Foto din Boston
Nu sunt evocările mele
Sunt ale celorlalți
pestrițe și zburătoare ca bulele de săpun
Eu ascult la o ceașcă de cafea
într-un local de consumațiune întunecat de lumina slabă
de afară
Viață de la capăt
îmi sună în urechi
cântecul fredonat adesea pe timp de criză
Anunț că mi-am părăsit casa de pe albia unui râu secat
Apele s-au retras
așa cum se întâmplase cândva pe alte planete acum
abandonate
Mi-e frică să mă uit pe geam să mă uit
E anotimpul meu preferat
cu sonorul dat la minim
cu emoțiile la vedere
încă departe de forfota din ajunul Crăciunului fericit
Copacii mai au frunzele verzi
doar pe o fotografie
parvenită din Boston
Fratele Alexandru pare fericit pe fundalul peisajului
autumnal și acolo
dar noi discutăm alte subiecte
E o seară oarecare
cu pași făcuți îndărăt
Trec printr-o grădină de tamariscă și acacia
Câinele începe să latre de după zid
Culorile dispărute revin
tot așa cum obiectele apar din întuneric
după ce găsești întrerupătorul
Întâlnirile sunt încă frecvente
tanti e în viață
și unchiul
și tata
și alții
Pe un câmp
Am fost pe un câmp
și am cules maci de hârtie
Apoi ne-am așezat într-o barcă scufundată
Lasă-mă aici a zis
când eram atât de aproape unul de altul
ca în tabloul ăla din casa de cultură
Apoi a început să ningă cu fulgi mari
deși știam din prognoze
că ei se vor topi mâine
Într-adevăr mă iubești m-a întrebat
Se lăsase o liniște
și mă temeam ca lampionul aprins
să nu cadă pe câmpul cu iarbă uscată
Traducând din Victor Hofman ş.a.
Bifam cărți cărți cărți
pe care să le cumpăr
când voi ajunge la
Îmi amintesc
cum voiam să prind și Peterhoful
(Probabil poezia înseamnă chiar amintirile scrie
Liubov Turbina)
și nu mă puteam hotărî
dacă să iau un tren comod și plictisitor într-o dimineață
lăptoasă de toamnă
sau un feribot pornit în bătaia curenților baltici
Sau poate e mai bine
ca bifele cu cărți să se adune să se adune să se adune
Acum a venit vremea
să traduc din poeți ruși
aproape uitați
Acum știu cum arată Atlantida lor
ca un poem cu rime
Probabil poezia e însăși uitarea
Plecare
M-am așezat la geam ca în tren
dar mă aflam în avion
Era soare un soare orbitor
Mi-am imaginat avionul
căptușit cu panouri solare
așa cum unii își drapează mașinile
cu cristale Swarovski
Zburam pentru prima dată
într-o direcție necunoscută
Nu mi-am luat nicio carte cu mine
cum nu îți iei nicio amintire
De ce aș trișa
După ce am decolat
țara mea
fiind foarte mică
a și dispărut sub picioare
Citește mai multe poezii și profilul autorului aici: Grigore Chiper
Copyright © 2023 Grigore Chiper
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.