi-e noaptea bântuită de corbi larg rotitori.
- Botează-te-n lumină cu fiecare zori.

- Des corbeaux dans ma nuit me hantent de leurs ailes noires.
- Le baptême en lumière se prépare dès le soir…

*

- Din patru anotimpuri doar iarna mi-a rămas…
- Pân’la alba tăcere mai ai totuși un pas...

- De mes quatre saisons il ne m’en reste que l’hiver.
- Jusqu’au grand silence blanc, il  y a des choses à faire.

*

- Mă troienește vremea cu brume de argint ;
  Sunt verde încă… - Iernile nu mint.
 
- Le temps me couvre de ses brumes, je suis
   Toujours en fleur. – Et l’hiver te le dit...


*

- Mi-e dor de primăvară, de-o dragoste fierbinte.
- S-ar cuveni ca totuși să ai și-un strop de minte.

- Je rêve d’un beau printemps, de l’amour – le bel âge.
- Tu aurais pu quand même devenir un peu plus sage...


*

- Cocorii-n zări înalță prelungi vămi plutitoare…
- Plecarea adevărată nu-i în pământ, ci-n soare.

- Les grues dans les cieux étendent de longues rivières.
- Le vrai départ, vois-tu, c’est toujours vers le ciel.


*

- Doamne, de ce mi-e teamă de viața mea – cereasca ?
- N-ai dăruit destulă iubire în aceasta.

- Seigneur, pourquoi la vie – l’éternelle -  me fait peur ?
- C’est que sur terre l’amour ne fut pas ton point fort…


*

- În cerul Tu, Stăpâne, nu-i cânt de ciocârlii.
- Adu-mi un pumn de greieri când vii.

- Dans Votre ciel, Seigneur, pas de chants, pas de bals…
- Apporte-moi quand tu viens, une poignée de cigales.

*

- Mi-e umbra o iscoadă  din miezu-adânc al humii.
- Venirea ta n-aduse nici un adaos lumii?

- Mon ombre – fine mouche, m’épie à tout moment.
- Le chemin de ta vie ne fut-ce que trace de vent?


*

- Drumul rămas l-oi face de-acum cu pașii mici…
- Îmi pare rău, cărarea ta se oprește aici!

- Le chemin qui me reste je le ferai à petits pas.
- Désolé, ta route vers nulle part s’arrête là!


 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Paula Romanescu
Citește aici: Iarna (în haiku şi tanka),
Sensuri / Sens, Închinare la Luceafăr și Scrisori în iarnă


Copyright © 2023 Paula Romanescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.