ELENA LUCIA SPĂTARIU

Amurg

Noaptea își picură

catranul pe ape

vântul ațipise

ascuns

sub o velă...

cu țipăt prelung

pescărușii

dispar

în cuiburi de spumă

poemul de foc

imprăștie pe mare

cuvinte-aurite

Eu - doar un chip cioplit

încremenit pe țărm

de-atâta splendoare!

Dimineața

nu ai timp

să-ți înlături cearcănele

ce-ți atârnă sub ochi

- mărturii zornăitoare

ale păcatului desfrânării

cu gleznele însemnate

alergi

să deschizi cu grijă

petalele florii de piersic

în care știi sigur

că și-a ascuns

tăcerea...

Abia atunci

trudind

cu mâinile pătate de culoare

îmbălsămezi esența translucidă

a silabelor

și o înveșnicești atent

în ziduri albe.

M-am zidit Ană

în propriile-mi primăveri

meșter și calfă și jertfă

deopotrivă

trec anotimpuri

în șir indian

desenând graffiti

pe ziduri.

Manole

- un personaj repetabil

își potolește setea

apoi

se spală pe mâini

în fântâna în care

mi-am lepădat

aripile

Marți treisprezece

Cu secundele atârnate de glezne

aștept duminica la semafor

azi e de-abia marți

semaforul e roșu

de trei ceasuri

și nu-mi mai amintesc

dacă trei sau treisprezece

ține culoarea asta

sau azi e treisprezece...

Ah da

azi e marți și e treisprezece

e ziua in care

mâța neagră

îmi taie calea

în două

și indiferent pe care cale apuc

voi întâlni neapărat

numai semafoare pe roșu...

E seară deja

cu gleznele însângerate

aștept duminica...

la semafor

umbra mea

dansează burlesc

cu o floare roșie in gură.

Mâine

e o altă zi...

Cândva adoram gările...

gările acelea de odinioară

cu clădirile lor parcă săpate

intr-o stâncă

mă fascina acel du-te-vino

la orice oră

fizionomiile care se perindau grăbite

prin spațiul de piatră

și ecoul plin de prestanță

al tocurilor mele roz

pe pavimentul gri

lăsând reverberații în acustica sălii

mă simțeam un personaj

într-o antologie de povești ambulantă

purtată-n geamantane

și genți de voiaj

scanam valizele ce se lăsau

târâte anevoie

încercând să descifrez fiecare poveste

ilustrată de chipuri anonime

sălile de așteptare...

cu puradei atârnați de fuste largi

și înflorate

un bărbos moțăind

lângă o sacoșă de rafie

murdară și sărăcăcioasă

cu respirația duhnind

a vodkă ieftină

aerul inchis

colcăind mirosuri

de vieți nomade și decadente...

Peroanele mustind de viață

de vieți...

de emoții colorate în toate nuanțele

de la batistele albe

fluturând a pene de înger

la veșminte cernite de aripa morții...

nelipsitele ceasuri rotunde

cu cifre caligrafiate vizibil

printre limbile cărora

timpul se scurgea

ca in opera lui Dali

vocea di megafon

anunțând imperturbabilă

fiecare sosire sau plecare

a fiarelor gâfâinde

pe melodia "glasul roților de tren"...

Eu

colecționam batiste albe

eșarfe înflorate pălării

basmale cernite

ochi veseli ochi triști

fizionomii impenetrabile

îmbrățișări sărutări

plecări sosiri așteptări...

Până când într-o zi

am înțeles

că de fapt

aparțineam

trenurilor...

Astăzi soarele

strălucește mov

cu aripi dezgolite de pene

m-am înălțat umbră

deasupra mea

femeia cu rochia gri

și buzunarele rupte

are mâinile pline de

cuvinte colorate

nimicul e un puzzle

violet

de la un capăt la celălalt

al timpului

toarce zădărnicia

ca o lene pufoasă

miroase a primăvară

mă reîncarnez în mine.

Cum să te știu iubire

când te prelingi alunecoasă

-limbă de foc

mistuindu-mă

ca pe o cruce de lemn

în pustie

dar te știu iubire...

cerul gurii mi-e plin

de stele amare

după noaptea dulce

a sărutului tău

cum să te scriu iubire...

răsfoiesc frunze

cu povești de o vară

și-mi pare că

umbra pomului

e mai plină de sevă

ca tine...

Dimineața

este o stare de verde

ca un pahar de apă rece cu

vitamina c calcium magnezium zinc

și aromă de citrice

sângele treaz

de la cântatul păsărilor

năvălește vulcanic

sevă incandescentă

înfrunzesc simțurile

și ochii

răspândesc

lumină lină

viața pulsează ritmic

prin toți porii

scoarței brăzdate de ore

ca ani...

nu mă amăgesc...

până spre seară

voi deveni o salcie

cerșind apei lumină...

voi desfrunzi

apoi...

e

deja

toamnă...

Elena Lucia Spătariu (n. 24 mai 1964, Săvinești, Neamț): A urmat cursurile gimnaziale în Bicaz, apoi doi ani la Colegiul Național "Calistrat Hogaș” din Piatra Neamț. Este absolventă a Colegiului Național “I.C. Brătianu” din Hațeg. În perioada liceului a activat în diverse cenacluri literare. Elena Lucia Spătariu a debutat cu poezie în anul 2017, în revista Ploieștiul cultural (fondator Gheorghe Burdujan). A publicat versuri în Tecuciul literar artistic (revista europeană de cultură, opinie și informare, publicată cu sprijinul Consiliului Local Tecuci și al Bibliotecii Municipale "Ștefan Petică", redactor șef Eleonora Stamate), Sintagme Literare (publicație a comunei Dudeștii Noi, director fondator Geo Galetaru) și, în curând, în almanahul acestei publicații, precum și în diverse reviste online. Creațiile sale au fost incluse în antologiile Toamna cuvântului și Iarna cuvântului (coordonator Ioan Romeo Roșiianu, editura eCreator), Rochii de zăpadă (selecție de poezie feminină îngrijită de Daniela Toma, editura Art Creativ) și în anuarul Cenaclul de la Roma (îngrijit de fondatorul cenaclului Valeriu Barbu, editura Minela). Elena Lucia Spătariu este realizatoarea emisiunii Poemania virtuală, care se difuzează în fiecare marți, de la ora 22:00(RO) la Radio Vocativ (fondator Valeriu Barbu).

Copyright © 2019 Elena Lucia Spătariu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.