LUCIA PĂTRAȘCU
Mă cheamă timpul în fantastica noapte…
Vremea este deja târzie,
doar prin copaci
spânzurat de Carul Mare
susură gândul,
deși totul pare tăcere.
Ca la un spectacol,
Insinuant,
poiana se umple de visare.
Ielele au pornit hora baiaderelor,
echilibrând lumina
de dincolo de timp.
Și eu caut încă
pe sub aripa clipei fermecate
poezia furată de ele.
Roata
Sânzienelor
S-a pornit la vale roata cu noroc
tot purtând speranțe care ard în foc,
căci de Sânziene vin cascade flori
pe făgaș de aur, de azur… Prin nori
țes pe vârf de cetini falduri de culoare
și în noaptea vie parcă sunt cărare,
căci prin ea, cu cântec, roțile de foc
poartă vorbe albe care-n spic se coc.
Au dospit în vene de cu primăvară
și, undă vrăjită, acum se-ntorc iară,
ca să umple-n chiot lângă un caval,
drumul cald al roții rotunjind pe deal.
Jocul
ielelor
Ielele dansează prin gândurile mele…
Pe muzica stelelor,
ele,
mirese cu ochii de zare,
îmi unduiesc vecii în voaluri albe,
chemându-mă de dincolo de timp,
spre dincolo de adevăr,
într-un miraj al amăgirilor.
Las jocul ielelor în fantasma lor,
plec spre zorii străvezii,
pentru a da nopților
prinse în înflorirea sânzienelor
darul poeziei.
Pe
poteci
Dă-mi mâna ta să mergem pe poteci
să îți arăt cum strălucește-o stea,
să ne plimbăm încet și-ai să-nțelegi
ce taine se-ascundeau atunci sub nea.
Prin flori de sânziene să dormim
și-om mirosi și floare de mușcate,
pe câmpul cu povești o să privim
cum ploaia iar ne spală de păcate.
Noi an de an vom repeta plimbarea,
văzând mereu cum soarele apare…
Când vom simți că s-a-ngustat cărarea,
ne-om mulțumi cu tainica-nserare
și ne-om păstra minunile întregi…
Dă-mi mâna ta și du-mă pe poteci!...
Cireșe
Din gura mea, cireașă coaptă
și dulce-n vechile povești,
te-am așteptat cândva la poartă
să-ți dau să guști și să te-oprești.
Din ochii mei, izvor de floare,
ți-am așternut cândva lalele
să-ți fie patul sărbătoare
și înveliș, brațele mele.
Mi-e gura azi cireașă amară,
iar ochii-s draperii de fum,
dar gândul meu la tine zboară
în zori, pe aripi de lăstun.
Lucia Pătrașcu (n.
10 septembrie 1941, Brăila): Autor de poezie, proză, poezie religioasă, versuri şi teatru pentru copii, versuri
umoristice, cronică de carte (note de lectură şi părere de cititor, publicate
în diferite reviste literare, prefaţă de volum, prezentare de volum în cadrul
lansărilor de carte), cronică plastică, comentarii evenimente
literar-artistice.
