PAUL MIHALACHE

În gara din Los Infiernos, regatul Castiliei,

Vindeam copiilor cadavre în loc de jucării 

Locuiai la capătul străzii Perrera, din Los Infiernos,

dincolo de piața La Hervá.

Porneam în fiecare dimineață, dar nu ajungeam niciodată la tine.

Femeile erau toate îmbrăcate în roșu,

căldura amesteca mirosurile de fructe,

brînză de capră și pește.

Mă opream pe malul rîului Aragón

și priveam roșul halucinant al rochiilor lungi,

un labirint mișcător, un rîu paralel,

care curgea fără oprire, în toate direcțiile.

Singurii bărbați din oraș erau barcagii.

Priveau numai în jos, spre apă,

nu-și ridicau niciodată ochii,

nu-i auzeam vorbind, nu știam dacă sînt vii

sau morți plutitori, fără casă.

Porneam în fiecare dimineață,

entre mujeres vestidas de rojo

pe strada Perrera, din Los Infernos, regatul Castiliei,

nu ajungeam niciodată la tine.

Femeile îmi puneau în mîini mici animale moarte,

șoareci cu gîtul sucit, caracatițe, pisici vopsite în toate culorile lumii.

În fiecare seară, în gara din Los Infernos, regatul Castiliei,

vindeam copiilor cadavre în loc de jucării.

Casa ta, de la capătul străzii La Hervá era mereu mai departe.

La început o vedeam, se depărta

cu fiecare pas, cu fiecare zi.

Erai una dintre femeile îmbrăcate în roșu,

nu-mi aminteam ochii tăi, gura, mîinile.

Încetai să exiști, încetai să fi existat.

Toată viața am vîndut cadavre, spuneam că sînt jucării,

urmărind o femeie îmbrăcată în roșu,

la capătul unei străzi dintr-un oraș pe care nu l-am văzut niciodată.

În gara Los Infiernos, din regatul Castiliei.

Blues for an Old Tattoo

The streets are full of syringes and daggers.
The plastic factories smog reddens the sky.
The dogs are barking at the taxi-cabs in front of the last illuminated shop windows.
There’s no blues or poetry in the late night bars.
Here the wounds are not to be cured, but paid in whisky and blood.
And even if I hear a saxophone tune from the upper floor cinema
I do not have the strength to stop and listen.
Its sound crumbles like an old tattoo on the wrinkled skin.

People believe in zodiac, reincarnation, self-healing of the body
and it seems to me so very sad.
I’m waiting for the day when we shall pray to advertising posters.
When angels from the churches’ walls, emaciated, with their feathers burn by starvation
will hold machine-guns in their hands instead of divine crosses.
We shall all get together at the University Square
and sing: Shine a light on me.
Let the midnight special shine a light on me.

I smoked marijuana with a honey girl from Rio
and we both were talking about sex
in languages not to be understood by the other.
I tried to commit suicide in a good deal of ways
but nothing really worked out.
I guess somebody just gave me a misleading address.
However, the nights are not for mavericks here
and my shoes are still heavier than my feelings.

No time for big decisions.
No time for pendency.
And no wonder that my words might sound tragic
when I’d do all way out for a saw buck.
I draw up on one side of the road,
light another toke & say to myself:
“Afterwards, what in the world do you know about politics, pussy or poetry –
you, with your freakish hat and shabby clothes, pray tell?”

Să pierzi totul de trei ori

Am scris într-un text, acum vreo doi ani,

că toate femeile din viața mea au venit iarna,

tot iarna și despărțirile.

Se poate întîmpla și în mai,

sub un soare galben, aproape toropitor.

Dar diferențele se opresc aici.  

Prin 2007, după doi ani într-o garsonieră din București

cu Iulia și cățelușa lup,

botezată, după numele unei piese de la Marillion.

Doi ani cretini și mișto,

chiar la finalul facultății,

cînd toți banii ni se duceau pe alcool,

vorbeam numai despre muzică și cărți.

Începusem un roman și voiam să-mi iau chopper.

Totul urma să se întîmple –

aveam mici frustrări,

dar la 25 de ani totul urmează se se întîmple.

Și s-a întîmplat în decembrie.

Iulia mi-a spus că nu mai poate așa.

Mergea de cîteva săptămîni la un psiholog fără diplomă,

un puști care tocmai își deschisese cabinet de consiliere.

„Nu mă lași să cresc” – mi-a zis.

„Trebuie să fiu independentă, să iau decizii pe cont propriu”.

De revelion eram în Iași.

În ianuarie mi-am adus toate lucrurile.

La începutul lui 2018 s-a întîmplat iar.

Ne iubeam ca nebunii și ne certam la fel.

Nouă ani am rupt scaune, am dat foc la mobila din bucătărie,

am plecat de nenumărate ori de acasă, cu un rucsac mic, aproape gol,

dar mă întorceam mereu după cîteva ore.

Nu puteam trăi unul fără celălalt și nici nu voiam.

Într-o zi mi-a spus că merge la psiholog.

Cîteva luni mai tîrziu s-a sinucis.

Acum nu e iarnă.

N-am mai rupt de ceva timp scaune și n-am mai dat foc la nimic.

E sfîrșit de mai și oamenii prin parcuri caută umbra.

Nici nu mai cred, ca la 25 de ani, ca totul urmează să se întîmple.

Scriu la a cincea carte,

am al treilea cîine,

a treia femeie pe care chiar am iubit-o.

Poate că lucrurile nu mergeau perfect, dar ne era bine împreună.

Mă întreb, după o noapte de nesomn,

și cîteva pachete de țigări Davodoff,

dacă îmi aduc toate iubitele în pragul exasperării,

sau dacă moda asta imbecilă a terapiei prin narațiune

m-a făcut să pierd totul de trei ori la rînd.

Paul Mihalache (n. 24 februarie 1982): Absolvent al Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (2007), al cursurilor de master în filosofie (2008) și de master în litere (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2017). Deține titlul de doctor în literatură din anul 2020. Autor al unei serii de recenzii și eseuri în revista Observator Cultural.  A tradus din limba engleză mai multe cărți pentru Editurile All și Curtea Veche.

Volume publicate:

Ceasuri Tîrzii (proză scurtă, volum distins cu premiul de debut al revistei Scrisul Românesc, Editura Lumen, Iași, 2008)

Tîrg de arlechini (roman, volum distins  premiul Tinerilor scriitori pentru cel mai bun roman din 2011, cu autor pînă în 35 de ani, Editura Tracus Arte, 2011)

Celălalt pămînt (poezie, Editura Tracus Arte, 2012).

Igor Iosif, nobilul țăran psihiatru, mîncătorul de suflete (proză scurtă, coautor, alături de Helena Corogoda, 2014).

Copyright © 2020 Paul Mihalache

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.