CRISTINA STANCIUC
Verbe
De-ai ști, de-aș ști,
Te-aș, m-ai, ne-am,
Dar ce păcat că
Nu sunt, nu ești, nu suntem.
De-ai avea, de-aș avea, de-am avea
Un vis, un dor, un altceva,
M-ai lua sub aripa ta,
Te-aș lua în sinea mea.
De-ai spune, de ți-aș spune,
Ai auzi, aș auzi
Sălbatec țipăt al durerii
Ascuns în inima tăcerii.
De-ai accepta, de-aș accepta,
Să mă aștepți, să te aștept,
Eu aș fi tu, tu ai fi eu
Departe de ochii lumii mereu.
Căci omul ce gândește spune
Prin verbe, ele îi dau trăirii nume
Și-alunecă în mreaja timpului
Vrăjit de blestemul dorului.
Ce te-aș mai…
Te-aș lua
Te-aș desena
Te-aș sculpta în sinea mea
Te-aș dezbrăca de toate gândurile
Te-aș arunca în marea ochilor mei
Te-aș îmbăta cu un sărut
Te-aș sufoca cu un cuvânt
Te-aș stăpâni la nesfârșit
Te-aș fura din drumul mare
Te-aș chema la mine-n cale
Te-aș striga cât pot de tare
Te-aș mușca din “întâmplare”
Te-aș savura
Te-aș măsura
Cu inima.
Te-aș lua
Te-aș desena
Te-aș sculpta în sinea mea
Te-aș dezbrăca de toate gândurile
Te-aș arunca în marea ochilor mei
Te-aș îmbăta cu un sărut
Te-aș sufoca cu un cuvânt
Te-aș stăpâni la nesfârșit
Te-aș fura din drumul mare
Te-aș chema la mine-n cale
Te-aș striga cât pot de tare
Te-aș mușca din “întâmplare”
Te-aș savura
Te-aș măsura
Cu inima.
Dacă ai ști…
În ochii tăi
Se oglindește cerul,
Se-adună un verde purpuriu
De dragul lui eu nu mai știu
ce zi este.
Pe buzele tale
Se-ntâmplă un cutremur,
Seism de gusturi și arome
Mă scot din minți
în fiecare clipă.
În brațele tale
Se sfărâmă munții,
Se sugrumă apele
Potolind ușor
setea mea.
Pe picioarele tale
Sunt scrise poezii
Colorate-n condeiul durerii
Care dispare, căci vine
dragostea.
În sufletul tău
Se pictează primăvara,
Soarele își îneacă căldura,
Iar tu aștepți
fericirea.
Pe chipul tău
Trăiesc tainice emoții,
Sublim vals al nopților târzii
Cântat la pian sau poate
la coastele femeii iubite.
În ochii tăi
Se oglindește cerul,
Se-adună un verde purpuriu
De dragul lui eu nu mai știu
ce zi este.
Pe buzele tale
Se-ntâmplă un cutremur,
Seism de gusturi și arome
Mă scot din minți
în fiecare clipă.
În brațele tale
Se sfărâmă munții,
Se sugrumă apele
Potolind ușor
setea mea.
Pe picioarele tale
Sunt scrise poezii
Colorate-n condeiul durerii
Care dispare, căci vine
dragostea.
În sufletul tău
Se pictează primăvara,
Soarele își îneacă căldura,
Iar tu aștepți
fericirea.
Pe chipul tău
Trăiesc tainice emoții,
Sublim vals al nopților târzii
Cântat la pian sau poate
la coastele femeii iubite.
Înger al vieții
Se așterne seara pe ochii mamei mele
Azi buzele-i șoptesc o rugă cu putere,
Mâinile prinse în mreaja vremurilor de ceară
Dacă-ar putea și-acum ar alerga copiii să-i adoarmă.
Se așterne ploaia în ochii mamei mele
Cu lacrimi argintii durerea azi și-o cerne,
Căci timpul se imprimă pe fața-i umilă
Ca un dușman al tinereții ei fără de vină.
Iar gândurile fugare prin gara depărtată
Se rătăcesc în amintiri ce nu pot fi spălate,
Un tremur blând îi spune: Copilul, uite-l vine!
Se întoarce azi acasă, nu a uitat de tine!
Cu cearcăne sub ochi, cu vocea ei senină
Își aranjează părul într-o cosiță plină,
Și iese pe cărare în primăvară nouă
Ca să privească cerul din care nu mai plouă.
