ELISA M

 

„am dispărut”

sunt eu în oglindă?
eu?
eu eram o carcasă
- acum e a oglinzii.
era ceva înauntru?
sentimente, gânduri, trăiri?
s-au risipit
cu o mișcare haotică
explozivă.
le-am îndesat chinuit
în învelișul acesta
inutil
capabil să moară.
parcă abia așteptau să iasă:
să prindă viață,
să se arate.
parcă prea mult le-am ținut ascunse:
se simt jignite
de rușinea pe care mi-o provoacă.
acum vor să-mi arate
că impresia indusă
cum că eu le-aș deține
e artificială:
ele mă poartă:
eu doar sunt.
acum mă pedepsesc
mă posedă
mă înjunghie:
am dispărut.

„mi-e frică” 

trăiesc într-o frică constantă.
cine mă poate salva?
mi-e frică.
și nu e ca și cum mai pot fi salvată.
speranța asta...
poate într-o zi,
îmi imaginam o zi de marți,
luni e prea devreme,
nu-mi amintesc de frică,
miercuri e prea târziu,
deja sunt mâncată, devorată:
nu mai pot recunoaște.

dar să știi:
mi-e frică.
marți îmi imaginam că o să fiu salvată,
că o să dispară,
gândurile o să mi le faci roz,
știi cât de mult iubesc rozul,
dar uite, e joi..
aștept de multe săptămâni,
deja nu mă mai trezesc cu sclipirea aia în ochi:
azi o să fie bine!
nu.
azi o să fie rău.
azi o să fie cel puțin cu unu la sută mai rău.
azi o să plâng.
azi o să tremur.
azi o să fug de mine...
și de tine.
îmi pare rău:
azi o să rămân singură.

acum râd.
azi o să rămân singură?
dar a fost vreodată altfel?
ce aștept?
aștept să mă salvezi tu?
sau vreun doctor?

râd.
apoi îmi spun:
trezește-te!

să mă ascult?
mi-e frică să accept realitatea
și asta îmi amestecă neuronii:
salată de neuroni -
dacă mai e vreunul pe-acolo.
dar și dacă e
și daca nu
singura soluție e aceeași mereu,
indiferent de salată:
să inchid ochii și să-mi doresc -
dimineața să mă ocolească.

„adjectiv” 

am auzit că sunt
atâtea adjective
pentru persoana mea
dar eu nu găsesc niciunul
care să-mi aparțină
sau cu care m-aș putea identifica.
nu mă simt frumoasă
nici nu-mi plâng de milă că aș fi urâtă
grasă sau slabă?
depinde de privitor.
sunt proastă? mă duce capul?
depinde cu cine vorbesc.
dar eu
când nu depind de nimeni
și de nicio părere
cine sunt?
care e adjectivul meu?
de ceva vreme
îmi place să las verbul
predicativ, auxiliar, copulativ
sau defectiv
sau impersonal
cum o fi el
să-l las așa singur
să izolez acțiunea
de orice altceva

doar acțiunea e a mea
și depinde de mine
restul nu e al meu.

eu nu sunt frumoasă
eu nu sunt (frumoasă)
eu nu sunt
eu (nu) sunt
eu sunt.

acțiunea de a fi.
atât.
a fi e al meu.

ce sunt?
problema standardelor tale.

„un strop”

aș vrea să fiu
stropul monoxidului de dihidrogen
care îți atinge obrazul cald
când depresia lovește cerul
pentru a te putea atinge delicat
să îmi simți prezența
și amprenta
fără să te rănesc
sau să te schimb
sau să te afectez.

doar să simți:
sunt aici și
îți dăruiesc fiecare părticică
fericită și capabilă
ce-mi aparține.
e puțin, știu:
insuficient pentru a ne hrăni pe amândoi.
de aceea îți dau totul ție.

eu?
eu rămân cu ce a rămas.
în mine s-au creat
aceste închipuite sentimente și emoții:
demonice sentimente și emoții -
în mine să rămână:
nimeni nu merită această răstignire,
în afară de sursă:
eu.

*** 

m-am dezamăgit
eu
pe mine
nu tu
nici alții
eu.
eu pentru că m-am amăgit
că poate fi frumos să trăiești
și oamenii pot fi buni.
mi-am imaginat,
din clipa în care ochii mei
au văzut primul foton,
că în fiecare om,
oricât de negru ar fi interiorul său,
există ceva bun
un minuscul sâmbure de bunătate
care poate înflori
dacă îl cultivi cu dragoste.
greșit.
am greșit din nou.
am picat din nou examenul intitulat:
"cum sunt oamenii, de fapt?"
și trebuie să învăț din nou
și din nou:
sunt repetentă de 17 ani -
am obosit.

Elisa M (Eliza Gomboș, n. 29 septembrie 2003, Brașov): Mă numesc Elisa M, am 17 ani și scriu poezie de peste un an. La început, după ce scriam o poezie, dădeam foc hârtiei sau o rupeam în bucățele mici pentru a mă asigura că nu va fi citită de nimeni. De ce? Îmi era rușine la gândul că o cineva ar citi o poezie scrisă de mine, aveam impresia că se va râde de mine sau că voi fi luată la rost deoarece am tendința să scriu trist. Ulterior, în urmă cu puțin timp, am descoperit un grup pe facebook numit „Cîrciuma poeziei”, unde, pentru început, doar priveam cum oamenii au curajul să își expună poeziile public. La un moment dat, mi-am făcut și eu curaj să postez, dat fiind contextul în care nimeni nu mă cunoștea personal în cercul respectiv. Apoi, datorită faptului că am dat share unor poezii ale altor autori, o persoană apropiată mie a intrat pe grup și dând scroll a văzut o poezie scrisă de mine. Mi-a scris. Spre mirarea mea, persoana respectivă a făcut exact contrariul așteptărilor mele: a avut o atitudine foarte încurajatoare. După această experiență am prins suficient curaj încât să îmi fac publice poeziile și persoanelor care mă cunosc direct. 

Aceasta este o parte din povestea mea cu poezia, dar consider necesar să spun și de ce scriu. Pentru mine poezia este ca un jurnal sau o persoană căreia mă pot arăta exact așa cum sunt eu. Prin poezie eu mă descarc, mai dau afară o parte din gândurile și sentimentele care îmi inundă capul. Poezia este gura mea de aer, este scăparea din agitația prezentă în mine – când scriu apele se liniștesc.

Copyright © 2021 Elisa M (Eliza Gomboș) 

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.