TEO CABEL - FLUTURE ÎN PUSTIU
Teo Cabel – Fluture în pustiu (editura Eikon, București, 2019): Volumul de față,
Fluture în pustiu, editura Eikon, București, 2019, 86 pag., surprinzător,
complex, incitant, de la primul până la ultimul poem, având majoritatea
poemelor fără titlu, se constituie într-un metapoem al complexității percepției
universului interior și exterior, reprezentând o treaptă superioară a evoluției
sale artistice, îndreptându-și demersul liric spre meditație, într-o formă
gnomică, solicitându-i, în felul acesta, și cititorului, latura apolinică,
realizând acea deschidere firească și necesară spre labirintul sufletesc,
interior. (…) Sensibilitatea, profunzimea, limpezimea și puritatea poemelor
creează cititorului o reconfortantă stare de catharsis printr-un discurs liric
modern, direct, confesiv, incitant, într-un limbaj metaforic, esențializat în
gnome ce conferă greutate, distincție și eleganță actului creator. Volumul lui Ștefan Teodor Cabel, Fluture în pustiu, o certă izbândă poetică. (extrase din recenzia semnată de scriitorul Titi Damian
și publicată în revista Spații culturale)
Câte
litere pe secundă are ploaia?
Afară, mai pui o glugă, o umbrelă
mai intri la un ceai, la o cafea
în mine ce să pun?
Plouă cu imagini,
cu litere
prea repede să lege un cuvânt
mă uit pe geam și văd un pom
înăuntrul meu (cu ce ochi), văd păsări
în zbor
și flori neînflorite, și un modernist
care m-ar certa de ce spun flori
flori, da, flori, din realitate,
dar plouă
nu am cafea să o fac la ibric
o să iau de la automat, 31
bag o hârtie de un leu, selectez,
comand, aștept
plouă
câte litere pe secundă are ploaia?
De fapt
mă gândeam ce bine ar fi fost
la o cabană la munte
eu și tu
să plouă existențial, treaba ei de
ploaie,
nici câte secunde pe literă are nu m-ar
interesa.
***
Nu toate literele din cuvântul câine
latră.
Nopțile, trepte în crama visului
zilele, uși, deschise în erată
pădurea cu potecile ei rătăcite în
vreascuri.
Șarpele casei bea din cupa zorilor.
Cuvântul se desprinde din muntele
tăcerii
pod de piatră pentru picioarele tale
din tâmplă picură cerneală sărată.
Îmbrățișare, foamea mâinilor după zidire
poezia din ochi nu se recită cu glas
tare,
olași să tremure în aburul de cafea.
Nu toate literele din cuvântul câine
latră.
***
Câinele meu de pază la poartă de gând
aleargă din când în când după o halcă
din pulpa iluziei.
Trebuie să-l leg,
De un zîmbet curat, de pânza de păianjen
a copilăriei, de o rugăciune,
De clanța ușii de la casă, de un text...
Scufund textu׳ în tăcere, îl las acolo
mai multe pătrare de lună.
Îi pun o oglindă, se aburește.
Așez oglinda la locul ei
las textul să-l amușine
câinele de pază de la poarta gândului.
În oglindă începe să se deșire textul
câinele meu de pază
se duce dând din coadă, de parcă ar
coborî
din arca lui Noe.
***
Dacă e vineri
copacii își spun poveștile
la telefonul fără fir.
Muncitorul de la salubritate
adună sacii galbeni măsurând lung cu
privirea
când la sac când la curtea de unde îi
ia.
Poveștile, duse dintr-un capăt la altul
al orașului, se pierd
unele în vântul de la marginea câmpului
altele în cimitir.
Muncitorul de la salubritate
gondolier în barca zilei/ desant pe
utilajul care le mestecă pe toate
scrutează atent în valul de gunoaie
ce de bani
aruncați!
Dacă e vineri,
pisicile merg pe partea dreaptă
câinii merg pe partea stângă.
Un cerc de porumbei își fâlfâie aripile
prin ochii tăi, oricând.
Unele povești le găzduiește poetul.
***
Spune-le tu, noapte, câtă lumină este în
tine
când vorbim amândoi.
Eu despre mine și ai mei
tu despre ale lumii.
Spune-mi tu, noapte,
câtă lumină este în mine
când tăcerea ta foșnește
frunze primăvăratice sub bolți fără
lună.
Mi-e sete cumplit.
Prea mulți fluturi la stâlpul electric.
Ce faci noapte?
Te duci să te culci?
***
Într-un tablou
se învârte un fus.
Firul urcă munții prezentului
dincolo, în copilărie
pe un drum de piatră coboară bunica.
Mă întreb
cum găsește calea
prin atâtea zile-nghesuite
ca un raft de cărți într-un sac?!
Într-un zâmbet
multă bucurie
Eu nu eram acasă când a plecat
dincolo de muntele prezentului
când s-a deschis o cărare în flacăra
lumânării.
Se-ntoarce din când în când.
O văd cum se uită de la poartă peste
gard,
casa freamătă ca un murg abătut
perdeaua amintirilor flutură.
Fluturele
din pustiu
Nu știe dacă a întinerit
cu rădăcini în cărțile sale
sau ale altora.
Suflă vînt de toamnă în tâmpla lui
fluturele s-a întors în pupă cu dor de
crisalidă.
Poartă între lumi
nicidecum podium.
A ridicat
cu mândrie ochii spre cer
l-a țintuit cu mânia sa
dar aceasta a căzut bolovan
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment