CONSTANȚA POPESCU

Ipoteticul  destin

Între mine și tine,

aerul aprins șterge icoana

îndelung sfințită cu rugi

și destine copiate din cărți.

Cuprinde-mi fricile, arde-le!

În biserici fumul face cerere

lui Dumnezeu

să-mi lumineze zâmbetul.

Eu, jumătate lumină,

cuprind începutul indecis,

amprenta pasului pe trapta

unde șlefuiesc în taină șoapta

dintre un sărut și ultima îmbrățișare,

când știu că orice este posibil

între anotimpuri,

doar să-mi colorezi puțin diminețile

și să faci un casting pentru îngeri.

Sentimente înalte

Sunt călătorul fără hartă, pe cărări unde arde suferința

până ce înfloresc gunoaiele...

am ales drumul, când mă lăsai să zbor.

Între cer și pământ sunt un gând rotund,

cât un vis, cât o viață.

Clopotele sparte, biserici cu slujba neterminată,

între mine și tine, un câmp de tăcere.

Întinde mâna cu care albești nopțile

si eu veșnic ucenic, la buchea adevărului,

îi mulțumesc zilei de mâine,

care mă naște și dă cu piciorul la poartă,

sunând adunarea.

Doamne, ai inventat sentimentele înalte

iar noi ne târâm prin noroaie

și nevoi mărunte care omoară bucuria.

Te întreb: cine a inventat ziua de mâine?

Adiere de vals

Am puține întrebări

și toate răspunsurile pregătite

să deschidă porțile prin care n-ai ajuns

să treci.

Mirările aburesc îngusta punte

dintre respirații

și doctorii de inimi fără remedii

pentru apneea prelungită,

indică sărutarea înaintea ploilor cu soț,

în locul toamnei cu umbra

pe cărările îngălbenite de rod zglobiu,

bucurând paharele, îmbujorând tainic fecioarele

la prima adiere de vals.

Ia-mă la dans și prelungește veșnicia cu visul

în care eu și tu

rostogolim anotimpurile,

oprind ceasul la ora dimineților

cu soarele-între gene.

Și cuvintele albesc în timp

Câte cuvinte încap într-un anotimp,

de-a lungul și de-a latul alergărilor noastre?

Strivim în tăcere sentimente, așteptări obosite

pe cărarea cu pașii care recunosc înfrângerea,

cu toamna pe creștet.

În spatele ochilor

toamna începuturilor luminează

și-mi colorează zâmbetul inocent,

căzut perpendicular pe amintirea captivă

în trecutul albitelor tâmple fierbinți.

Pe partea mea de cerc,

amețesc trăgând de arcul timpului

să-l închid

și mă joc de-a copilărirea zilelor ce mor.

Iubirea

Iubirea este supliciul

bucuriei amețite

de belșugul unei toamne

capricioase, sosite neanunțat.

Dorință răsfrântă în amurg,

amețiște pe culoarul

rămas liber

al unei inimi cu multe

bypass-uri

ce ne chinuim s-o ținem

la presiune constantă.

Când este verde, cauterizează

neputința,

curge durerea, rupe

orice dig, chiar supradimensionat

de verbe și vorbe.

Să cânte Bach

O să fac un denunț:

cineva a spart sertarele inimii mele

și a lăsat loc Nimicului.

S-a furușat apoi în alte pătrate lumi,

a mea rotundă și vulnerabilă pompă de circulație,

acum, o cutie fără rezonanță,

tresare străină, în sanatoriul fără medici.

Cum s-o mai recunoști?

Zile, nopți, amintiri, niște frunze uscate

să-i țină de somn.

Să cânte Bach!

O liniște mare, pe care s-o pictez

cu fluturi și galbene frunze...

La meteo se anunță potop,

poate o să curețe locul de toate amprentele

și nu se va mai ancheta delictul iubirii...

Selfie de toamnă

Sunt femeia frumoasă

care îmbracă deseori diminețile,

în cuvinte ușor curbate,

cu împletiri tainice, deschizând mirări,

rostind poveștile care îmbujorează gândul...

Sunt acolo când toamnele

își sparg neodihna în gustul amețit,

atrăgând poftele, dăruind speranțe.

Bucuriile mici,

boabe de rouă încărunțită,

fac liniștea așteptării să mă doară,

să mă îmbrace cu hainele începutului

demult decolorat

și să-mi pună la ușă, anotimpuri nedecise

făcând risipă de lumină...

Unde este șlefuitorul imaginii eterne,

când imortalizez exercițiul frumuseții?

Note despre mine însămi:

Constanța Popescu (n. 4 mai 1956, Răzvad, Dâmbovița): Școala primară am făcut-o prin mai multe localități din țară (Hațeg, Arad, Râmnicu-Sărat, Răzvad, Târgoviște) datorită meseriei tatălui meu, care era constructor de drumuri și poduri. Am absolvit-o în localitatea Răzvad (Dâmbovița). Am absolvit apoi Liceul Teoretic “Ienăchiță  Văcărescu” din Târgoviște în anul 1975, la clasa specială de biologie. Am lucrat în domeniu  informatic  la Centru Teritorial de Calcul, la Intreprinderea de Construcții și Montaje Metalurgice (devenită apoi “Corint”), apoi la S.C. Termica S.A., până în anul 2007 când, în urma unui accident, m-am pensionat.

În acest timp am avut o largă activ activitate literară, publicând în toate edițiile revistei liceului, “Vlăstarul”, activând în cadrul cenaclul “Cicerone Theodorescu” precum și la mai multe reviste literare: Luceafărul, Vatra Românescă, Convorbiri Literare, Tomis, Suplimentul literar al Scânteii Tineretului. Am activat în cadrul unui grup literar-istoric pe perioada vacanțelor, făcând ghidaj la Muzeul Scriitorilor Tărgovișteni și la Muzeului Cărții vechi Românești (în perioada 1972-1975). Am participat la numeroase concursuri şi festivaluri  literare, nu numai în Targovişte ci şi în ţară, unde am primit diferite distincţii. Din 2013 particip la ședințele Salonului literar al scriitorilor târgovișteni, a cărei membră am devenit în martie 2014. În ultimii ani am publicat în revistele literare Dor de dor, Cervantes, Bucureștiul literar și artistic, Litere ș.a.

Prezențe în antologii:

Meridiane de lirice - Aripi de vis (editura  Armonii culturale , Adjud, 2013) .

Autograf pentru m(â)ine (editura Armonii culturale, Adjud, 2014)

Iubirea dincolo de vis – Popasuri culturale românești (editura Studis, Iași, 2014)

Antologia Revistei Singur (editura Singur, Târgoviște, 2014)

Actori printre astre (editura Armonii culturale, Adjud, 2016)

Antologia editurii Biblioteca Târgoviște-Chișinău (Cernăuți, 2016)

Atlasul cu diezi (editura Armonii culturale, Adjud, 2017)

Jurnalul unui câmp de aripi (editura Art Creativ, 2017)

Starea de om - Substraturi (editura Art Creativ, 2018)

Vina zilnică a frumuseții (editura Art creativ, 2018)

Volume de autor:

Capcana cuvintelor (editura Armonii Culturale, Adjud, 2013)

Lacrimi rescrise (editura Rora, Târgoviște, 2015)

Vinovați de nemurire (editura Rora, Târgoviște, 2016)

Am ratat eternitatea (editura Biblioteca Târgoviște, 2017)

Fericirea dintre gene (editura Biblioteca Colecția Lirică, Târgoviște, 2018)

Copyright © 2019 Constanța Popescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.