NELA TALABĂ
Pe șine de tramvai
Tramvaiul îl poartã zi de zi pe aceleaşi strãzi
pe care nu le vede niciodatã.
Aglomeraţie, vacarm de sunete amestecate,
(viaţã, viaţã, viaţã!)
dar el nu întâmpinã probleme:
şi-a înzestrat urechile cu o pereche de cãşti
ce pare cã
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângã aceeaşi florãrie,
mai e şi un parc din care rãsunã vocea unor copii:
„Soarele! A ieşit soarele!".
La colţ aceleaşi tomberoane
se revarsã generos,
spre deliciul aceluiaşi câine vagabond şi al cerşetorului,
care împart frãţeşte prada.
Ce bine cã el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschişi spre o altã lume,
preocupaţi intens sã updateze şi sã upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul şi mersul,
Iubirea şi timpul.
Timpul lui a ajuns sã fie împãrţit în fiole identice,
mãsurate, cântãrite,
Clone de timp.
„Progresãm, progresãm!",
sunt cuvintele care îi ordoneazã mişcãrile,
ca unui android perfect, uniform, rectiliniu.
Viaţa lui, updatatã, upgradatã,
este paralelã cu viaţa desuetã din jur,
ca şinele tramvaiului care se vor întâlni la infinit…
Tramvaiul îl poartã zi de zi
pe aceleaşi strãzi spre lumea lui holograficã,
în timp ce frunzele rãmân desuete,
cerul îmbãtrânit plânge cu aceleaşi lacrimi,
înmugureşte cu aceleaşi lumini,
tomberoanele se revarsã la fel de generos
la colţul strãzii,
iar lutul hulpav înghite la fel
tot ce-apucã, upgradat sau neupgradat…
pe care nu le vede niciodatã.
Aglomeraţie, vacarm de sunete amestecate,
(viaţã, viaţã, viaţã!)
dar el nu întâmpinã probleme:
şi-a înzestrat urechile cu o pereche de cãşti
ce pare cã
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângã aceeaşi florãrie,
mai e şi un parc din care rãsunã vocea unor copii:
„Soarele! A ieşit soarele!".
La colţ aceleaşi tomberoane
se revarsã generos,
spre deliciul aceluiaşi câine vagabond şi al cerşetorului,
care împart frãţeşte prada.
Ce bine cã el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschişi spre o altã lume,
preocupaţi intens sã updateze şi sã upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul şi mersul,
Iubirea şi timpul.
Timpul lui a ajuns sã fie împãrţit în fiole identice,
mãsurate, cântãrite,
Clone de timp.
„Progresãm, progresãm!",
sunt cuvintele care îi ordoneazã mişcãrile,
ca unui android perfect, uniform, rectiliniu.
Viaţa lui, updatatã, upgradatã,
este paralelã cu viaţa desuetã din jur,
ca şinele tramvaiului care se vor întâlni la infinit…
Tramvaiul îl poartã zi de zi
pe aceleaşi strãzi spre lumea lui holograficã,
în timp ce frunzele rãmân desuete,
cerul îmbãtrânit plânge cu aceleaşi lacrimi,
înmugureşte cu aceleaşi lumini,
tomberoanele se revarsã la fel de generos
la colţul strãzii,
iar lutul hulpav înghite la fel
tot ce-apucã, upgradat sau neupgradat…
Ora de neiubire
Din bolgiile orei noastre de neiubire,
perfect rotundă,
ca un ou rugos,
s-a zămislit un bazilisc.
Priviți-l cum aleargă pe ape!
Privirea lui îngheață lumina,
răsuflarea lui incendiază culorile
pe care iubirea noastră nu le atinsese.
Cât frig în lume, câtă cenușă,
și cât gri, Doamne!
O lume monocoloră,
înghețată, născută într-o oră doar
de neiubire!
Un singur câmp de maci a mai rămas intact.
În el se oglindeau cândva
și răsăriturile
și asfințiturile noastre
bătrîne
de iubire.
Ademeniți hidosul șarpe
spre câmpul de maci
și-n față să i-l puneți oglindă!
Să piară din lume neiubirea,
să reînviem culorile,
pe care iubirea noastră le-a ignorat!
Cu brațele întinse spre lumină,
iubirea un lan de
maci să fie,
iar poezia – ciocârlie!
Cântecul libertății umane
Suntem liberi!
Suntem liberi!
Sã supunem elementele
doar cu o mantrã a iubirii!
Suntem unici!
Suntem unici!
Universul se învârte pe orbita inimii noastre,
n-ar exista nicio stea fãrã privirea noastrã,
n-ar exista niciun zbor fãrã dorurile noastre.
Stelele zburãtoare se nasc din cântecele noastre
şi subjugã
zilele de emfazã ale dragonilor de umbre
care cuceresc spaţiul nepus la adãpost.
Celulele spaţiului încã acoperit al lumii
se culcã pe rugãciunile noastre dezgolite,
uitate sau aruncate pe neiertãri de gheaţã.
Sã ne trezim din adâncirea în pierderea de sine,
din lâncezeala zilei tridimensionale,
sã dezgheţãm iertãrile
sã ţinem în cãuşul palmei rugãciunile
şi, cu infinitã grijã,
sã le dãm drumul sã zboare libere spre cer.
Suntem liberi
sã supunem elementele.
Sã lãsãm ziua sã-şi ardã lumânãrile,
sã lãsãm apa sã-şi lepede izvoarele,
focul sã-şi dea ofranda stelelor,
pãmântul sã cuprindã cu dragoste
în sânul lui
obositele manifestãri ale existenţei cosmice
şi sã desfacã totul în infinitezimale celule,
ca la începutul Creaţiei.
