VICTORIA GUȚU

Minunea

Topește, Doamne, visul ce-a înghețat pe gene,

Încheagă paradisul în mările din vene

Dezgheață stalactite, din inima de piatră

Încinge, Doamne, focul în inima de vatră.

Învie, Doamne, steaua ce-și ofili lumina,

Hrănește cu speranță uscată rădăcină,

Trezește primăvara, din somnul hibernal

Desfă un ocean, dintr-un minusul val.

Înăbușă un strigăt cu albul trandafir,

Revarsă peste rană, o lacrimă de mir,

Stropește iarba crudă, ce geme sub un pas,

Cu roua de agheasmă ce dă tăcerii glas.

Adoarme, Doamne, clipa în leagănul veciei,

Întoarce bătrânețea în fașele prunciei,

Sărută Doamne frunza ce moare în dureri,

Să-ntinerească verde, în caste primăveri.

Compune, te rog, un suflet din îngeri,

Pictează  cu raze și-n tandre atingeri,

O rugă spălată de orice genune,

Doamne, te rog, mai fă o minune...

Privește-mă

Nu privi spre golurile mele,

Care nu se vor umple nicicînd,

Privește la plinuri, pentru că ele

Se pot goli subit oricînd.

Nu-mi privi lacrimile

Din al ochiului nor,

Privește curcubeul

Arcuit deasupra lor.

Nu-mi privi rănile

Ce sîngerează durere,

Privește cicatricea

Vindecată de putere.

Nu-mi privi chipul

Efemer și tern,

Privește-mi sufletul

Tainic, dar etern.

Mutarea muntelui

Numai dacă copacii cărunți,

S-ar întoarce în scutecul frunzei,

Dacă lava eruptă din munți,

Și-ar retrage jăraticul spuzei,

Dacă culoarea de pe coală,

S-ar întoarce în creion,

Și numai dacă diamantul

Ar reveni la starea de carbon,

Numai dacă-ntregul lan,

Ar încăpea-ntr-un bob de grîu,

Dacă planetarul ocean,

S-ar retransfigura în rîu,

Dacă un buchet de flori,

S-ar retransforma în muguri,

De-ar reveni ploaia în nori

Și cenușa-iar, în ruguri,

Dacă mărul s-ar întoarce în sămînță,

De s-ar întoarce piatra în izvoare,

Poate atunci omeneasca credință

Ar putea să mute muntele în mare...

Iubirea stelară

Această iubire nu este furtună,

Deși luminează la fel de intens,

Această iubire e raza de lună

Ce dă și întunericului sens.

Ea mîngîie, ea leagănă pe brațe,

Nu arde și nu scapără deloc,

Ea nu izbește tâmplele cu gloanțe,

Ci doar cu stele, fără patimă și foc.

 

Victoria Guțu (n. 17 februarie 1994,  Bălți): Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe Sociale și a Facultății de Litere din cadrul Universității de Stat “Alecu Russo” din orașul Bălți. A debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori “Florii 2008”, cu poeziile Tăcerea și Lacrimi, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB și a publicat în revista tinerilor poeți și prozatori Noi (2011). Au urmat multiple publicări în ziarul săptămânal Literatura și Arta (primul grupaj din anul 2018 cuprinzând poeziile Dor de tine, Privește-mă, Domesticirea furtunii, Creatorii). Tot în anul 2018 Victoria Guțu a debutat și în calitate de textieră, colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. În 2020 a participat la Campionatul European de Poezie și a fost desemnată câștigătoare a concursului pentru scriitori, organizat de Poemis și Roua stelară. Victoria Guțu publică și în mediul virtual, în reviste on-line precum Vocea Literara, Magazin Critic, Cutezător. Parnas XXI, eCreator. În prezent are în pregătire romanul epistolar Scrisorile cerului și volumul de versuri Fluturele de ceară. “Victoria Guțu se regăsește pe sine în cuvânt, care se lasă îmblânzit și cuprins în idei ce devin poezii, conținând freamătul unui talent cu șansa de a se afirma – în măsura în care va munci – ca unul deosebit." (Nicolae Dabija)

Prezențe în antologii:

Întomnarea Cuvântului (antologie eCreator, Baia Mare, 2019)
Flori(i)le poeziei (antologie eCreator, Baia Mare, 2019)

Volum publicat:

Lumina din glastră (prefațată de scriitorul Nicolae Dabija, editura Universul, Chișinău, 2018)

Citește aici: Victoria Guțu - Dictarea ploilor din vis și Victoria Guțu - Sunt omul care arde

Pagina Facebook: Victoria Guțu

Canal Youtube: Flori de poezie

Copyright © 2019 Victoria Guțu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.