Publicațiile literare și de cultură în care au apărut
texte proprii sau note de lectură – recenzii, cronici de întâmpinare asupra
scrierilor altor scriitori și recenzii asupra unor volume publicate de autoare:
Cronica (Iaşi), Oglinda Literară (Focşani), Convorbiri Literare (Iași),
Boem@ (Galaţi), Saeculum (Focşani), Axis Libri (Galaţi), Constelaţii
diamantine (Craiova), Ecouri Dunărene (Turnu Măgurele), Semne de
carte (Brăila), Zeit (Brăila), Condeierul diasporei (Salzburg),
Nomen Artis (Rm. Vâlcea), Acoloada (Satu Mare), Cronograf
(Satu Mare), Basarabia literară (Chişinău), Salonul Literar (Vrancea),
Dunărea de Jos (Galaţi), Porto Franco (Uniunea Scriitorilor din
România, Galaţi), Caietele Columna (Tg. Jiu), Antares (Galaţi), Exlibris
(Brăila), Manifest - Litera 13 (Siliştea-Brăila), Semănătorul (Tismana),
StarPress (Rm. Vâlcea), Vatra veche (Tg. Mureş), Singur (Târgovişte),
Armonia, Dor de dor (Dor-Mărunt, Călăraşi), Confluenţe literare (Bucureşti),
Poezia (Iaşi), Scrie liber (Iaşi), Salonul Literar
(Odobeşti), Climate literare (Târgovişte), Leviathan, Astralis (Bucureşti),
Luceafărul Literar şi Artistic (Brăila), Clipa.com (SUA), Cuvânt
şi iubire, Melidonium (Roman), Feed Back (Iaşi), Logos şi Agape,
Climate literare (Târgovişte), Pro Litera, Scârţ! (Iaşi), Casa
Speranţei (Brăila), Literatura Copii (Bucureşti), Literatura
română (Bibliografie selectivă 2005-2013, Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi), Jurnalul Bucureştiului (Bucureşti),
Infoest (Siliştea-Brăila), Viaţa liberă (Galaţi), Actualitatea (Brăila),
Brăila Chirei (Brăila), Gorjanul (Tg. Jiu), Obiectiv (Brăila),
Monitorul (Vrancea) ș.a.
De asemenea texte semnate de Lucia Pătrașcu sunt au fost
publicate pe site-urile și pe blogurile literare Noduri şi Semne, Sunetul
muzicii, Negru pe alb, Tinread, România mereu Absentă, Opera scrisă, Cărţi
recomandate, Blogul „Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România”; România
citeşte.ro, Pro Brăila - informaţie, comunitate, atitudine, Agenţia de carte,
Exploremag, Leviathan, Opera scrisă,
Bihon, e-cultura.info, prob.ro-Cultura, Brăila pe bune, Diaspora Românească,
Cronopedia ș.a.
APARIŢII
EDITORIALE:
Poezie:
Cunună la nunta
de aur (debut editorial, Editura Olimpiada,
Brăila, 2008)
Cu anotimpurile
în viaţă (Editura Olimpiada, Brăila, 2009)
Rugă (poezie religioasă, Editura Olimpiada, Brăila, 2011)
Fluturi de iubire (Brăila, 2012)
Pe plai de baladă (Editura Lucas, Brăila, 2014)
Poeme îmblânzite
- Poemas domados (ediţie
bilingvă, Editura Lucas, Brăila, 2015)
In memoriam - #
Colectiv (Editura Lucas, Brăila, 2016)
Străluce clipa (Editura Pim, Asociaţia Universul Prieteniei, Iași, 2017)
Brăila de altă
dată... (Editura Lucas, Brăila, 2018)
Chemările INDRIS
- Las llamadas INDRISO- Les invitations INDRIS (ediţie trilingvă, Editura Pim, Asociaţia Universul Prieteniei,
Iaşi, 2019)
.
Proză:
Evantaiul
albastru (povestiri, Editura Danubius, Brăila,
2011)
Darul (povestiri, Editura Lucas, Brăila, 2014)
Jocul mirărilor (roman, Editura Lucas, Brăila, 2016)
Epigramă și
versuri umoristice:
Catrene pe
r(â)zătoare (versuri umoristice, Editura Lucas,
Brăila, 2017)
Versuri pentru
copii:
Zoo-alfabet (Editura Olimpiada, Brăila, 2009)
Roade timpurii
pentru voi, copii! (Brăila, 2012)
Zoo-Adivinanzas; Zoo-ghicitori (ediţie bilingvă, Editura Lucas, Brăila, 2013)
Teatru scurt
pentru copii (scenete în versuri, Editura Olimpiada,
Brăila, 2013)
Brăila - poveste
de dor (Editura Opinia, Brăila, 2013)
Critică:
Întâlnirea cu o
carte (recenzii, Editura Lucas, Brăila, 2016)
Dansul cărţilor (recenzii, Editura Pim, Asociaţia Universul Prieteniei,
Iaşi, 2018)
Zăbava cetitului
– Eu citesc…Tu citești?... (recenzii,
Editura Lucas, Brăila, 2019)
Daruri literare (monografie, lirica brăileană de astăzi, Editura Lucas,
Brăila, 2020)
Copyright © 2020 Lucia Pătrașcu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment