MIHAELA BANU

Speranţă de iubire...

Şiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristeţe,
Din gânduri ştrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină şi întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de paşi se zăresc
Călcând pe comorile vieţii.
Şi dorul, amorţit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remuşcări.
Şi plâng şi râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranţă de iubire.

Cum ai făcut?!

Cum ai făcut s-aprinzi iubirea-n mine,
Când nu speram ca cineva s-o facă,
În pieptul meu de tristă Andromacă,
Peste cenuşa vechilor ruine?!

Cum m-ai făcut să mă deschid ca floarea,
Când veşted era rodul meu de-o vreme
Şi sta strivit sub trainice blesteme,
Sperând să îl învii cu sărutarea?!

Cum ai făcut din mine poezie,
Când eram noapte fără stele, lună,
Cu visele-mi pierdute în furtună,
Şi-al lor ecou ce-mi spunea că nu-s vie?!

Cum ai făcut de sufletul nu-mi plânge
Când plâns-a-n van pân' la epuizare,
Iar azi, la fiecare deşteptare,
Îmi fierbe-n vene al iubirii sânge?!

Cum ai făcut ca zilele-mi povară,
Să piară pe pustiile tristeţii
Şi-al tău sărut, ca elixirul vieţii,
Cum le-a-nturnat în clipe care zboară?!

Cum ai făcut privirea mea avidă,
Să-şi afle tihna pe-ale tale buze
Şi-n ochii-ţi oglindită să recuze,
Nisipul din a timpului clepsidră?!

Cum ai facut inima mea să cânte
Chopin, Vivaldi, Debussy, de-a valma
Şi cu destinu-mi şters ai bătut palma,
Ca sufletu-mi în zbor să se avânte?!

Să socotesc iubirea mea?!

Să socotesc iubirea mea în clipe,
Iubita mea cu trupul diafan,
Când umbra ta, ca pe-un solar cadran,
A prins în trupul meu să se-nfiripe?!

Să socotesc iubirea mea în ore,
Iubita mea cu plete de copt lan,
Cu chip nepământean, de porţelan,
Ce risipeşti parfum de pasiflore?!

Să socotesc iubirea mea în zile,
Iubita mea cu şold rubensian,
Dar să-mi înec dorinţele, profan,
La pieptul desfrânatelor dalile?!

Să socotesc iubirea mea în ani,
Iubita mea cu glezne de cancan,
Păşind la braţu-ţi ca un narcoman,
Când ne-om plimba sub desfrunziţi castani?!

De ce?!

De ce ţi-e gura vadul sărutării,
Iar coapsele rotunde dinadins?!
De ce ţi-s ochii lacul necuprins,
Iar sânii-ţi sunt ca fructul desfătării?!

De ce ţi-e glezna zveltă şi firavă,
Cu umblet sprinten, unduios, ştrengar?!
De ce ţi-e părul cu luciri de jar,
Iar pântecul ca o nestinsă lavă?!

De ce ţi-e şoapta miere de albină,
Iar mângâierile-mi reverşi în val?!
De ce plutesc ca-n zbor transcendental,
Pe strunele ce-mi cântă în surdină?!

De ce răgaz nu ne mai lasă timpul,
Ca tu în veci pe nume să mă chemi?!
De ce stă supărat pe noi Olimpul,
Şi toate pier în negura de vremi?!

Zăbrelind zadarnic zborul
         - Sonet -

Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.

Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate -
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimţii-şi zăngănind.

Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,

Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.

Nu mă uita, iubite!

Nu ma uita, iubite, cât bolta e albastră!
Afară-i primăvară și-atâta dor în noi…
Vezi, de-ți arunci privirea, în treacăt, înapoi,
Te-aștept ca-ntotdeauna, stând tristă la fereastră!

Nu mă uita, iubite, cât flori răsar pe luncă,
Mai zăbovește-o clipă, în irisu-mi, te rog
Și nu te pierde-n zare pe primul inorog!
Te-ndură de iubirea-mi, dă-i inimii poruncă!

Nu mă uita, iubite, cât flori sunt în livadă!
Mi-e însetată gura, de-al buzei tale gust…
Nu s-a prescris sărutul, nu a ajuns vetust,
Ci sufletelor noastre le-ar fi dulce tămadă.

