CORNELIA COSTIN

Poate...

Poate că nu suntem decât vise... 

visele lui Dumnezeu rătăcitoare pe pământ

întrupate prin suflet simțitor și cuvânt...

Femeile?... vise creatoare de vise 

prin suferință

pentru suferință

și poate pentru biruință 

creatoare de suferință...?

Bărbații? Vise de biruință 

risipite-n suferință 

născătoare de trufie 

devenită nostalgie...?

Și toate astea în numele iubirii 

cu speranța desăvârșirii...

Să fie viața suferința lui  Dumnezeu 

în truda pentru biruința unui Elizeu?

Dansam...

      

Dansam, iubitule, azi-noapte printre stele

și tu, rătăcind printre visele mele, 

mă-ncurajai privind dezlănțuirea 

cum binecuvânta iubirea

și retrăiam  sublimul din tăcere 

și  ne-nțeleasa sufletului mângâiere

Când m-am trezit am înțeles că-ntotdeauna 

cu tot alaiul  făurit de suflete  în taină

ești lîngă mine, oricând întind mâna,

chiar dacă viețile în timp și spațiu se destramă 

și trupul -mult prea migăloasă haină -

nu-i decât parodie într-o dramă...

Atunci... 

Fărâma de bine din rău 

mi-a fost provocare mereu 

să-ncerc să-nțeleg 

să merg înainte 

mai ferm, mai cu suflet

poate mai cuminte ...

Așa am învățat că

orice-ai face

într-o zi 

drumul ales se va sfârși 

și la finalul lui vei întâlni 

poate o altă lume 

poate o altă viață 

dar n-o să fie-n fond- chiar nimeni 

care să-ți dea cu-adevărat povață... 

vei fi doar tu cu tine 

cu fapte-sentimente

cu gânduri-așteptări 

mai mult sau mai puțin senine 

împrăștiate-n  toate cele zări 

vei înțelege poate 

atunci 

ce se cuvine 

să crezi 

Adevărat, Frumos și Bine...

E soarele-n zenit...

Doamne, mi-ai oferit un timp 

să fac ce vreau cu el? 

În care anotimp 

și care menestrel 

mă va-nvăța să fiu doar eu cu mine

să mă-nțeleg

să înțeleg

să fac ce se cuvine 

când simt cum risipesc 

atâtea clipe pline 

de tot ce simt-iubesc?

de prea multe chemări

doar sterpe căutări?...

E soarele-n zenit 

și tainicul sfârșit 

mă-nvăluie-n senin

de ne-nțeles suspin

de care gându-i plin  

când singură-am rămas 

să dau speranței glas 

crezând în tainic sens 

ascuns în  univers?

Glosa

Povestea-i biruitoare 

Lumea te-nvaţă ce doare 

Omul e meschin şi rău

Şi „uitat” de Dumnezeu? 

Cuvintele păcălesc 

Zborul pare nefiresc

Şi par toate blestemate 

Cînd valorile-s uitate...

Mă trezesc şi eu ca prostul 

Să vorbesc, uitînd de rostul 

Unei mame serioase

Care trebuie să coase

Să gătească şi să spele 

Pentru odrasle rebele... 

În lumea pilduitoare 

Povestea-i biruitoare...

Cînd de-atîta tevatură

Nu mai ştii ce-nseamnă ură 

Şi te laşi încîrdăşit

De tot ce credeai greşit, 

Uiţi, desigur, de iubire 

Speranţă-n desţelenire... 

Copleşită de candoare, 

Lumea te-nvaţă ce doare...

Te învîrţi ca titirezul

Doar, doar vei regăsi crezul 

Care te-a îmbărbătat 

De-atîtea ori îmbătat

De iubire şi tristeţe

de surîs şi frumuseţe...

Vai, înmărmurit în hău, 

Omul e meschin şi rău...

Dar în ceasul hărăzit 

Fără plată ai primit 

Fără plată-i deci de dat 

Daru-i binecuvîntat 

Lucrurile-s aranjate

Pe principii şi dreptate

Pentru orice-arhiereu

Şi „uitat” de Dumnezeu... 

