GEORGE-GABRIEL STAICU

Rozmarin și miere

Crepusculul acesta mă prinde mut şi trist,

Însă prin vene-mi mai trece-un pic de miere.

Drag şi dulce fluid cu sclipire de ametist ...

Sufletul suferă o puternicã anemiere.

Am romzarin în vene şi-un suflet mocnit,

Şi-o dragoste pură arzând înăbuşit.

Cenuşă-n ochi şi-un suflet trist

Cu inima-n cer şi creierul în abis,

Am realizat că viaţa e doar un vis.

Artistul orb pictează un nud

Ploaie acidă, vânt dinspre sud

Artistul orb pictează un nud.

Sânge uscat pe pânză, rubin fluid...

Artistul orb pictează levitând în vid.

Resurecție divină, aripi de porumbel,

Artistul orb pictează un cerebel

Arbore al vieții, suflet ruginit,

Artistul orb pictează la infinit.

Fulger în templu, note de clavicord,

Artistul orb pictează un cord

Metastaze de amor, vorbe de dor,

Artistul orb îl pictează pe Dali Salvador.

Esenţă de fildeş, glazură de uraniu,

Artistul orb pictează un craniu

Maxile de titan, talent congenital

Artistul orb pictează oase de cristal.

Lacrimi de îngeri, pene de corb

Artistul nu este nici pe departe orb

Pensulă sacră, falange de cleştar

Artistul orb observă arta binocular.

Dinspre rac spre capricorn,

Artistul orb pictează un admirabil horn.

Tropic de flori, cezariană pe Ecuador,

Artistul orb este atotvăzător...

Rapsodie Neuronală

În grădină am sădit zece neuroni de argint,

Dendritele lor sacre au săpat un labirint.

Talamus de argint, releu divin,

Levitez în abis şi la neuroni mă închin.

Templul vibreazã puternic în asfinţit

Mitoze şi blesteme blastice s-au ciocnit.

Din altar, izvorul de miere curge abundent.

Creierul este activat reticulat ascendent.

Amprente de sinistru pornesc viorile,

Vânturile orbiculare pornesc morile.

Portalul cãtre absolut este deschis,

Iar eu resimt viaţa ca pe un vis.

Creierul glazuar de scoarţa cerebrală

E cântarul omenesc

Repară fără de încetare

Stările de ordin sufletesc.

Scurtcircuit în sistem, dramă în cortex

Neuronii ofiliţi sunt absorbiţi de vortex.

Situs inversus absolut,

Creierul sădit în s-a prefăcut în lut.

Bun venit în inerţie,

Când rămân necunoscut

De nu se mai ştie

Cine am fost şi ce am vrut.

Limfă şi Narcise

Cranii ştirbe zac în sol.

Eu zâmbesc angelic, tu simţi fiori.

Se-mbată cadavrele cu formol

Iar tu crezi că e trist să mori ...

Priveşte senin cum Universul îl desfac,

Mitoze apocaliptice în zodia rac.

Lumea se sfârşeşte când toate inimile tac,

Sistole ruginite, mecanismului vin de hac.

Pe masa de operaţie a eternităţii

Sufletul se extirpează în abis.

Mozaic în interiorul cavităţii,

Petale de narcise răsar din pelvis.

Pe retină sunt blocate săruturi vechi, pictate;

Hipercromie-n vis, opacitate în realitate.

Reflex de amor, trandafir carnal,

Extrapiramidal - senzorial.

Curge limfã prin narcise,

Icter în şase petale triste.

Sevă toxică, legende scrise

Metacarpiene sacre, ametiste.

Iubeşte, iartă şi trăieşte

Clepsidra vieţii nimeni n-o roteşte!

Poiana cu narcise rămâne efemeră

Ne salută paşnic dintr-o viitoare eră.

Omul...

Omul ...

Cosmic bulgăre cu ochi de lut,

Astrologii lunare îl conduc spre absolut.

Inima-i pulsează veşnic în quasar,

Faraoni sculptează chipul avatar.

Omul ...

Galaxie sacră de notocord centrată,

Ecou surd din stomodeum, sinistră artă.

Cu magmă-n cord şi sufletul geodă

Lacrimi de gheişă răsună în pagodă.

Iar eu...

Sunt doar un urlet mut ce s-aude-n ecou

Ş-o culoare afară înăuntru putrezită,

Speranţe de ceară curgând pe obraz,

Şi mâinile încătuşate de un destin fără haz.

În deflorabilele cadavre ce ne plâng

Tot ce e sânge se revarsă-n labirint

Ca viermi secaţi ne tragem spre nimic

Iar rozmarinul si mierea rămân veşnic în gând.

Note despre mine însumi:

George-Gabriel Staicu (n. 6 noiembrie 1998, Galați): Sunt student în anul 2 la Medicină Generală în Constanţa. Într-o lume plină de ură şi monotonie singurul mod prin care putem ieşi la suprafaţă este prin artă, orice formă a ei. Îmi place să mă deconectez o oră de la rutina vieţii şi să mă cufund în artă. Îmi place să împletesc medicina cu lirica şi să creez ceva unic, ceva care să stârnească emoţie. Îmi place să studiez omul ca făptură, atât din punct de vedere medical cât şi mai presus de atât. O abstractizare a concretizării este idealul poeziilor mele. Nu sunt un as în asta şi nici nu doresc să fiu însă sunt fericit când scriu şi asta e mai presus de orice.

Copyright © 2019 George-Gabriel Staicu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.