VICTORIA GUȚU - DIN CLEPSIDRA DE LACRIMI

 

Scrisoare către vânt

Vântule, dă-mi aripile tale,
să mă ridic până la ultima vamă a văzduhului,
învață-mă să merg pe ape,
să mângâi izvorul-lacrima pământului,
să ating nuferii-zâmbetul apelor,
și crinii-fecioria câmpului.
Vreau să-mi prind în păr
visul la depărtări albastre,
să-mi făuresc colier din stele.
Vreau să privesc cu ochii azurii ai cerului,
să le sorb ploile salmastre – dulcea lor lăcrimare.
Vreau să alerg cu vântul pe cărări cerești,
să culeg... ”Rouă stelară”,
să sărut obrazul soarelui,
și fruntea lunii... să fiu eliberată
din lanțurile perfecțiunii,
să am libertatea...
de a șopti,
de a cânta la strunele dorului.
Învață-mă, vântule....
a bate la ușa inimilor,
iar spre apus de viață...
la porțile Raiului.

Sunt pământ

- Cine ești?
- Sunt pământ

- Înflorești?
- Doar în gând

- Câți ani ai?
- Veșnicii

- Cum trăiești?
- Reînvii

- Dăruiești?
- Tot ce simt
- Ce primești?
- Soare în gând...

- Și zâmbești?
- Da, prin flori

- Știi să plângi?
- Cu rouă-n zori,

- La ce aspiri?
- Aș vrea să zbor
  Îndrăgostit de cer....
  Mi-e dor.


Anii sunt doar frunze

Viața e o frunză, născută-n fașa florii,
Ce își desface-n taină corola de minuni,
Se risipesc și anii-petale cu memorii,
Noi suntem pruncii-muguri, pe brațe de goruni.

Cu palma frunzei tandre, atingem infinitul,
Ne prindem în păr stele, recompunând lumină
Suntem viori la care cântă numai vântul,
Iar razele-arcușuri șoptind la violină...

Adânca rădăcină ne potolește setea,
Și curge seva dulce, prin ramuri și tulpini,
Înveșnicim cântarea, pe aripi de egrete,
Cât încă suntem frunze ce ținem soare-n mâini.

Doar timpul ca omida ne devorează visul...
La altă primăvară în fașe-nmugurind,
Dar vestejiți sunt anii și ruginit nescrisul,
Frunze de dor, căzute... cu stelele în gând.


Dor de ochii tăi cerești

Aș vrea să văd în ochii tăi
Cerul senin, fără furtună,
Să zbor ca lebăda prin ei,
Fidelă pentru totdeauna.

Iar dacă voi cădea din ei
În chip de lacrimă ce zboară,
Să-ți îmbraci ochii în mări,
Să plutesc prin ei, ușoară.

Iar dacă s-ar isca furtună,
Am trăi mersul pe ape,
Și vom ajunge împreună
Pe maluri neînviforate.

Mă'nec în ochii tăi-fântâni...
Căutând adâncul sens al vieții,
Și-n dorul meu, de stele și lumini,
Vor coborî în ochi... cerul cu drepții.


Clepsidra de lacrimi

Clepsidra de lacrimi, ne scurge de timp,
Ne stoarce de vise, ne umple de dor,
În apele vremii, se șterge un gând
Lăsat pe nisip... pentru alt viitor.

Izvoarele timpului, duc pietrele grele
La ultima moară de trai efemer,
Să plângem peste ape, din veacuri paralele?
Sau să ascundem lacrimi… sub pleoapele de cer?

Curg anii prin albii brăzdate în rid,
Prin lacuri, speranțele caută barza,
Se scurg amintiri într-un nufăr candid,
Clepsidra de lacrimi… își caută raza.

 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Victoria Guțu
Citește aici: Dictarea ploilor din vis, Sunt omul care arde
Pagina Facebook: Victoria Guțu
Canal Youtube: Flori de poezie


Copyright © 2024 Victoria Guțu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.