Iar cînd pirul năvăleşte 

Pleava la pîine rîvneşte 

Toate sînt amestecate 

Agăţate de-o dreptate 

Strîmbă, găunoasă, surdă 

Nimeni nu mai vrea s-audă 

Vocile prea mult duhnesc 

Cuvintele păcălesc...

Parcă eşti mereu drogat

La vremi tulburi înhămat 

Nu mai ştii ce-nseamnă glia 

Ai uitat ce-i omenia

Te întrebi cum de zîmbeşti 

Cînd doar spaime răsădeşti 

Simţind visele cum cresc... 

Zborul pare nefiresc...

Viaţa e o partitură 

Ne-nţeleasă?... Poate dură?...

Dar ea trebuie cîntată 

Uneori chiar corectată...

E un dar sau o povară?...

Te întrebi poate într-o doară 

Cînd te simţi golit de fapte 

Şi par toate blestemate...

Ca un fir... vizibil... mintea 

Îţi dezvăluie sorgintea... 

Coase totul ca pe-o haină 

Ce ascunde sacră taină

Te botează cu credinţă 

Care naşte biruinţă... 

Lucruri cert stigmatizate 

Cînd valorile-s uitate...

Cînd valorile-s uitate 

Şi par toate blestemate 

Zborul pare nefiresc 

Cuvintele păcălesc

Şi „uitat” de Dumnezeu 

Omul e meschin şi rău 

Lumea te-nvaţă ce doare 

Povestea-i biruitoare...

Ninge...

Ninge

gândurile mele 

rătăcind printre fulgii de nea

regăsesc privirea ta 

cu sclipiri de stea

dragule

și-mi amintesc clipele grele 

și mă lepăd de ele 

încercând să-mi asum zborul 

pe care mi l-ai semănat  pe umeri

în suflet  și în gând 

și nu mai plâng 

după aripa pierdută 

ci visez la vremea 

când totul părea perfect 

pentru că iubirea 

învăluia orice defect 

și simt că ești acolo 

unde trebuie să fii 

și aripile mele argintii

sunt la locul lor 

înviate de dor 

și mă bucur de zbor 

și mulțumesc în fiecare zi 

cerului 

pentru lumină și întuneric 

pentru ce a fost și ce va fi

în visul feeric 

născut din  nostalgii 

atât de reale 

în palmele goale 

care păstrează 

urmele imposibil de șters 

ale pașilor tăi 

călăuziți de-un dor imens

prin sufletul meu 

pe veci înfrățit cu al tău...

Cornelia Costin: S-a născut în comuna Sadu, un loc feeric din Mărginimea Sibiului. A absolvit în 1977 Facultatea de filosofie din cadrul Universității din București, cu teza de licență  “Teoria convergenței sistemelor social-economice (Considerații sociale și politice)”. În 1989  a susținut examenul de admitere la doctorat și a fost admisă în ianuarie 1990, cu tema “Impactul culturii asupra calităţii vieţii”. Este doctor în filozofie (teză susținută în anul 1995). Cornelia Costin a fost profesor, bibliotecar-șef de filială la Biblioteca Municipală “Mihail Sadoveanu” din București, documentarist, redactor, cercetător științific la Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române, expert pe probleme de cultură și învățământ la camera Deputaților. Din 1998 până în 2013  a fost consilier parlamentar la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii. 

Poezie scrie - cum singură spune - de când a învățat să scrie, fiind supapa ei de rezistență în lumea care de multe ori pare străină... dușmană ... dar căreia îi aparține și în care simte că trebuie să se integreze exprimându-și-afirmându-și sentimentele, gândurile, speranțele, îndoielile...

Volume de autor:

Politicile  culturale  şi calitatea vieţii (eseu, Editura de  vest, Timişoara, 1996)

Rugăciune (poezie, editura Info-Team, Bucureşti, 1998)

Nestingherit se-mpletesc zboruri (poezie, editura Info-Team, Bucureşti, 2003)

Roua diminetilor uitate (poezie, editura Ars Longa, 2008; volum tradus în arabă și în engleză în 2017)

Grădina din sufletul meu (poezie, editura Ars Longa, Iasi, 2017)

Copyright © 2019 Cornelia Costin

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.