VICTORIA STOIAN

Perla

Doar scoica, cu firul de praf ce-o răneşte,

În perla perfectă-şi închide durerea,

Nu sunt tânguiri şi simţi doar plăcerea

Ascunsă-n sideful cel scump ce-o-nveleşte.

Şi preţul ei creşte când mulţi o râvnesc,

Dar n-o pot avea decât ce-i cu blazon,

Cu cât e mai mare, râvnită-i de Domn;

Vestiţi aurari s-o monteze trudesc.

Durerea doar, naşte sublima splendoare!

Ei, ochii străini, nu văd suferinţa,

Ascuns în ocean, înţelesul, nefiinţa,

Se schimbă în perlă, în scoica ce moare.

Ştii perlă, iubirea rănită când plânge,

Spre lume sideful splendorii răsfrânge.

(din volumul „Paşi în labirint", ed. Sfântul Ierarh Nicolae, 2014)

Terapii şi leacuri

Din mine muşcă timpul şi-mi fură tot ce-a fost,

Mi-a mai lăsat, minune! - secretă, o cărare

Cu îngrădiri de ramuri, ce duce spre visare,

Ca nu cumva să pierd şi cel din urmă rost.

Sonate şi sonete, aceeaşi rădăcină:

Sonatele capteză concertele din Sfere,

Sonetele sunt leacuri ce cresc firav, în sere

Şi cântă-n ritm şi rimă când la Eon se-nchină.

Bătrâne şi cochete călătoresc prin veacuri,

Îşi poartă nemurirea firesc şi cu nobleţe,

N-au nostalgii legate de zori sau tinereţe,

Cât le iubesc, sunt bune ca terapii şi leacuri,

Ca  timpul când întoarce ţărâna în ţărână,

Să lase numai scrisul cel înşirat de mână!

(din volumul „Paşi în labirint", ed. Sfântul Ierarh Nicolae, 2014)

Şi  poate...

Şi poate nu-s decât a lumii hărmălaie,

Sonore gânduri-vorbe, ce-nduplecă sonetul

Să caute printre umbre un înţelept, Poetul,

Când inima-mi ajunge la ultima bătaie.

Tu ai întors clepsidra, nisipul să se scurgă,

Să pot veni pe lume, sporind natalitatea,

Granulele coboară şi-mi drămuiesc etatea -

E unic sensu-n care le este dat să curgă.

Cuarţuri minuscule, nisip spălat de ape,

Statornice catene pe strălucirea gemei,

Succintă prezentare având lungimea lemei,

Ce-ncheagă teorema, cu jalonări şi trape.

N-am rătăcit cărarea şi n-am pierdut stiletul

În schimbul lui primesc, tain zgârcit, sonetul.

(din volumul „Albastre anotimpuri”, ed. Singur, 2017)

Sonetul iernii

Îmi ceri sonetul iernii, iubirea mea pierdută,

Dar spui că-s primăvara ce-o porţi ca pe o broşă

Că-s verde viu, năvalnic, nu griuri pe eboşă –

De ce-ai făcut din iarnă o ultimă redută

În care a rămas rănită o speranţă

Umilă, speriată! Căldura de-i cerută,

Ocean imens de gheaţă şi nea din cer cernută,

Sunt toată recuzita pentru o nouă harţă!

Iubire sfâşiată mereu de-antagonisme

Şi, niciodată iarna nu cere adrenalină;

Ba, chiar în ochi ne pune o lacrimă calină.

Ne regăsim iubirea, întreaga ei charismă

Cu vorbele vrăjite, balsam pe răni trăite -

Şi, două jumătăţi pot fi din nou unite!

(din volumul „Albastre anotimpuri”, ed. Singur, 2017)

Tu, Țara mea iubită

Tu, Țara mea iubită cu rădăcini adânci

Trăiesc acum în tine, sunt ramură de om

Din lunga hibenare, când m-am trezit din somn,

Măreţul Decebal s-a înălțat din stânci.

Mai jos un fluviu curge, pe care-l ştii demult,

Din munții tăi, pornesc mănunchi, atâtea ape.

De-ascunse bogății te-au jefuit; agape

Duşmanii au făcut, pe-altarele-ţi de cult.

Tu ți-ai iubit copiii, pe morți i-ai respectat.

În viață după moarte, crezând din vremuri vechi

Blesfemitor sau straniu au fost pentru urechi

Un singur Dumnezeu, nu zei de-nduplecat!

Ca Dacia, milenii de ani ne dăruieşti,

Ca România Mare, o sută împlineşti!

Că te-am iubit

Că te-am iubit vreodată, n-am să vorbesc nicicum

Nici trează, nici în somn, nici la un strop de vin,

Mănunchi de ghimpi iubirea e doar un veşnic chin,

Povară grea păcatul  ce astăzi mi-l asum.

Ai fost un nestatornic în dragoste, iubite!

Risipă de cuvinte şi astăzi faci când vrei,

Dar şi cuvinte rele în anii vechi şi grei

Ce m-au scăpat de vraja nebunei de ispite.

Nu mă-ntreba  de ce, iubite–ți spun şi-acum?

Nu ştii că timpu-i doctor când răul va depune

Toxine şi otrăvuri?  Înscrisul unei  rune,

M-a învăţat că viaţa îmi curge  pe alt drum.

Departe sunt de tine, iubirea-i doar schelet,

Ce-a fost frumos, cu trudă, am pus într-un sonet.

Victoria Stoian (n. 19 decembrie 1951, Tomnatic, Timiș; locuiește în Hunedoara): Absolventă a Liceului nr. 1 din Hunedoara (actualmente Colegiul “Iancu de Hunedoara”) și Facultății de Inginerie Chimică din Timişoara (1970-1975). Scrie versuri, eseuri, cronici de carte, proză scurtă și teatru începând din 1990. A publicat în: Vitraliu Hunedorean, Provincia Corvina, Semne, Ardealul Literar, Înserare Lirică, Obiectiv 20 ș.a. Este redactor al revistei Înserare lirică (patronată de asociația C.A.R.P. «Speranţa» din Hunedoara).

Premii obţinute:

Premiul pentru poezie al revistei “Vitraliu Hunedorean” (1991)

Premiu pentru poezie la concursul „Eminescu la Oraviţa” (1993)

Premiu pentru haiku la concursul "HAIKU Takahama Kyoshi" (Japonia, 2000)

Prezențe în antologii:

Harfele iubirii (antologie de poezie creştină, editura Corvina, Deva, 2007)

Constantin Bursan - In Memoriam (editura Cetate, Deva, 2007)

Templul creaţiei (antologie de poezie, proză şi jurnalism, editura Călăuza, Deva, 2009)

Preaplinul din suflet (antologie de poezie, proză şi jurnalism, tipografia Astra, Deva, 2010)

Vama Literară, a 11-a poruncă (antologie de poezie, vol. 1)

Volume publicate:

Călătorind prin ziuă către noapte (poeme HAIKU, ediţie trilingvă în traducere proprie, volum lansat cu ocazia Zilelor Hunedoarei, ca urmare a premiului obţinut la concursul internaţional "HAIKU Takahama Kyoshi", Japonia, 2000)

Spini şi roze (sonete, editura Danimar, Deva, 2005)

Dar din dar (poezie, editura Danimar, Deva, 2007)

Escală în timp hărăzit (sonete, editura Polidava, Deva, 2009)

Paşi în labirint (sonete, editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2014)

Rodul anilor (eseuri şi cronici de carte, editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2016)

Albastre anotimpuri (sonete, editura Singur, Târgovişte, 2017)

Copyright © 2019 Victoria Stoian

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.