MARIAN VIȘESCU

Exod

O liniște surdă între două secunde…

Se scurge timpul cu mâinile la gură,

un calm răcoros între două țipete de vânt,

se usucă luna între lume și soare,

se zvântă toamna între anotimpuri,

cu pauze înguste, stingându-se pe margini,

se simte iarna cum stă la rând,

aplauze de crengi, când lungi, când dese;

între două bătăi de anotimpuri,

se sting flori –

catargele nasc aripi.

Biserica –

făcută mai mult din rugăciune

și noapte prăbușită-n frig,

de-a lungul apei sfâșiate de munte…

Calfele își flutură  imaginar mistriile

pe pieptul nopții.

Rugă-n ceruri –

năframă pe lacrimile Anei

pierdute-ntre ziduri.

Brumar și... vorbe

În gutuile pârguite, soarele apune.

Și cu acest dar, toate cuvintele sunt cu har.

Las îngerii să se plimbe desculți

prin fânul cerului de toamnă,

așteptând o clipă iar să cadă,

cu brumă și poeme de mărgăritar.

Așa, orologiul vieții face tobe în loc de cuci,

secunde de brumar și...vorbe.

Acum se-ntoarce ceasul

spre clepsidrele din palme,

dorindu-mi nemurirea în nisipul ce îl port.

Acum închei, dar nu ultima oară,

Te uită cum, încet, se toamnă iar... afară!

Pastel sideral

Brațele cerului se întind

peste lumea imensă, obosită.

Miroase a toamnă moartă și a iarnă...

Norii gri decolorează cerul,

iar nopțile se înfășoară

în stele lipsite de culoare.

Luna își încalță picioarele

în frunze moarte și reci.

Gri

Sunt nimic – o umbra gri, fără lumină,

În contururi incerte.

Tu îmi dai sens, blândețe și culoare.

Sunt o lacrimă strivită între genele tale

și pătrund în tine, dincolo de-adâncuri,

prin venele-ți cu sânge, gânduri, labirinturi.

Ploi reci de toamnă și pași greoi amestecați cu dor…

Pământul s-a făcut nimic, iar tu îmi ești esență.

Oameni supărați și oraș tăcut ascuns,

bălți pe trotuare, lumini, ferestre aburite –

ungând de mi-ai trimite…

sugrumă-mi infinitul,

cuprinde-mă în doruri și-mbrățișări dospite,

ascunde-mă de ploaie, și fă să-nghețe timpul!

De-a baba oarba

Azi am învățat ziua să moară,

am sedus-o, făcând-o să-și taie venele,

lăsând-o să leșine-n ploaie.

Îi striga sângele în vene,

cu ritmul plecării păsărilor,

în schimbul anotimpurilor.

Leg septembrie la ochi

cu fulgere de vară,

așa o să pot culege

câteva vise...

unde se iubesc

gutuile în toamnă!

Amurg

Azi când mă întorceam acasă,

s-a prăvălit în fața mea,

în desfătarea toamnei, o frunză.

Trăiam un sfârșit de poem,

în care s-a stins o nimfă

cu buze voluptoase.

Marian Vișescu (n. 20 februarie 1969, Leleasca, Olt; din București): A debutat în Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (2017). A publicat versuri în revistele literare Cenaclul de la Păltiniș (Sibiu, 2017), Glasul Iubirii (Curtea de Argeș, 2017), Glasul Iubirii (Curtea de Argeș, 2019), eCreator (Baia Mare, 2018), Cenaclul de la Păltiniș (Sibiu, 2018), Mirajul Oltului (Călimănești, 2019), Rotalianul (revistă a românilor din Italia, 2019), Bibliocărți (Republica Moldova, 2019), Logos și Agape (Iași, 2019), Alternanțe (revistă de cultură, Germania 2019), Anotimpurile Expresiei Ideii (revistă de educație, cultură și civilizație apărută sub egida Asociaței “Clubul Expresia Ideii”, Onești-Bacău, 2019), Top Litera  (Toplița, 2019) precum și în paginile de creație online Cercul Literar de la Cluj, Clubul Qpoem - atelier poetic popular, Cenaclul Poetic Schenk. Marian Vişescu este membru al Societăţii Culturale “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea.

Prezențe în antologii:

Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (Editura Hoffman, Caracal, 2017)

Antologia “Toamna Cuvântului (eCreator, Baia Mare, 2018)

Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (Editura Hoffman, Caracal 2018)

Antologia poeților din Cercul Literar de la Cluj (vol. 3, Cluj, 2019)

Antologia Societății Culturale „Anton Pann” (Rm. Vâlcea, Editura Colorama, Cluj 2019)

Copyright © 2019 Marian Vişescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.