EMILIA ATABA

Satul (de ieri, de azi)

Satul se-ndreaptă către jalnicul apus,

cuprins de boala unui val stingher

şi strigă din morminte cei care s-au dus,

plângându-şi rădăcinile ce se tot pier...

Casele sunt tot mai mari şi tot mai goale,

drumul prăfuit de țară s-a pierdut, --

nu-l mai calcă astăzi, ca şi altădată, animale,

oamenii-s tot mai puțini şi buruienile-au crescut.

Hotarul a rămas sărac şi nelucrat,

livezile cu pomi se prăpădesc şi ele,

doar izvoarele din sat nu au secat,

curgându-şi apa printre bune - rele...

Satul este vechi şi nou deopotrivă,

viețuind în el şi bucuria şi tristețea,

dar sufletul şi rugăciunea-i în derivă,

pierzând în timp credința şi blândețea.

Amintirile se războiesc şi dorul doare

când frumusețea grea din alte vremuri,

în minte şi în suflet dă târcoale,

răscolind trecutul printre rânduri.

Orşiunde şi oricât aş fi de-ndepărtată,

dorul satului îmi lăcrimează-n vene

ca o rană ce rămâne necicatrizată,

ascunzând durerea amorțită pe sub gene.

Astăzi fac un semn şi mă destăinui,

printre amintiri ce zac pe veci ascunse,

semănând pământul cu mătănii

şi scriind poeme cu lacrimi neplânse.

Stejarul copilăriei mele

La umbra ta eu mă adăposteam în tihnă,

Și ocrotită de frunzișul tremurând,

Mă așezam la ceasul de odihnă

Lăsându-mă purtată de-al meu gând.

Cărările bătătorite încă din pruncie,

Ce s-au pierdut în spini și mărăcini,

Trăiesc în mintea mea o veșnicie –

Ce-o poartă sufletul printre străini...

Mi-e dor de umbra ta stufoasă,

De frunzele ce îmi cântau în vânt,

Și-i tot mai grea întoarcerea acasă,

Care s-a cuibărit în al meu gând...

E tot mai scurtă calea către înapoi,

Și cântecul își cere dreptul la viață,

Iubirea care-a fost între noi doi,

Se-ntoarce iar la umbra ta măreață...

De multă  vreme, sunt ca și pierdută,

Printre străini ducându-mi traiul,

Și sufletu- mi se frânge în durerea-i mută,

Călătorind alături cu amarul...

Durerea nu cunoaște alinare, mă apasă,

Oboseala mi se cuibărește-n tihnă,

Și gând și suflet , cer întoarcerea acasă,

Lângă stejarul care-mi dă odihnă...

Dor și pom

Dorul vine și se duce,

neliniște îmi aduce;

mă face să mă avânt,

ca frunza purtată-n vânt;

inima mă doare-n piept,

nu știu unde să mă-ndrept;

că orinde de m-aș duce

dorul vine și m-ajunge.

Inima nu-i face față,

mintea însă îl răsfață;

și cu dorul după mine,

trec și rele, trec și bune;

că în viață, orice om

se aseamănă cu-n pom:

se naște și apoi crește

și cu timpul veștezește...

Pom și om îi călător,

fiecare poartă-un "dor":

Pomul – dor de înflorire,

Omul – dor de nemurire...

Te caut

Te caut prin ploaie

Te caut prin nor

Prin colț de odaie

Prin lacrimi de dor...

Te caut prin câmp

Te caut prin munte

Pe aripi de vânt

Pe poteci cărunte...

Te caut prin soare

Te caut prin vis

Prin vaste ogoare

Prin cerul deschis...

Te caut prin vară

Te caut prin flori

Pe cer de primăvară

Pe ger și ninsori...

Te caut prin mare

Te caut prin izvor

Pe țărmul cu sare

Pe margini de dor...

Te caut prin noapte

Te caut prin zi

Prin tainice șoapte

Prin toamne târzii...

Te caut prin mine

Te caut în gând

Cu dorul de tine

În mine crescând...

Note despre mine însămi:

Emilia Ataba (n. 11 iunie 1969, Țăud, Sălaj): M-am născut într-o familie de oameni simpli si muncitori. Am făcut clasele primare în satul natal, gimnaziul în comuna Almaşu, liceul şi facultatea, în frumosul oraş Cluj. Am absolvit Facultatea de Ştiințe Economice, în 1993, anul în care m-am căsătorit cu un cetățean israelian, de naționalitate arabă, şi am părăsit locurile natale. Trăiesc de 27 de ani, in "țara sfântă", unde mi-am format o familie frumoasă şi m-am integrat in viața de aici, sub toate aspectele. Iubesc "țara de adopție", Israelul, iubesc România, locul unde mi-au rămas rădăcinile, şi dorul mă cheamă, dar viața are un alt înțeles şi o altă frumusețe, în fiecare loc...

În ce priveşte viața literară, am început să scriu versuri, cam de la 10 ani. Am debutat cu două poezii, in Revista Tribuna, din Cluj, in 1990. Apoi am publicat versuri, în Israel, în Revista mea, Revista familiei, publicații săptămânale în limba română. Activitatea mea continuă şi mă pregătesc pentru următorul volum. Scrisul era o plăcere, când eram mai mică, a devenit o necesitate, în căutările mele din adolescență şi apoi, o hrană pentru suflet, mai ales după ce am îmbrăcat "haina străinătății"...

Volume publicate:

Gândurile unui suflet (lansat la Centrul Cultural Romăn din Israel, prin Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română – ASILR, 2017)
Dorul străinătății (dublă lansare, la Zalău şi la Cluj, 2019)

Pagina Facebook: Emilia Ataba

Copyright © 2020 Emilia Ataba

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.