SIMONA STAPAN

iubire. înainte și după

[urss, 1986]

într-un final ne-au îngropat împreună

pentru că iubindu-ne

plămânul care ne mai rămăsese

a tușit sec « până ce uraniul ne va despărți »

[oriunde, 2020]

într-un final ne-au dezgropat

pentru că cimitirul se aglomera

de plămâni doi câte doi

atât de febrili

încât părea că se urau unul pe altul

am semnat o declarație pe dublă răspundere

« da! încă ne iubim »

necenzurat

coșmarul care mă învelește mai cald ca un pahar de vin&un somnifer cu gheață are un ochi ce-mi veghează somnul din care mă trezesc într-o prezență în care tu faci dragoste cu altcineva.

nu te iubesc.

dar asta e doar temporar - vinul sub influența căruia poți conduce un poem - asta e teoria ta - mimetică, pretinzi tu, lui Hipocrat.

te iubesc.

dar asta e doar temporar - somniferul cu gheața uitării tale.

în concluzie dorm ghemuită, strângându-te în brațele care pot frâna chiar și pe polei și fiind alăptată de o relație oedipiană ale cărei retorici le cunosc și de la tine și de la el.

blind date

deși îți spusesem să mă aștepți la cinematograf

ne-am întâlnit la biserică

tu ai adus analizele apți pentru darwinism

și eu biletele la 6 din 49

tu citeai cu interes dicționare onomastice

în timp ce eu bifam numerele la loterie probabilitatea urnei noastre comune

fotograful a avut timp doar de două poze

pe mine aprobând zâmbitoare povestirile lui borisvian

pe tine imaginându-ți scurta istorie a pampers-ilor

s-au aprins luminile proiecția aproape credibilă

- tu?

- nu! tu?

- nici eu!

resemnați ne-am îndreptat spre canapeaua cumpărată din ikea

morning sex

partida de sex de dimineață

cununia religioasă de la prânz

stai! fantezia prelungită a nopții trecute nu mai e

amândoi condamnați la eternul mimesis

îl citim pe oscar wilde pentru că

împreună am transformat

vinul, depresia, dragostea, mariajul în artă

și arta nu imită nimic

da la unison

în noaptea nunții am jucat șah până dimineață

și crepusculul i-a găsit pe nebun și regină

poeți

paranoia

vecinul de peste stradă face baie numai noaptea

sunt deja 14 ani de când aud cum desfundă chiuveta

din care avortonii îşi cer din nou dreptul la moarte&săpun

« ar putea fi şi o vecină însângerată: ziua la creşă,

noaptea şimr.muscolo »

sunt deja 14 ani de când știu că îi place să se masturbeze

cu becul aprins

« s-ar putea ca sperma să fie autogenerativă: să fie un blitz de brichetă

şi gata. din stilou curg doi arlechini rezistenţi la mr.muscolo »

gata, mamă! m-ai trezit numai ca să îmi spui că lumina la baie a fost aprinsă toată noaptea…aşa şi ce dacă nu mi-a venit menstruația?

iubire neprețuită

firul dus de la dresuri

fusta mini crăpată sub fese

autostrada șerpuind printre boscheți

motelul cu perdele transparente

rimelul amestecat cu lacrimi și fluide prea adânci

o fac pe fata al cărei sânge șiroiește dintre coapse

un arlechin fără ob-uri.

corona sex

s-a înmuiat ca și cum ar fi văzut hiv în fața glandului.am rămas fără cuvinte căci toată saliva mea fusese tandru canibalic sălbatic aruncată – exact cum a vrut el – pe o angoasă neputincioasă și egoistă.

la breakfast am vorbit mult.fiecare pe tchat-ullui.cafeaua mea a lăsat un zaț în care auzeam un repeat mincinos și verde. căci verdele îl făcuse înainte de

« propoziția 1 » simpatic precum un inchizitor spaniol.

la plecare l-am întrebat « ți-ai luat tot? » hivincluded.

„am uitat cum îl cheamă”

depresie mascată printr-un futai în care privești christul răstignit balansând prin umori slinoase și te gândești că de pe crucea lui de la grumazul lui „am uitat cum îl cheamă” te fraierește cu un orgasm de duzină

depresie mascată printr-un futai

și asta e viața

lumină în etilotest

lumină legată de sinapsele mele

fii cel mai mic rău dintre relele posibile

fii tamponul intracranian al unei limbi străine și seismice

lumină din cupa distanțării

fii-mi pernă intrauterină

fii-mi regretul de a nu te fi descoperit înaintea crimei străine de vinovăție

lumină

toarnă-mi sănătatea alternativă în buretele minții

birocrație bacoviană

motto:

„sunt câțiva morți în oraș, iubito (...) Încet, cadavrele se descompun” - covid19

îți spun doar atât

nu pandemia a omorât iubirea noastră

chiar crezi că dezmembrați nu ne-am fi recunoscut

îți amintesc doar atât

noaptea în care am fugit în bodega la care eram arondați

chelnerul ne-a făcut verighete din dopurile de la șampanie

iar dimineață guvernul anunța stare de urgență

îți spun doar atât

absența iubirii a omorât iubirea noastră

sângerează înapoi

femeile uitate neîngropate

cu trupul din care buricul s-a retras înfrânt

din care coastele înțepând când o vertebră când un plămân

sângerează înapoi.

înspre bărbatul care nu sapă gropi

vor numai ca avortonii aruncați dintre coapsele

acum slăbite și de ei.ei în a căror groapă imaginară

ele nu se pot nici măcar ghemui

și de ei și de moartea amânată prea mult

să nu devină bărbați care nu sapă gropi

sângerează înapoi [2]

îl iubesc pentru că a doua zi după vise erotice lungi cât toate hematiile așezate în șir indian

oasele mele

mușchii mei

mintea mea

sexul meu

               sunt în aceeași carie a pământului

făcute ghem

atrofiați cât o hamsie

chircită într-un cub rubik

așteptând monocromia (x6)

                își au acum o micuță groapă

pentru că grăbit și tardiv mi-a săpat o groapă prea strâmtă

de-aia îl iubesc

Simona Stapan (n. 8 martie 1986): Absolventă a Facultății de Psihologie; în prezent, studentă la Facultatea de Litere. A publicat în revistele literare Literadura (poezie, 2017, 2018) și eCreator (poezie, eseu, 2018, 2020). Simona Stapan a debutat editorial în antologia Înzăpezirea cuvântului (poezie, editura eCreator, 2019).      

Copyright © 2020 Simona Stapan (Simona Trăistaru)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.