MIRELA ORBAN
Natură statică ştanţată de carii
O iubeau potecile arse,
Pe acolo-i alergau gândurile
feciorelnice
dezlegate din brâul brodat,
când ieşea din vatra satului
şi taica n-o mai vedea.
Pădurea de pe malul Amaradiei îi ştia
fiecare oftat, înainte să le adune
mănunchi pe buturuga
cioplită cu-n trăznet de moş Ilie
într-un iulie agitat.
La rădăcina ei îngropase pumni de
lacrimi,
se transformau în flori de nu-mă-uita
primăvara,
o-mbrăţişau cu albastrul din ochii
mamei.
Îi păstra imaginea în ţipla zimţată la capul
patului,
uneori o confunda cu preasfânta,
nu înţelegea bine diferenţa, poate erau
surori,
locuiesc în aceeaşi grădină acum, îi
spunea taica.
Se ruga seară de seară şi sufletul ei
trist tot pe ea o chema
să-i coboare pacea.
Înapoia obloanelor trase timpul
îngheţase,
aeru-n cămaşă de forţă, căluş pe gura
gândurilor ,
doar firele de praf trezite de-o rază
şi-un scârţâit uşor de podea neumblată.
Pereţii impregnaţi cu imagini voalate,
chipuri dragi o privesc dintr-o ramă
roasă,
lângă lampa afumată, pe-un colţ de masă
deschisă-i Cartea:
“Și
acum acestea trei rămân:
credința, speranța și dragostea.
Dar cea mai mare dintre acestea este
dragostea”
Un alai de păienjeni ţes cu îndârjire
amintirilor adăpost.
Ca o pădure neumblată sunt
bătătoresc prin hăţişuri cărări
spre guri de lumină
acolo ridic braţele goale şi te primesc
nu ne amestecăm niciodată deplin
în urmă sămânţa tânjeşte să fie
împlinită
cuvintele fac noduri ciudate-ntre noi
mor înainte de a se naşte
tu îţi lipeşti urechea de sufletul meu
şi înţelegi
eu torc fuioarele tăcerilor tale
din fire albastre de urzeală
încropesc armură
peste cuşca unde ţin prizonieră
nerăbdarea
nimic nu doare mai frumos
decât o-mbrăţişare vie
Animalul meu de companie mut
scăpat din cuşca de oase -
demon scuturat dintr-o relicvă destupată
se întinde peste cornee perfid se scurge
prin iris
flirtând malefic cu nervul optic
incolor insipid şi mut
nici o tangentă cu tipul jovial
din lampa fermecată
dimineaţa târzie îţi serveşte pe tavă
crevase cioplite în colţul ochilor
ai putea face alpinism îţi zici
fără nimic periculos locul ţi-e familiar
seninul zbuciumul pajiştea verde
avalanşa
până la albastrul unde au înotat
însetaţii
e doar o aruncătură de piolet
palma trecută peste chip adună în pumn
distorsiunile înregistrate abuziv
de codexul central
crevase pioleţi junghiul dintr-un gând
nopţile decolorate zilele fără chei
le azvârle în bazin şi trage apa
ademenit între zăbrele
cu două trei amintiri de ronţăit
timpul bombăne ticăit
îl scarpin grăbită după ureche
trebuie să îmbunătăţesc relaţia
trăim totuşi în simbioză
şi fug
lista e lungă
numărătoarea inversă a început
odată cu lumina
Mirela Orban (n. 2 martie 1971): Locuiește în orașul Bistrița. Este membră a Societății
Scriitorilor Bistrițeni “Conexiuni”, a Cenaclului „George
Coșbuc” din Bistrița , a cenaclului „Lira
21” și a Cercului Literar de la Cluj.
A publicat în revistele literare: Dunărea
de Jos (Galați), Singur (Ploiești),
Mișcarea Literară (Bistrița), eCreator (Baia Mare), Ante Portas (Buzău), Terra Grifonis (Drobeta Turnu Severin), Conta (Piatra Neamț), Covorbiri Literare (Iași), Inter Artes (Constanța), Caiete Silvane (Zalău), Ardealul Literar (Deva), Cronograf (Satu Mare), Mărturii Culturale (Satu Mare). Poeziile
Mirelei Orban au fost incluse în 14 antologii de poezie.
O
altă pasiune a Mirelei Orban este pictura. A vernisat prima expoziție personală
de pictură – “Contrapunct” - la Galeriile “Casa
cu Lei” din Bistrița în 5 martie 2018. A
participat cu lucrări plastice la expozițiile colective organizate în cadrul evenimentului
"Seara Artelor" (organizat
de Școala de arte “Tudor
Jarda” din Cluj, 2017 și 2018) precum și la
expoziția colectivă “Dulcele Tărâm al
Tăcerii” (Galeria „Atelier Art C14”,
Bistrița, 20 martie 2018).
Volume
publicate:
Sub
arcade, secunda (poezie, editura Art Book, 2011)
Buzunare
pentru răvaşe netrimise (poezie, editura Colorama, Cluj-Napoca,
2017)
Copyright © 2018 Mirela Orban
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment