OANA DAMIAN - POEME CĂTRE BĂRBATUL CARE TACE

Redenumind Iubirea

 Mă dau cu capul de toți pereții sufletului.

Și nu știu cum, și nu știu cui să vorbesc despre tine.

Redenumind iubirea,

Văd cum se sedimentează dorul în mine

Așa, ca straturi succesive de sare în Marea Moartă.

Redenumind iubirea,

Te caut în acorduri de chitară

În zbuciumul furtunii,

În amintiri și în visare.

Redenumind iubirea,

Te chem cu strigăte mute,

Ori te înjur printre dinţi.

Redenumind iubirea, te blestem!

Redenumind iubirea,

Îmi spun că sunt imună la ea, la tine.

Redenumind iubirea, te iubesc!

Necunoscută taină îmi ești

Mi-am încuiat toate gândurile

În pivnițele minții,

Am atâtea să îți spun

Și mi-au murit în zori toate cuvintele.

Nu știu ce trăiri noi îmi bântuie sufletul,

Mă răscolești.

De încep să te iubesc,

Iartă-mi mirarea ultimă!

Ție

Tu, cel pe care îl știu,

Tu, cel care crezi că te știi,

Ești o parte din tine.

Eu sunt conjugarea verbului a fi.

Ființa ta, în întregul ei, refuză să ți se dezvăluie.

Eu sunt însăși misterul din ea.

Lumea ta este așa cum o vezi tu

Eu aș putea fi un nou punct de vedere.

Ceea ce crezi tu că e armonie

E o iluzie,

Eu sesizez nota discordantă.

Adevărul acesta este adevărul meu.

Ca fluturi nebuni, Iubirea

 Zice-se că de dor nu a murit nimeni,

Autorul acestei ziceri fuse inspirat de o răceală.

M-am molipsit de tine,

M-am îndrăgostit la fel de fulgerător

Cum ai lua o gripă.

Acum sunt în starea aceea de uimire,

De uluială mai degrabă.

Cum???

Eu???

Taman eu???

Eu, aia, imunizată la iubire?

Parcă îmi văd corazonul tăvălindu-se de râs,

Da, fătucă scumpă, fix tu !

Da, iubesc, și, de n-oi muri de dor,

Am să vă spun cum va deveni cu iubirea asta nouă

Care îmi curge prin fiecare de moleculă,

Ca o turmă de fluturi scăpați de la balamuc.

Iar tu, cel care m-ai uitat de înainte să mă întâlnești,

Fă-mi o singură favoare,

’’Iubește-mă măcar pâna îmi termin țigara…’’

Tăcerea

  Ca răspuns la orice întrebare,

Tăcerea

Ca o privire înapoi cu furie,

Tăcerea,

Grea ca o despărțire,

Ca o plecare, ca o amintire.

Tăcerea

Ca o apă peste versurile mele.

Aș face din ziua de azi

 Un nou anotimp al iubirii,

Primăvară, eternă înflorire,

Aș face.

Dar imposibil îmi rămâne zborul

Și zadarnică Speranța

Acum când tu, ambițios,

Pariezi pe tăcere...

Detest aceasta alegere a ta!

M-ai condamnat să nu mai știu de mine

Acum, când tot ce sunt îți aparține

Și când fericirea supremă

Ar fi o clipă să mă pierd în îmbrățișarea ta.

Unde se termină Iubirea?

Se termină în locul unde începe suferința,

Iubirea se termină în locul unde toate verbele se conjugă la past tense, simple.

Iubirea se termină într-o povestire de pe Ledra Street

Sau într-un album de muzică,

Se poate termina într-o carte

Sau într-o secundă.

Mie iubirea mi s-a terminat în suflet.

A secat, s-a uscat și locul,

Așa cum, după lacrimi, pe obraz, rămâne o dâră argintie de sare.

Mi-ai cunoscut iubirea,

Ți-am ascuns durerea.

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Oana Damian

Pagina Facebook: Risipitoarea de cuvinte

Copyright © 2020

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.