ELENA ARMENESCU - DE VEGHE TAINELOR

Elena Armenescu – De veghe tainelor: Parafrazând o recenzie semnată de scriitoarea Cezarina Adamescu la volumul de poezie De mână cu Orfeu, voi spune și eu că doamna Elena Armenescu – re-vine cu brațele pline de miresme lirice. Scriitoarea distinsă cu Diploma și Crucea în grad de “Officier” acordate de Regatul Belgiei (pentru servicii aduse cauzei progresului, Bruxelles, 2006) ne propune câteva poezii din volumul în pregătire “De veghe tainelor”: 

Îngeri odinioară

Azi, ca și ieri, purtăm visurile

În coșuri multicolore, cu flori

Așezate pe umerii speranțelor

Cu dragoste, în seri târzii, în zori...

Spațiile dintre celule se dilată

Lăsând loc luminii să zburde

În tot ce-i dens, în rețeaua toată

Gânduri luminoase să inunde.

Vibrația înaltă ne chemă sus

Uimită, văd cum ne cresc aripile

Când revenim din acel ”dus”

Ne trezim împreunând palmele.

Infiorată, carnea mea, mereu

Atinsă de miracolul -iubire-

Suspină după gândul tău

Și atingerea rămasă amintire.

Bună seara, Lună albastră

Vedetă planetară în noaptea de vis

Când îngeri îngăduitori

Stau de veghe

La poarta cerului deschis

Luna albastră, aseară

Plutind între singurătăți

Și Necuprins

Părea că-mi zâmbește

Dar între mine și ea

Stau neguri mistuitoare...

Cu inima strânsă mă întreb:

- Unde oare

Fi-va sufletul meu data viitoare

Când la fel, impasibilă,

Rece și tăcută treci

Aproape de Pământ

Pe aceleași cosmice poteci?

- Pe care câmpii Elizee

Dăinui-va Lumina fotonilor mei

Transferați ca între frați

În azalee sempervivescente

Ori rătăci-vor pe stânci înșelătoare

Evanescente, ocolite de Soare?

Bună seara, Lună albastră,

Călătoare printre stele

Până-ai să răspunzi întrebărilor mele

Lasă vântul născut în munții tăi,

Munții oierului,

Din Înaltul cerului

Aflat și el, sub aceleași Legi tăcute

Să vină, în taină să m-asculte...

Reîntregire

- sub cerul Daciei -

Din timp străvechi mă-ntorc

A câta oară?

Firul existenței iar îl torc

În care țară?

În țara cu munții din piatră de cremene

Și păduri gemene

Din brazi și molizi, iar mai jos

Fagul și stejarul cheamă la întrecere

Mesteacănul duios...

În țara-n care se aud

Sunete pe văi din clinchet de ape

Cântec revărsat din ramurile moi

Când păsări cu ciocul de aur

Ne sunt oaspeți și adierea aproape...

Râuri de argint, fluviul cu cântare triumfală

Alunecă pe trupul pământului cu fală

Peste tot, în toate – ape și păduri -

viețuitoare mii

În preaplin de iubire,

în taină, fac nunți de poveste, cununii

În țara binecuvântată cu câmpii împovărate

De grâne legănate în nopțile de-alint,

Apoi lin, în cercuri verzi, la sânul aurorei toate

Se deschid, iar diminețile

se schimbă înrourate în veșmânt aurit,

Sufletul alină

Când Floarea Soarelui e sărutată de lumină.

Firul existenței iar îl torc

În care țară?

Să fie

Hiperboreea, ținutul fabulos

Țara binecuvântată ca Ideea

Unde poporul, credincios

îngenunchiază

doar în DREAPTĂ ortodoxă rugăciune

Strunit, de-a lui Zamolxe-nțelepciune?

Da! E Dacia! E chiar Hiperboreea,

Care acum se cheamă ROMÂNIA!

Înmiresmarea lăuntrului

Respir...

Aerul mă hrănește, mă poartă

Roată sub Pomul Vieții

Uneori, ca o pasăre

Peste o apă curgătoare

lunec lin,

Bănuți de aur îmi dansează

Pe frunte, pe mâini

Ca un alin

Când

Recunoscătoare... brațele ridic

invocatoare

Spre lauda Luminii.

Respir...

De dincolo de Pomul Cunoașterii

Ochiul Domnului mă privește fix

Mă știe, mă cunoaște

Mai mult decât mă cunosc eu

Pe mine însămi.

Respir...

Rămân nemișcată

Inima, doar inima

În deplin acord cu ritmul ancestral

Trimite sângele ca pe-o lumină

Spre înmiresmarea lăuntrului

Spalând erori, păcate vechi.

Respir...

Lepădându-mă de ele

Renasc întru înflorirea spiritului.

Mai multe poezii și profilul autoarei: Elena Armenescu

Copyright © 2018 Elena Armenescu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.