Își deapănă năframa pe păru-i de smarald,
Își vede iar feciorul ce i-a venit în prag
Și se cufundă-n lacrimi de bucurie pline,
Și noaptea îi găsește îmbrățișați pe veșnicie.
Se așterne seara pe ochii mamei mele
Azi buzele-i șoptesc o rugă cu putere,
Mâinile prinse în mreaja vremurilor de ceară
Dacă-ar putea și-acum ar alerga copiii să-i adoarmă.
Se așterne ploaia în ochii mamei mele
Cu lacrimi argintii durerea azi și-o cerne,
Căci timpul se imprimă pe fața-i umilă
Ca un dușman al tinereții ei fără de vină.
Iar gândurile fugare prin gara depărtată
Se rătăcesc în amintiri ce nu pot fi spălate,
Un tremur blând îi spune: Copilul, uite-l vine!
Se întoarce azi acasă, nu a uitat de tine!
Cu cearcăne sub ochi, cu vocea ei senină
Își aranjează părul într-o cosiță plină,
Și iese pe cărare în primăvară nouă
Ca să privească cerul din care nu mai plouă.
Își deapănă năframa pe păru-i de smarald,
Își vede iar feciorul ce i-a venit în prag
Și se cufundă-n lacrimi de bucurie pline,
Și noaptea îi găsește îmbrățișați pe veșnicie.
Tata
Tata,
Figura solidă din viața fiecăruia,
Cu ochi de plumb și mâini de fier,
Cu graiul aspru, plin de lecții
Și cu eterne încercări,
Pe care le-a cules
Din drumul mare făr'de primăveri.
El a bătătorit cărarea,
Chiar dacă uneori a și căzut
El își continuă chemarea,
Chiar dacă sângele din tălpi
nu s-a oprit.
Se zbate într-una cu putere,
A zorilor luceafăr să zărească
La tâmple neaua se așterne
Și plouă, plouă peste glastră
Tata,
Ființa care niciodată ea nu plânge,
A vremurilor dureri în sufletu-și le strânge
Și nu cedează nici când alții s-ar întoarce
Ridică fruntea sus, îndură, tace...
Tata,
Făptură calculată fără de asemănare,
Nu cumpăra decât lucrurile de o necesitate
mare.
Nu irosește, ci doar chibzuiește
Căci fiecare pas în viață se gândește.
El nu își ia pantofi și cămăși scumpe
Dar se gândește la tine, ce ție nu-ți ajunge!
Și te iubește infinit, chiar dacă nu ți-o spune
Tata, exemplu de bărbat, erou pe bune!
Tata,
Figura solidă din viața fiecăruia,
Cu ochi de plumb și mâini de fier,
Cu graiul aspru, plin de lecții
Și cu eterne încercări,
Pe care le-a cules
Din drumul mare făr'de primăveri.
El a bătătorit cărarea,
Chiar dacă uneori a și căzut
El își continuă chemarea,
Chiar dacă sângele din tălpi
nu s-a oprit.
Se zbate într-una cu putere,
A zorilor luceafăr să zărească
La tâmple neaua se așterne
Și plouă, plouă peste glastră
Tata,
Ființa care niciodată ea nu plânge,
A vremurilor dureri în sufletu-și le strânge
Și nu cedează nici când alții s-ar întoarce
Ridică fruntea sus, îndură, tace...
Tata,
Făptură calculată fără de asemănare,
Nu cumpăra decât lucrurile de o necesitate
mare.
Nu irosește, ci doar chibzuiește
Căci fiecare pas în viață se gândește.
El nu își ia pantofi și cămăși scumpe
Dar se gândește la tine, ce ție nu-ți ajunge!
Și te iubește infinit, chiar dacă nu ți-o spune
Tata, exemplu de bărbat, erou pe bune!
Cristina Stanciuc (n. 9 august 2000): Am 20 de ani și sunt studentă a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova. Pe lângă aceasta, am o pasiune aparte pentru scris și pentru pictură. Consider că poezia este dansul peniței pe foaie, acordat la sensurile existenței. Încă nu am reușit să-mi fac auzite versurile sau să le public undeva, din dorința de învățare și perfecționare, dar și din motiv că poezia a devenit parte din viața mea recent. Am participat la numeroase concursuri cu lucrări sub formă de eseu, precum și la concursul “Învingător prin artă” (Iaşi), la care am obținut locul I. De curând sunt parte a unui proiect ambițios – Revista Timpul - unde de asemenea public poezii, dar și alte articole.
Copyright © 2021 Cristina Stanciuc
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment