ADELA CONCIU - RĂSTIGNIRILE EVEI

Adela Conciu – Răstignirile Evei (editura eCreator, 2020): O atmosferă stranie plutește în volumul de versuri Răstignirile Evei de Adela Conciu (editura Ecreator, Baia Mare, 2020), presărată cu elemente de sadism și masochism și care stă sub semnul arderii întru iubire. O iubire cu năbădăi, aprigă, năzdrăvană, nesățioasă, până la sânge și dincolo de el, atotcuprinzătoare și devoratoare. Destinul femeii, de la Eva citire, este de a iubi și de a fi iubită, sufletește și trupește, într-o beție a simțurilor, cu bucurie și tristețe în egală măsură. (...) În acest volum, Adela Conciu este egală cu sine însăși, izbutind să creeze imagini extrem de puternice și convingătoare, demonstrând că a ajuns la o altă etapă a scriiturii. (extrase din prefața volumului – A arde în mușcături – semnată de Daniel Luca)

Iubirea ca nehotărâre între binecuvântare şi sacrificiu, răscolirea pătimaşă de la marginea fiinţei, decor cu sinele răsfirat în pocale ori matriţe experimentale. Existenţialism cât cuprinde, de astă dată frumos înşirat pe unde unele prea târzii iar altele prea devreme. Se configurează o plajă de sentimente într-un fenomenal absolut, trăit la gura ţevii fumegânde atunci când sufletul trage cu arma pocnind luminile stelelor dintr-o galaxie personală, despre care nu ştim multe de aceea o bănuim de o altă cale lactee. Adela Conciu trăieşte decis ca într-o rezervă de timp îndelung căutată şi acum lucrată pe îndelete, au loc aici tot felul de necugetări ci doar parcursuri. Aceasta deoarece abia e suficient timp pentru înaripare, şi o metodologie a acesteia ar fi un balast diform şi inoperant. „Răstignirile Evei” sunt primejdii întruchipate, de folos unei explorări dureroase a fiinţei, ţintind ajungerea la o conştienţă pe măsura incandescenţelor ce erup continuu. Una dintre cele mai sincere şi dezinvolte ipostaze. (Daniel Marian - Adela Conciu - Esenţializare pe malul Căii Lactee)

Împărtășanie

Trebuie să rămân întreagă

chiar dacă

m-ai rupt ca pe o bucată

de pâine,

până au curs din mine

firimituri furate pe furiș

din ochii tăi!

M-ai împărțit felii în fiecare

zi a depărtărilor tale,

dezgolind miezul

trupului!

Trebuie să rămân întreagă,

chiar dacă gura ta și-a făcut

din mine o împărtășanie din

miez de pâine și

...sânge!

Noi nu putem trăi fără fluturi!

Nu trebuie să pierd nimic

din frântura cuvântului tău,

din dorința de iubire prăfuită!

Altfel voi reaprinde cenușa din

stomac

și aripile fluturilor mei vor arde

din nou.

Și acum știu! Noi... nu putem

trăi fără fluturi!

Nu putem hiberna în burți de

omizi

fără sărutul aripilor țesute în

ochiul luminii,

nu putem fi orbii din umbră!

Grăunța asta de iubire

va fi spălată în prima rouă a

dimineții,

după somnul prea lung din

pântec,

va fi hrănită cu mierea

petalelor de mac ce plânge în

stern

și sărutată cu zbor de aripă,

pentru că noi... nu putem trăi fără fluturi!

Inocență târzie

Cât de adânc te înghite

oglinda,

zâmbind prin ridurile realului

la cele ale visului!

Adevărul îți urlă în masca

de pe față, femeie!

Fecioara fără ani și-a rupt

picioarele undeva în coasta

numerelor negative!

Degeaba îți săruți tălpile,

nu mai au milă să te ridice

dintre cioburi!

Până și plânsul ce cerșește

pe la colțuri de noapte iubirea

și-a rătăcit vârsta!

Doar inima îți zace în inocență,

răspunzând zâmbetului lui

cu zâmbet

și uitării cu... rugăciune!

Răstignirile Evei

Îmbrățișările au amuțit

în depărtări de ape,

oglindindu-se în ochii altor pești

...străini de râul

ce ți-a dăruit cândva ofranda

nudului în zori.

Păsările din ochi te-au chemat

în zadar să guști albul laptelui

în care ne spălăm coapsele

visului.

Ai ales exilul de mușcătura

nemuririi mele,

iar eu am decis că...

niciodată nu mă voi teme

de răstignirile Evei!

Rătăcire

Cu legătura apei

îmi prind visul în gene,

să nu-mi spargă nopțile

ce pândesc fântâna din ochi!

Apoi arunc moneda peste masa

ce se odihnește între noi,

dezbrăcată de foame și sete,

precum alt nud,

ce ne separă alăturarea tâmplelor

în aceeași pernă!

Dorința cocoșată de moarte

stă cu palme întinse de cerșetor

flămând,

așteptând obrazul norocos

al dragostei!

Imaginația joacă șotronul

pe pragul unei gări

ce va naște amintiri!

Iubirea... a rătăcit copilăria

în jocul de-a v-ați ascunselea!

Mai multe versuri și profilul autoarei aici: Adela Conciu

Citește aici poezii din volumul: Sete de lumină
Citește aici: Adela Conciu - Condamnată în iubire

Copyright © 2020 Adela Conciu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.