Dar suntem liberi sã supunem elementele,
doar cu mantra iubirii,
a unirii celulelor,
identice dincolo de voalul tãcerii lumii.
Unite sã fie celulele de iarbã cu cele de apã,
celulele de aer cu celulele de zbor
celulele curcubeului cu celulele inimii,
celulele luminii ce cele ale poeziei!
Sã lãsãm elementele
sã se întâmpine unul pe celãlalt
în timp ce noi,
liberi,
liberi
şi unici,
cântãm mantra iubirii pure...
Suntem liberi!
Sã supunem elementele
doar cu o mantrã a iubirii!
Suntem unici!
Suntem unici!
Universul se învârte pe orbita inimii noastre,
n-ar exista nicio stea fãrã privirea noastrã,
n-ar exista niciun zbor fãrã dorurile noastre.
Stelele zburãtoare se nasc din cântecele noastre
şi subjugã
zilele de emfazã ale dragonilor de umbre
care cuceresc spaţiul nepus la adãpost.
Celulele spaţiului încã acoperit al lumii
se culcã pe rugãciunile noastre dezgolite,
uitate sau aruncate pe neiertãri de gheaţã.
Sã ne trezim din adâncirea în pierderea de sine,
din lâncezeala zilei tridimensionale,
sã dezgheţãm iertãrile
sã ţinem în cãuşul palmei rugãciunile
şi, cu infinitã grijã,
sã le dãm drumul sã zboare libere spre cer.
Suntem liberi
sã supunem elementele.
Sã lãsãm ziua sã-şi ardã lumânãrile,
sã lãsãm apa sã-şi lepede izvoarele,
focul sã-şi dea ofranda stelelor,
pãmântul sã cuprindã cu dragoste
în sânul lui
obositele manifestãri ale existenţei cosmice
şi sã desfacã totul în infinitezimale celule,
ca la începutul Creaţiei.
Dar suntem liberi sã supunem elementele,
doar cu mantra iubirii,
a unirii celulelor,
identice dincolo de voalul tãcerii lumii.
Unite sã fie celulele de iarbã cu cele de apã,
celulele de aer cu celulele de zbor
celulele curcubeului cu celulele inimii,
celulele luminii ce cele ale poeziei!
Sã lãsãm elementele
sã se întâmpine unul pe celãlalt
în timp ce noi,
liberi,
liberi
şi unici,
cântãm mantra iubirii pure...
Perpetua iluzie a morilor de vânt
Norii își târâie burțile pe
vârfurile înalte, ascuțite, ale munților
și toată zarea dinspre apus se înroșește
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
și nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul își prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotnița bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângerați
și plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce ușurate respiră morile
că, în sfârșit,
au învins dușmanul plutitor
prin norii schimbători!
Sărmanele nu știu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoși, avizi,
ce macină și-nghit lumina…
Dar, pe moment, e bine.
Se învelește și cerul și pământul în liniștea umbroasă
a nopții în care și iluziile dorm…
vârfurile înalte, ascuțite, ale munților
și toată zarea dinspre apus se înroșește
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
și nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul își prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotnița bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângerați
și plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce ușurate respiră morile
că, în sfârșit,
au învins dușmanul plutitor
prin norii schimbători!
Sărmanele nu știu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoși, avizi,
ce macină și-nghit lumina…
Dar, pe moment, e bine.
Se învelește și cerul și pământul în liniștea umbroasă
a nopții în care și iluziile dorm…
Nela Talabă (n. 22 mai 1967): Am absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității din
București și sunt profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială
nr. 1 din Drăgușeni, județul Galați. Copiii, natura și limba română sunt marile
pasiuni ale vieții mele. Iubesc România din tot sufletul, România cu trecutul ei,
cu valorile ei, cu cerul ei unic, pe care luminează Eminescu. Sufăr că
patriotismul a devenit desuet și chiar periculos.
Scriu poezii de mult timp, dar nu am îndrăznit să public
niciun volum până acum, pentru că, în primul rând, m-am risipit în prea multe
lucruri de-a lungul vieții, iar în al doilea rând, consider că publicarea unui
volum de poezie este o mare responsabilitate față de mine și față de cititori.
Niciodată nu am fost mulțumită de ceea ce am scris. Sunt conștientă de faptul
că mai am mult de lucru până când îmi îmbunătățesc tehnica de creație. Am
publicat poezii în spațiul on-line, pe mai multe site-uri literare (Cenaclul
literar „Noduri și semne”, „Poeții
noștri”, „Poezii.biz”,”Republica artelor”, „Timpul”), precum și în
revistele literare „Visul” și „Luceafărul”. În anii 2016 și 2017 poeziile
mele au fost incluse în trei antologii de poezie: „Catapeteasma
cuvintelor line”, „Șoaptele toamnei
cuminți” și „Raiul Cuvintelor”. Recent,
în aprilie 2019, versurile mele au fost publicate în antologia „Liric zbor de primăvară”. Toate
antologiile au apărut la editura InfoRapART, sub egida Asociației Scriitorilor
pentru Promovarea Realizărilor Artistice (ASPRA) și au fost coordonate de
scriitorul Petre Rău. Sper ca anul acesta să am timpul necesar să-mi revizuiesc
poeziile și să public primul volum.
Copyright © 2019 Nela Talabă
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment