DAN DRĂGUȘ

În drum spre casă

Sună înfundat pământul

Peste scândura din groapă,

Peste scândura de fag.

Oase, oase va rămâne,

Poate vreun semn pe prag.

Furnica

Plâng greierii în toamnă,

Prin iarbă coasa a trecut,

Grăunţe carele nu cară.

Furnica nu salută

Un greiere flămând

Şi cântu-i de ocară.

Nedreptate

Se-ndreaptă omul des la mat,

E “ţăran”  la oraş;

Rupt în coate şi bătrân,

La mat se-ndreaptă nedreptatea.

Discută omătul, l-a îngropat.

Pe vremea-aceia eram tânăr

Aveam şi cai şi boi,

Armată am făcut,

Şi patru ani război.

E nedreptate, să ştii,

Trăim mai rău ca ieri.

Nu are cine să ne-ngroape,

Pe la străini sunt fii.

Neîngopaţi murim, murim de vii

În nedreptate şi ocară...

Sunt bătrân şi merg la mat,

Moara s-a dărăpănat şi-i greu

Să cumpăr fără bani o pâine în sat.

Eminescu s-a născut într-o zi,

A murit în altă zi.

Între acestea, între prima şi ultima zi,

A fost doar Eminescu.

Azi noapte am locuit într-un acvariu cu apă,

Sunt limpezit, spălat de gânduri, de păcate.

Aş putea să tac, să nu mai scriu, să fac rocade.

Mi-au încolţit gândurile în acvarii secate.

Arată-mi, Doamne, unde eşti,

Împărăţia Ta nu-i surdă.

Arată-mi, Doamne, unde eşti,

Urechea-mi să te-adă

Smoala

Cum a ajuns acest material în iad?

Cine mă trage din smoală de urechi?

...Cazane fierb continuu,

Respirul îmi vine din aer bule

Mă oxidez...

Râul iadului nu este-n vad

Mutat de draci cu furca,

Mă-nec iar mă ridic iar cad.

Aştept pe gratis altă moarte.

Aflată-n cercetare

Sunt asupritul a trei căi:

-      Calea lui Dumnezeu.

-      Calea diavolului.

-      Calea ta.

Calea lui Dumnezeu au aflat-o alţii.

Calea diavolului mai are spaţii.

În lipsă de alte opţiuni, aleg calea ta.

Oriunde umblu am stăpân.

Cele dintâi arte au fost: muzica, tirul cu arcul, conducerea carului cu patru roţi, caligrafia şi aritmetica. Din acestea s-a născut poezia.

O mie nouă sute şapte

În o mie nouă sute şapte

S-au ridicat la cer

Incendii de conace

Şi răsvrătiţii cei dintâi,

Flămânzii din Flămânzi.

După ministru de interne

Au murit zece:

Opt speriaţi de tun,

Doi axsfisiaţi cu fum.

Petre Petre a supravieţuit

Până acum.

Ne-adună

Ne-adună ţărâna

Rogojina de lut

Lanul de grâu

Prin care

Ileana a trecut

Cu plete aurii

Mângâiate de vânt,

De ciocârlii.

Ne-adună maci

mai roşi

Lacrimi târzii

Mame căutând

Rătăciţi fii.

Loessul reavăn

Cu urme de sfinţi

Talpa groasă

Talpă de fii

şi părinţi...

Candela în cui

rămasă

O lumânare rece

Pe fereastră...

Ne-adună pe acasă.

Astrologie

În compania lui Alen Poe

Îmbrăţişez selena

Aflată în sin de alfa

Fost cos de beta pe dos.

Ambele variante au Uranus

În casa de foc, în conjucţie

Cu poezia.

Stalactite

În mine nu am stalactite

Să-mi ţină-nfrigurarea

În timp ce clipa mă adună

Tot mai singur

Nu am stabilopozi sa-mi ţină

Revărsarea în care mă adun.

E tot ce ştiu de mine

Şi mai păşesc prin scrum

Acum spre tine.

Lumea în marcaje e pulbere

        Şi-ngheţ

Anotimpuri se ofilesc

Primăvară nu este pe Pământ,

          În Univers

Stă Cerul în frigorii, cu lacăte

           La Porţi

           De Rai de Iad

Navighez printre binoame

                Şi neant

                Când

Dumnezeu mai are preţ.

Tablou bătut în ţinte

Nu-ţi iese mersul, Murgule,

Statuie pe un piedestal,

Mersul tău semeţ

La o şaretă-mpărătească

Pe un bulevard.

Pe şale ai purtat împărătese,

Împăraţi

Şi călăraşii la război.

Aţi căzut câteodată

Amândoi.

Semeţ nu este plugul,

Ţăranul la nevoi

Te vinde El-zorab,

Te vrea-napoi.

Semeţ îţi este Murgule

Trapul liber în zăvoi.

Te ţin minte, acum

Tablou bătut în ţinte.

Nu vom găsi

Ne pierdem

În veşnicii ulterior dorite

Ne pierdem pe pământ

Iubind trupuri conectate

La proprii shăstrii.

Feroce egoism.

Ne agăţăm de erezii

De stele, de-o salvare -

Nu găsim o veşnicie

În plus.

Zeița vămilor

Doare ultima stea

doare Calea Lactee

Zeiţa pune polen

pe rănile din cer

Încovoiat am urcat

patruzeci de vămi

rănindu-mă

pune zeiţă polen

în vămile de ger

Apa şi mintea tulbure se clorinează să fie potabile

„Tălpile sunt...branhii’’ - prin ele respir asfaltul, respir pământul, drumul de lut, rătăcind.

Caut un drum cu copite pierdut demult.

............

Harta arşiţei - ursite

Cuprinde caloienii duşi de bunica la Ialomiţa pe firul de apă ce abia mai curgea

Paparudele care umblau dansând pe uliţă prin praful până la glesne, implorând ploaia

Praful fierbinte al copilăriei care imi frigea tălpile desculţe şi câte alte arşiţe erau.

Pământul crăpa de sete... oamenii, vitele şi prigorii priveau spre cer aşteptând o picătură de apă din ploile lui Dumnezeu.

Prinţesa poeziei este o telurică frumoasă... ca poezia.

Inima nimic nu cere, noi vrem bani şi doar plăcere, frumuseţe, mângâiere.

(din volumele în pregătire Corăbii de gînduri - empatii şi Numai poeme)

Copyright © 2019 Dan Drăguș

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.