DAN DRĂGUȘ
















În drum spre casă

Sună înfundat pământul
Peste scândura din groapă,
Peste scândura de fag.
Oase, oase va rămâne,
Poate vreun semn pe prag.


Furnica

Plâng greierii în toamnă,
Prin iarbă coasa a trecut,
Grăunţe carele nu cară.

Furnica nu salută
Un greiere flămând
Şi cântu-i de ocară.


Nedreptate

Se-ndreaptă omul des la mat,
E ţăran”  la oraş;
Rupt în coate şi bătrân,
La mat se-ndreaptă nedreptatea.

Discută omătul, l-a îngropat.

Pe vremea-aceia eram tânăr
Aveam şi cai şi boi,
Armată am făcut,
Şi patru ani război.

E nedreptate, să ştii,
Trăim mai rău ca ieri.
Nu are cine să ne-ngroape,
Pe la străini sunt fii.
Neîngopaţi murim, murim de vii
În nedreptate şi ocară...
Sunt bătrân şi merg la mat,
Moara s-a dărăpănat şi-i greu
Să cumpăr fără bani o pâine în sat.


Eminescu s-a născut într-o zi,
A murit în altă zi.
Între acestea, între prima şi ultima zi,
A fost doar Eminescu.


Azi noapte am locuit într-un acvariu cu apă,
Sunt limpezit, spălat de gânduri, de păcate.
Aş putea să tac, să nu mai scriu, să fac rocade.
Mi-au încolţit gândurile în acvarii secate.


Arată-mi, Doamne, unde eşti,
Împărăţia Ta nu-i surdă.
Arată-mi, Doamne, unde eşti,
Urechea-mi să te-adă


Smoala

Cum a ajuns acest material în iad?
Cine mă trage din smoală de urechi?

...Cazane fierb continuu,
Respirul îmi vine din aer bule
Mă oxidez...

Râul iadului nu este-n vad
Mutat de draci cu furca,
Mă-nec iar mă ridic iar cad.
Aştept pe gratis altă moarte.
Aflată-n cercetare


Sunt asupritul a trei căi:
-      Calea lui Dumnezeu.
-      Calea diavolului.
-      Calea ta.
Calea lui Dumnezeu au aflat-o alţii.
Calea diavolului mai are spaţii.
În lipsă de alte opţiuni, aleg calea ta.
Oriunde umblu am stăpân.


Cele dintâi arte au fost: muzica, tirul cu arcul, conducerea carului cu patru roţi, caligrafia şi aritmetica. Din acestea s-a născut poezia.


O mie nouă sute şapte

În o mie nouă sute şapte
S-au ridicat la cer
Incendii de conace
Şi răsvrătiţii cei dintâi,
Flămânzii din Flămânzi.

După ministru de interne
Au murit zece:
Opt speriaţi de tun,
Doi axsfisiaţi cu fum.

Petre Petre a supravieţuit
Până acum.


Ne-adună

Ne-adună ţărâna
Rogojina de lut
Lanul de grâu
Prin care
Ileana a trecut
Cu plete aurii
Mângâiate de vânt,
De ciocârlii.
Ne-adună maci
mai roşi
Lacrimi târzii
Mame căutând
Rătăciţi fii.

Loessul reavăn
Cu urme de sfinţi
Talpa groasă
Talpă de fii
şi părinţi...

Candela în cui
rămasă
O lumânare rece
Pe fereastră...

Ne-adună pe acasă.


Astrologie

În compania lui Alen Poe
Îmbrăţişez selena
Aflată în sin de alfa
Fost cos de beta pe dos.

Ambele variante au Uranus
În casa de foc, în conjucţie
Cu poezia.


Stalactite

În mine nu am stalactite
Să-mi ţină-nfrigurarea
În timp ce clipa mă adună
Tot mai singur

Nu am stabilopozi sa-mi ţină
Revărsarea în care mă adun.
E tot ce ştiu de mine
Şi mai păşesc prin scrum
Acum spre tine.


Lumea în marcaje e pulbere
        Şi-ngheţ
Anotimpuri se ofilesc
Primăvară nu este pe Pământ,
          În Univers
Stă Cerul în frigorii, cu lacăte
           La Porţi
           De Rai de Iad
Navighez printre binoame
                Şi neant
                Când
Dumnezeu mai are preţ.


Tablou bătut în ţinte

Nu-ţi iese mersul, Murgule,
Statuie pe un piedestal,
Mersul tău semeţ
La o şaretă-mpărătească
Pe un bulevard.

Pe şale ai purtat împărătese,
Împăraţi
Şi călăraşii la război.
Aţi căzut câteodată
Amândoi.

Semeţ nu este plugul,
Ţăranul la nevoi
Te vinde El-zorab,
Te vrea-napoi.

Semeţ îţi este Murgule
Trapul liber în zăvoi.

Te ţin minte, acum
Tablou bătut în ţinte.


Nu vom găsi

Ne pierdem
În veşnicii ulterior dorite

Ne pierdem pe pământ
Iubind trupuri conectate
La proprii shăstrii.

Feroce egoism.

Ne agăţăm de erezii
De stele, de-o salvare -
Nu găsim o veşnicie
În plus.

Zeița vămilor

Doare ultima stea
doare Calea Lactee
Zeiţa pune polen
pe rănile din cer

Încovoiat am urcat
patruzeci de vămi
rănindu-mă
pune zeiţă polen
în vămile de ger


Apa şi mintea tulbure se clorinează să fie potabile

„Tălpile sunt...branhii’’ - prin ele respir asfaltul, respir pământul, drumul de lut, rătăcind.
Caut un drum cu copite pierdut demult.
............

Harta arşiţei - ursite

Cuprinde caloienii duşi de bunica la Ialomiţa pe firul de apă ce abia mai curgea
Paparudele care umblau dansând pe uliţă prin praful până la glesne, implorând ploaia
Praful fierbinte al copilăriei care imi frigea tălpile desculţe şi câte alte arşiţe erau.
Pământul crăpa de sete... oamenii, vitele şi prigorii priveau spre cer aşteptând o picătură de apă din ploile lui Dumnezeu.
Prinţesa poeziei este o telurică frumoasă... ca poezia.

Inima nimic nu cere, noi vrem bani şi doar plăcere, frumuseţe, mângâiere.

(din volumele în pregătire Corăbii de gînduri - empatii şi Numai poeme)

Copyright © 2019 Dan Drăguș
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.