Nu mă uita, iubite, cât spicele sunt coapte;
Te-așează lângă mine, pe margini de răzor!
Te-nvăț pe îndelete ce-nseamnă „îmi e dor”,
Din murmurul feeric de nerostite șoapte.

Nu mă uita, iubite, cât roade-apleacă ramul!
Ca Eva, altădată, îți voi întinde-un măr
Și-ți voi vorbi de doru-mi imens, de-a fir a păr,
Din fructele ispitei, mușcând pe rând, cu dramul.

Nu mă uita, iubite, cât iarna se pogoară!
Vino-n odaia-mi caldă și-n veci să nu mai pleci!
Ce straniu, fără tine mă strâng pereții reci
Și brațele tristeții fac pielea-mi să mă doară…

Viața este singur pod
       – Gazel –

Viața este peste-o apă curgătoare, singur pod
Peste care trece-n fugă, o mulțime de norod.

Zbor înalt, pentru-o clipită, către visul îndrăzneț,
Pe care-al speranței suflu crede să-l prindă-n năvod.

Suflet împlinit și vesel ce-a umplut casa de flori:
Roadele iubirii, șoapte, zâmbet inocent de plod

Bucuria tinereții, zbucium peste care calci,
Cu pași mici și singuratici, pe-un vremelnic calapod.

Salt grăbit printre capcane, când la trap când la galop,
Ahtiat de-mbogățire, caraghios ca un irod.

Biată zbatere de aripi între doua clipiri reci,
Arcul între pruncul verde și bătrânul om schilod.

Timp fugar ce zboară-n pripă fără remușcări, răgaz,
E o cale-ntortochiată între scâncet și prohod.

Mă-amăgesc precum poeții...

Mă-amăgesc precum poeții,-
Dulcele sărut al vieții
Sorb.
Pe al tău trup luciferic,
Rătăcesc prin întuneric
Orb.
Sărutări redeșteptate,
De pe buzele-ți uscate,
Sorb.
Gura mea pe al tău sân,
Nu te-mbună și dau în
Morb.
Chiar în clipa învierii,
Cupa plină a durerii
Sorb.
Zburând lin, peste himere,
Se strecoară în tăcere
Corb.

Mihaela Banu (n. 14 februarie 1953, Brănești, Dâmbovița): A absolvit școala primară în localitatea natală. A urmat cursurile Liceului Teoretic din Pucioasa (azi Colegiul Național „Nicolae Titulescu”) și ale Școlii Tehnice Sanitare din Târgoviște. “Pasiunea pentru scris a venit destul de târziu, adică pe la 55 de ani. Deși mă gândeam de ceva vreme să încerc să scriu proză, iată că drumul meu a luat-o către fascinanta lume a poeziei” mărturisește Mihaela Banu, azi membră a Societății Scriitorilor Târgovișteni.

Prezențe în antologii și volume colective:

Poeme Haihui (editura Singur în colaborare cu editura Grinta)

Anotimpuri românești (4 volume de antologie de poezie, editura Singur, 2014-2015)

Scrisul de Azi (editura Singur, 2015)

Caiet de club '16 (culegere de epigrame ale membrilor Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu” din București, editura Bibliotheca, 2016)

Caiet de club '17 (culegere de epigrame ale membrilor Clubului Epigramiștilor „Cincinat Pavelescu” din București, editura Bibliotheca, 2016)

Târgoviște – Chișinău – Cernăuți (O triadă a liricii românești) (editura Bibliotheca, 2017)

Un sentiment numit România (100 de ani - 100 de poeme) (cu ocazia Centenarului Marii Uniri, editura Singur, 2018)
O limbă un neam, Târgoviște – Chișinău – Cernăuți - Alba Iulia (Cetăți ale spiritualității românești) (editura Bibliotheca, 2018)

Volume publicate:

Ne învârtim în cercul vieții poezii (volum de debut, poezii, editura Singur, 2012)
Zăbrelind zadarnic zborul (poezii, volum distins cu Diploma editurii Singur, editura Singur, 2014)
Eu râul tău, tu matca mea (poezii și epigrame, editura Singur, 2015)
Cu pânzele întinse (poezii, epigrame, haiku și senryu, editura Singur, 2016)
Pași peste margine de timp (poezii și epigrame, editura Singur, 2017)
Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (poezii și epigrame, editura Singur, 2017)

Copyright © 2019 Mihaela Banu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.