CRISTINA BONCEA
















Saturație

zilele erau nopți, negustorii erau hoți
inimile noastre frânte, iar buzele spumegânde
nu ne-am săturat de sare? să țipăm în gura mare
cum ne ard pe noi pereții, drept în suflete, poeții
să ne exprimăm rușinea în catrene fără sens
dacă-i ceață peste tot, unde mai e înțeles?
înecată-n întuneric, am izbit cu pumnul vrerii
și-am grăit cât peste toate: să mi se facă dreptate!
dar în mintea-mi cea golită, de alcool nădăjduindă
am urlat din focul vatrei: “tacă-ți gură, dă-o faptei!”
m-am trezit înspăimântată din beția de o viață
săptămâni întregi pierdute, sorbind doar din ploi mărunte
foamea mea de gesturi mută, a căzut răpusă-n luptă
și mi-am spus: “nu se mai poate!”
doar când ziua era noapte.
dar ce-am realizat, bolândă… căutându-mă în umbră
magia nu-i cuvinte, nici în vise, nici în minte!
magia-i faptul de-a fi, fără alte moarte vii
ce le-am îngropat adesea
sub un strat de praf din zestrea
cosmică a omenirii
ce cadou a dat-o firii.
să-nvățăm din univers că totul are un sens
acela de-a dărui, libertatea de-a primi
și ce-o fi mai decadent decât să te-acoperi lent
în uitare de iubire ca falsă tămăduire?…
uite voi, prea blânzi poeți, și chiar eu, în dimineți, am privit un răsărit
și-adevărul am găsit.
decât să inspir greșind și trăgând veșnic de timp
mai bine trag linia orizontului de stea
mereu către-o nouă zi
astfel aflând a muri.
fără linii sau cristale
fără băuturi amare
astfel prind a deveni
ce sunt noaptea-n orice zi
astfel eu m-am săturat
să m-acopăr strat cu strat
dezgolirea ca răspuns
la al sufletului plâns.


Șarpe

“să nu privești Răul cu fascinație în ochi”
mi-ai spus înainte de a-ți lua zborul
“tu să asculți Lumina cea dreaptă
din ochii ce ți s-au scurs în nopți de vară
de ceară.”

***
însăși natură mea mă instigă la foc
dar nu către apă, ci către paie
în această tabără plină de lupte
tu măcar îți dai seama, oare?
că noi vorbim despre tine în vise
cu glas tare.
să mai păstrez furtuna în mine nu pot
și astăzi ai grăit împotriva a tot
nihilismu-ți divin ce se asmute
peste noi, pietre, ce nu vor s-asculte.
vocea ta declanșează furtuni
tu nu știi oare că suntem nebuni?
oh, dulce viață, dar, oh, și ce moarte
hai dă-mi veninul tău dulce de șarpe.
uite cum cad, uite o râpă
și-un înger zburând cu aripa frântă
câtă durere și agonie
pe-un plan metafizic, ce aporie!
măcar știi tu oare ce spațiu ocupi
în sufletul meu, în punctul comun
echidistant și-ascuns de păcate
totu-i hoție. iar tu doar un șarpe.
cine-o să moară? nu mă mai dau
să ne luptăm într-o lume din ceață
căci nu-nțelegem noi, bieții, căderea
dar iată! dar iată… înțelegem vrerea.
impunerea noastră individuală
atât în subtext, dar de fapt în boală
hai, rogu-te, fie-ți milă măcar
tu știi despre toate și doar te prefaci.
hai mușcă din noi, găsește-ți curajul
simți că nu-ți pasă? oh, focul, mirajul
n-ai cum să minți, chit c-ai plecat
în alte lumi – ce-adevărat!
și-mparți cu noi și viață și moarte
aproape mi-e milă, aproape mă doare
te vreau aproape…?
mi-ai dat mâncare.
măr și cristale
fructe letale.
asta iubesc și mor pentru ele
cât despre tine?
hai dormi, eclozează
lasă-ți tu pielea, în cuibu-ți te-ntoarce
și sângerânzi
lasă-ne, șarpe.

***
mai știi furia mea asmuțită-nspre tine
și cum te-ntreb mereu de tot ce trăiești
și simt că-mi pasă doar fiindcă-s naivă
dar n-ai recunoaște, nu-i așa?
tăioasă-ți mai e limba.
ca furia mea.

