LOREDANA - MIHAELA BARNOSCHI
Sângele-i împroașcă fața, ochii-i curg
ca la un zeu
Pe sprâncene-i vezi speranța, iar pe
buze Dumnezeu;
El așteaptă să-i răspundă cea care în
gând îi este,
Ea-i plecată de vreo lună din întreaga
lor poveste!
Crede el că doliu-i poartă și-i aruncă
flori de mac
Unde merge vinde-ntr-una amintiri
la pungă, vrac.
Vinde tot, vinde beteală, vinde steaua
cu noroc,
Vinde imnul de iubire spânzurat de-un
busuioc.
Și se-aprinde și se stinge, în zadar, ea
l-a uitat
Creștetul îi radiază sub umbra florilor
de mac!
Peste tot, pe unde calcă, încolțesc
muguri de viață,
Dezghețând cu teamă dorul inimii
crestate-n gheață.
Plutesc roiuri de albine, plutesc zeci
de felinare
Hărțuit de-un dor năprasnic, el se
stinge din picioare.
Praful îi plesnește fața și se-amestecă
în lacrimi
Cu ochii-nchiși așteapt-amurgul,
încolțit de zeci de patimi.
Funerar de suflet
Miroase a fum și a tămâie
Sticlesc ochii verzi în noapte,
Gândurile-s prinse-n cuie
Visu-așteaptă să se-ngroape!
Sticlesc ochii verzi în noapte,
Gândurile-s prinse-n cuie
Visu-așteaptă să se-ngroape!
Picură din cer vin sec,
Lumânări aduce vântul.
Cântă ciorile și trec,
Flori de maci despart pământul!
Lumânări aduce vântul.
Cântă ciorile și trec,
Flori de maci despart pământul!
E-o iluzie de timp,
În care mori fără să știi!
Sufletul îți pare știrb,
Îți este greu să reînvii.
În care mori fără să știi!
Sufletul îți pare știrb,
Îți este greu să reînvii.
Este ceață și e frig,
Nisip nu curge în clepsidră.
Ochii reci inimi încing,
Întunericu-i lumină!
Nisip nu curge în clepsidră.
Ochii reci inimi încing,
Întunericu-i lumină!
Bătrânețea mi-o sărută
Să-mi săruți bărbate mâna,
Ce îndărăt ți-a mângâiat
Obrajii, fruntea și mustața,
Ce îndărăt ți-a mângâiat
Obrajii, fruntea și mustața,
Dar și firele pe cap!
Să-mi săruți bărbate ochii,
Ce au plâns și te-au visat.
Nu mă privi că pe-o străină,
Chiar de păru-i argintat!
Ce au plâns și te-au visat.
Nu mă privi că pe-o străină,
Chiar de păru-i argintat!
Gura nu mi-o săruta
Cu ea multe ți-am mai zis,
Din respect pentru iubire
Sărută-mi colțul gurii-nchis!
Cu ea multe ți-am mai zis,
Din respect pentru iubire
Sărută-mi colțul gurii-nchis!
Prețuiește suflet blând,
Brațe, tot ce e al meu!
Nu uita că dintr-o coastă,
M-ai clădit cu Dumnezeu!
Brațe, tot ce e al meu!
Nu uita că dintr-o coastă,
M-ai clădit cu Dumnezeu!
Loredana-Mihaela
Barnoschi (n. 11 decembrie 1994, în comuna Lunca Banului, jud. Vaslui):
Sunt masterandă, anul I, la Didactici
aplicate pentru învățământul primar, specializare din cadrul Universității “Al.
I. Cuza” din Iași. Am
publicat un volum de poezii anul trecut în noiembrie, însă nu am realizat
lansarea acestuia din motive financiare. Acest volum se numește „Un orgoliu
atât de mare”. În majoritatea poeziilor din cartea “Un orgoliu atât de
mare”, eu mă aflu sub o mantă masculinã în care este – sau nu – divinizatã
femeia. Titlul este destul de sugestiv, întrucât din cauza orgoliului, am avut
poate de pierdut, dar și de câștigat înzecit”
Copyright © 2017 Loredana-Mihaela Barnoschi
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment