SIMINA PĂUN MOISE

Cucereşte-te omule!

Îndrăzneşte-te!
Întinde mâinile să cuprinzi ceva
Ce o fi numai al tău!
Curăţeşte-te cu sufletul
Şi apoi dă-i aripi.
Lasă-l să ajungă
Acolo unde el este cucerit.
Îndrăzneşte-te!
Fii smerit în faţa sufletelor
Curăţate şi întâlnite două câte două
Şi sfieşte-te la poarta raiului,
Căci acolo te afli,
De poţi să pătrunzi în suflet curat.
Desfă-ţi aripile sufletului
Şi lasă-l să zboare.
În sus, în jos,
Să se lovească de colţurile inimii
Când va fi să fie, de va fi iubire.
Cucereşte-te omule şi te dezmiardă,
Că-n suflet smerit şi curat
Ai nimerit, dacă te simţi iubit.
Îndrăneşte-te şi te roagă,
Raiul să-ţi fie pământ
Şi-atunci pământul trebuie să-ţi fie sfânt,
Dacă sufletul îţi este legat de un suflet curat.

Ai grijă,
Tu,
Să nu iubeşti!
Căci atunci... cucerit eşti
Şi neîndrăznit.
Tu,
Să huleşti,
Să întrebi,
Să te otrăveşti!
Aripile să ţi le strângi,
În pântec să ţi le înfigi,
Iubirea,
Omule,
Să fii sigur că nu o simţi.

Şah

În fiecare seară îţi spun:
Adună-te!
Fă-te un joc de şah!
Ai nevoie de logică.
Înşiră-te pe tablă!
Mat!
Adună-te în alb şi negru,
Pe tabla de fildeş.
Şah mat la regină!
La regină?!
Mat!
Nebun la C6.
Albul împinge pionul.
Atinge în inimă regina.
Şah mat!
În fiecare seară îți spun:
Adună-te şi bagă-te în logică!
Ai pierdut...
Mat!
La regină!
La rege, îți spun!
.... de nebun!

Drac sau înger?

Cu aripa lui,
Un înger,
M-a luat de lângă un drac.
M-a dus undeva mai departe.
L-am întrebat;
- Chiar îţi sunt drag?!
Mi-a scos dintr-un ochi toata lumina,
În creier mi-a aprins doar un opait,
Mi-a spus:
-Sărută-mi la picioare, ţărâna !
Sărută şi glia!
Am sărutat:
-Vezi, din înger,
Tu m-ai făcut
Prin supunere-ţi,
Drac!

Acum, eu te-ntreb şi pe tine,
La fel ca pe mine,
În fiece zi:
- Tu crezi că sunt un drac sau un înger?
Oare ce-oi fi?!

Nețărmuită clipă

Nețărmuită clipă!
Mă-ntorc spre tine lume!
Mă-ntorc eu, cel stingher.
Sfiit, smerit, neliniştit în viață,
Mă-ntorc spre nicăieri.

În moara nerăbdării
Am măcinat aievea
Şi pietrele de mult mi s-au tocit.
Cuvinte grele, am tot rostit aiurea,
Cuțite-n piept, ades, am tot înfipt.

Ce am crezut că iau cu mine?!
În fața morții nu am ştiut că n-am răspuns.
Cafea sau whisky, să o tratez aşa cum se cuvine,
I-am pus în față, dar ea, în mine a pătruns.

Am fost habotnică cu timpul.
Pe uliți fără şanțuri, am alergat desculț.
Şi bolovani, şi pietre simțeam în talpa goală,
În inima-mi pustie, nimic nu a pătruns.

Când am gustat din viață,
Din palme mi-am făcut căuş...
Dar am simțit a ei dulceață...
Şi palmele.....prea iute-am desfăcut.

Nu am ştiut să fiu frumoasă.
În ape nu m-am oglindit.
Nu am băut din ape de izvor neîncepute!
Că viața trece atât de iute... nicicând nu am gândit.

Mai ştiu că moare lumea prin spitale.
Copiii trişti rămân fără părinți.
Părinții fără prunci se roagă- n sfântul soare!
Nețărmuită clipă!
Opreşte clopotele morții!
Coboară dintre sfinți!