Octopussy


Cu tremur

strâng energii ca pe sfoara cu rufe,
agrafe de prins părul la nimfe
silabisesc în urechile prinse
cu niște cârlige din sufletu-mi rupte
în realitate sunt oameni cu doruri
nu doar himere sau vechi amoruri
cu tremur în buze și-n degete
psihotropia se-apropie
cutremur în toată ființă-mi întreagă
de energie și ego beteagă
să le vorbesc pot în sfârșit
din josul fântânii fără vreun zid.
dar rufele tremură pe sfoara mea
și noaptea în vise-mi julesc inima
iei dintr-o parte să pui în alta
de parcă-s sculpturi făcute cu dalta.
ei nu sunt reali decât la Descartes
decât pentru-o noapte în care-mi sunt dragi
și-apoi eu mă-ntorc și mă scufund
cu tremur în suflet încep să-i ascund.
atunci întrebarea nu-i pentru ei
ne mai trebuie noapte și dumnezei
cu tremur în voce ușor mă dezic
și poate, doar poate, Eu nu exist...


***

percepții prilejuite de sunete nomade,
conștiința mijlocită de un sistem sporadic
dezinhibați de orice reguli, noi astfel ascultăm
prin propria muzică din viscer pseudocuvântăm.
doar când aud sunet de trâmbiți, de tobe ambulante
aduse în spațiul oniric, de-afecte comutate,
abia atunci eu pot zări ce-ți fierbe ție-n limbă, și-abia mă prind a te-ntâlni
cand ceasul mă obligă.
suntem arbitrii noștri proprii, iar asta nu ne doare
până când cineva se-apropie cerându-și ascultare
abia atunci noi realizăm păcatul ce-l înfăptuim
iertare n-avem cui să-i cerem, pe Dumnezeu l-am izgonit.
și-n sucul nostru de văpaie, licoare fermecată
pe care am produs-o-n noi, dihanii-ncep să fiarbă;
dar nu mai știm a ne ghida ca grecii după astre,
căci ne-am golit de existență-n virtutea firii noastre.
ce individ mai special, cine e-n armonie
cu muzica ce-mi sună-n gând ca o entelehie?
și cum mai înțeleg eu lumea dacă nu mijlocit
de propriile-mi percepții oarbe ce m-au înnebunit?
iată o boală seculară, o dispariție plenară
a realității ce-o știam ca un obiect palpabil.
iată zbuciumul interior când te mai trece un fior numai atunci cand înțelegi după propriile tale legi… cum să mai fim Noi?
când și-n unul sunt doi.


Becks merge la școalăCristina Boncea (Cristina Alexandra Boncea, n. 1 ianuarie 1998, Târgu Jiu): A învațat la Colegiul Național Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (școala primară și gimnazială) și Colegiul Național Ion Luca Caragiale” din București. Este absolventă a Facultății de Filosofie din cadrul Universității din București (specializarea Filozofie).

În 2014 Cristina Boncea a publicat nuvelele Orbire în Tg-Jiu (în Revista de Suspans, 2014), Pițicurvă în Kanajambe (pe Wattpad, 2014) și Ultraviolence (pe Wattpad, 2014). A debutat în 2015 cu romanul Octopussy, publicat la editura Herg Benet din București. După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă - găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.” (Cristina Nemerovschi)

La scurt timp au urmat și celelalte două volume ale trilogiei cu același nume, Becks merge la școală și Antidotul, ambele publicate în 2016. În anul 2018, Cristina revine cu romanul Mi-ai promis că vom muri împreună pe care îl descrie ca fiind un "dark romance". Evadare din Insula Libertății cuprinde experiența personală a autoarei în New York City, unde a locuit timp de două luni prin programul Work&Travel. Din 2020 Cristina Boncea colaborează cu editura Librarus Publishing, unde urmează să publice un sequel al trilogiei Octopussy și romanul său de căpătâi, Universalia

Volume publicate:

Octopussy (roman, editura Herg Benet, București, 2015)
Becks merge la școală (roman, editura Herg Benet 2016)
Antidotul (roman, editura Herg Benet 2016)
Mi-ai promis că vom muri împreună (roman, editura Shah Publishing, București, 2018)
Evadare din insula Libertății (roman, editura librarus Publishing, 2020)


Citește mai multe poezii aici: Cristina Boncea - Deconstrucții

Copyright © 2019 Cristina Boncea (Cristina Alexandra Boncea)
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



Un produs Blogger.