Azi
numai azi
din ulciorul timpului
eu sorb cumpătat
licoarea muririi
unde și când
vântul naște-ntrebări...
în taverna de flăcări
focul stinge doar visul
în care se făcea că eram
brațul ce adoarme abisul
unde și când -
numai eu sunt...
atinsă de săgeata
pe care maestrul a-nfipt-o
dimineața pe rouă
în călcâiul meu
ce vibrații ciudate
prin păr se prefiră atât – adieri
eu. aici și acum
aici și acum
m-am pierdut căutând
vibrația zilei de ieri
ploaie
vreo două săptămâni s-a gândit Dumnezeu
până ce a hotărât
să toarne asupră-ne ploaie
iar noi umblam cu umbrela deschisă
bezmetici pe drumuri de apă
și ne tot imaginam
cât de frumoasă
ce verde
ce naltă
va șiroi iarba
când potopul va trece...
gândește-te
gândește-te bine înainte de a intra
ispite-s atâtea chemări pier
du-te în ceață
și toate lingușitoare
tu ești plin de speranțe
de visuri pe care le furi
din depozite goale
gândește-te bine
se poate ca prin tot ce tu vezi
cu trupul lor ceilalți să pătrundă sec
undele toate
mai bine dădeai (dar n-ai dat) delete
căci iată la mine-ai venit...
n-ai reușit să-nțelegi
că sub aparența mea dulce
se-ascunde un link
casă a unui malware
tu
atât de frumoasă
gândul tău rătăcit
s-a oprit secerat pe o creangă
ca un fulg căutând popas
înainte de-ncheierea unui ultim dans
prezența ta e reală
mai reală acum când nu ești
și - deși atât de frumoasă -
sufletul tău cald
odihnește azi într-un trup rece...
amintire
dealul acela din depărtare –
ca și-acum mi-l aduc aminte -
colorat într-un verde atât de viu
încât eram sigură că găzduia o adunare de broaște
ce mă așteptau să vin
mergeam în grabă spre dealul de iarbă
corul batracienilor mă chema
pașii înaintau dar creștea în mine senzația
că e tot mai departe ca o fata morgana
la care ajung doar aleșii
înainte de a se topi
am ajuns mai târziu chiar la puntea de lemn
împărțea orașul în două
ca un cuțit care taie felii dintr-un tort
gustul acela și consistența cremoasă
se-mbinau atât de armonic
cu perfecțiunea zilei în care soarele
avusese intenția de a exploda
din mine a rămas prea puțin
poate niște oase din care
așezându-le în ordinea cerută
s-ar închipui un șotron
peste care o fată ce se visa fluture sau cireașă
ar fi putut zbura
în grădină miroase a toamnă și-a toate
numai vântul mă mai ispitește cu răcoarea sa
Shakespeare
unii bănuiau că fusese o damă frumoasă
alții ziceau că bărbat
dar în ocurență cu orice astfel de termen
apărea adjectivul „desfrânat”
așadar dincolo de vaste tatonări
rămânea totdeauna răspunsul cu soluții multiple –
știa bine să scrie
de aceea deseori era un sentiment într-o tragedie
cugetarea fanată a unui sonet
tunet sau pădure umblătoare
în vremea lui Macbeth
i se atribuiau asemănări cu soldați
sau stoicismul lui Iisus
uneori trebuie spus
mi se părea că sângerez din rănile sale
presupuse ori imaginare
devenite nu se știe când valori universale
la întrebarea cine a vrut să fie cu adevărat Shakespeare
aș zice că cele treizeci și trei de petale ale unui purple eden trandafir
Lili Goga (n. 1961, Bârlad): Absolventă a Facultății de Filologie, Secția Franceză – Română, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1986). În prezent este profesor de Limba și literatura română, la Școala Gimnazială de Arte “N. N. Tonitza” din Bârlad. A publicat poezii în ziarul Lumina și în revistele Steaua, Contrast literar, Meridianul Cultural românesc, Porto–Franco, Viața noastră ș.a. .
Premii:
Premiul I (la Concursul internațional de metafore „Ana Podaru”)
Premiul II (la Concursul de poezie al revistei Monitorul de poezie)
Volume publicate:
Universul liric al postumelor lui Lucian Blaga (Editura Sfera, Bârlad, 2013)
Soarele fiecărei zile (Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2022)
Copyright © 2023 Lili Goga
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.