Cine mi-a spus că-n viață se şi moare?
Cine mi-a dat din bucurie, să o simt?
De ce îți sunt acum...datoare?!
Nețărmuită clipă!
Spre mine,
Întoarce-te puțin!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe ulița de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă cațăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuțitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieților pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărți lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ți-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a'mpuşcat?!

Rugă

Fă tu, să cadă o ploaie
Din desenele tale.
Fă tu, ca mâinile ce se împreunează a rugă,
Să mă atingă şi pe mine.
Să mă rog şi eu,
Odată cu mâinile tale.

Şi lasă-mă să ți le spăl.
Sunt pline de păcate...
Păcatele mele....

Nu le mai desface niciodată!

Din ploaie cresc semințe...
Şi viață creşte.
Cât de frumos le ai împreunate!

Palmele ți-s bucuria mea trupească.
Și-apoi, respirația mea,
În tăcere
O să ți le răcorească

Sub armura divină,
Palmele tale or să mă țină.
Şi ploaia când n-o să mai cadă,
Din palmele-a rugă
Sufletul meu,
Sus în tablou se va duce...
Devine o umbră.

Fă tu,
Să cadă o ploaie cu rugi şi cuvinte!
Şi pasul ce vine,
Să mă arunce atât de departe de tine!

Mă făcusem

Mă făcusem soare...
Sau un bulgăre, cred...
Nu mai ştiu precis nici eu.
Mă făcusem ceva
Ce nu mai fusesem până atunci.
Adică până azi....
Când urme de tălpi crăpate
Am văzut pe bordura trotuarului tău.

Cred că ceasul de la mâna era de vină.
Şi îmi ticăia în palmă.
Se sincronizase cu pulsul tău....
Fusul orar în care mă născusem
Nu era al meu.
Oooo ...bate gongul prea tare....
Mă doare!
................................

Sunt oameni crescuți
Ca să mă certe pe mine,
De pe partea trotuarului tău.
Să plec, nu îmi mai vine.

Respiri un aer comun, din ziare.
Parcă n-ai mai fi tu,
Aşa mi se pare.
Ai trecut şi ieri pe strada mea...
Purtai ginşii şi camaşa de catifea.

Pe urmă te-ai dus pierdut undeva,
În zare....
Cred că tu te-ai făcut
Un bulgăre de sare.

Note despre mine însămi:

Simina Păun Moise - pentru că așa mă știu... prietenii de scris. M-am născut în 29 august 1967, în Ploiesti. Sunt pe jumătate sibiancă (după mama) și pe jumătate prahoveancă (după tata). De la care am "luat" scrisul, nu știu! Știu însă sigur că cititul de la mama l-am luat! Avea o dibăcie anume să mă facă să pricep cât de gingaș este mirosul unei cărți. Și dacă iubești parfumul unei cărți, citind-o, cum să nu îți placă și zgomotul creionului alergând pe coala de hârtie?!  Și uite așa... a început să îmi placă din ce în ce mai mult.

De ce scriu?! De ce?! Mă mulțumesc să spun: fiecare avem câte o nebunie! Nebunia mea este să scriu. Pot spune când am început să scriu. Am început să scriu în școala generală, la imboldul profesoarei mele de română. La o oră de română, după ce am citit o compunere, draga mea profesoară de română a exclamat: "foarte frumos! de ce nu încerci să scrii câte ceva?" Atunci am început. Eram atunci în etapa: plăcere (de a scrie) am, dar îmi lipsește contextul. Cât o fac de frumos, cât o fac de nefrumos, Dumnezeu știe!

Volume publicate nu am. Am început să public poezie în mediul online de curând. Mi-am făcut "apariția" în cenaclurile online și "scrierile" mele au fost citite la câteva radiouri  - tot online. "Logos și Agape" , "Arhive literare", ''Confluențe literare'' și "Grai Românesc" sunt câteva dintre revistele în care mi-au apărut poeziile. Poate că or mai fi fost și altele, dar nu le-am contabilizat. Cam atât despre mine.

Copyright © 2018 Simina Păun Moise

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.