LAURA SCHUSSMANN

Iubire din paiațe..

Suntem două paiațe într-o lume de clovni.
Suntem doi clovni într-o lume de paiațe.
Ne vindem râsul prin măști stridente,
dăruim hohote zăpăcite și iluziii gratuite.
La casa de vise se vând non stop bilete.
Ce dacă ne încâlcim în dureri nedefinite,
și se zbat în noi suflete nefericite?!..

Suntem doar noi doi singuratice paiațe,
amuzanți clovni printre străini de o viață.
Tu îmi sorbi din priviri iubirea mea toată,
eu te caut printre genele lungi rimelate.
Și sub greutăți culoare de fețe fardate
ne ghicim și ne știm atât de bine amândoi.
Suntem așa de mult și venim de departe,
un întreg inseparabil format mereu din doi.

Sub cupola înalt de joasă a circului viață
se îmbulzesc haotici spectatorii curioși
să vadă râzând sau plângând o paiață,
să radă clovnii din ei cu râs de carton,
să uite cât e de om și să fie o clipă bufon.
Atât de triști în realitate și atât de serioși,
atât de caricaturi în țipătorul sorții ton
și totuși undeva pierduți în ei frumoși.

Când am ajuns la sfârșit de reprezentație
finalul e acoperit de aplauze furtunoase
și am în mine a golului de tine senzație,
ne înclinăm tăcuți cu respect de paiață
asurziți de bisuri fără sens și zgomotoase.

Știm că în această lume serioasă de clovni
am răzbit doar cu iubirea de noi și de viață.
Suflete ascunse în hohote de râs și de plâns
rostogolind-ne roată în a destinului sens.
din om în clovn, și iar în omul constrâns.
Mereu tot înainte dar niciodată invers,
adânc în noi rămânând aceeași patetică paiață..

(din volumul Versuri din exilul sufletului)

Nu fugi de iubirea mea

Nu fugi de iubirea mea.

Sunt aici.

Mereu voi fi. 

Nu poate exista nimic ce poți schimba

atât timp cât mă vei iubi.

Iubirea mea 

este sinceră, caldă și cuminte.

Flacără de simț 

ce sub privirea ta încet se aprinde.

Iubirea mea 

este uneori răutăcioasă. 

E greu de spus de ce e așa,

poate doar că am fost mereu rănită

când am cerut  

doar să fiu adorată și iubită.

Iubirea mea 

este câteodată pasională.

Și poate atingerea sufletului meu 

te sperie și o să te doară.

Dar dacă

nu vei avea curaj să o simți

nu ai să știi

ce poate vei putea trăi,

în prima zi a vieții tale, cu adevărat,

în brațele dulcelui păcat,

la un apus de seară.

Iubirea mea 

este de multe ori irațională.

Disperată că nu te mai poate opri

și dornică să găsească 

chemarea ta

la dorințele mele fierbinți,

când privirea mea 

caută mereu să spună fără cuvinte , 

oprește-te singur să te mai minți. 

Iubirea mea 

este, la fel ca și mine, deja matură.

Calcă încet și apăsat pe a ta grăbită urmă 

în căutarea unui răspuns 

la pripitul tău cuvânt de rămas bun

și la ultimul nostru sărut

ce cred că fost sau nu va mai fi. 

Iluzii goale de conținut  la sfârșit de vis

când ai plecat alergând spre nicăieri 

și poate niciodată nu ai să mai revii. 

Iubitule, eu sunt aici.

Mereu voi fi.

Nu poate exista nimic ce poți schimba

atât timp cât mă vei iubi.

Contur de suflet..

Și mi-am pus,

într-o zi, sufletul,
pe o foaie albă, imaculată,
încă nepătată,

de culori de vânt,
de urme de gând și picături de dor.
Și am început, așa,

să îi dau contur și să-l creionez ușor.

Mâna

îmi tremura și teamă îmi era

să nu bruschez imaginația
și să stric

de la început imaginea.

Și încet, așa încet,
spre uimirea mea,
întâi

a apărut firavă tulpiniță,
o crudă frunzuliță, apoi albe petale
și ușor, așa ușor, sufletul meu

a prins contur de floare.

Întâi

m-am uimit,

apoi m-am iubit
și încet,

cu timpul, m-am obișnuit.
Și fără gest grăbit

într-o mică glastră,
azuriu de albastră,

al meu suflet floare

cu grijă,

mi-am sădit.

Să prindă

rădăcină strânsă de tulpină,
în rază de lumină și misterul nopții.
Să înflorească,

în adierea vieții și norocul sorții.

(din volumul Versuri din exilul sufletului)

Inventând orizonturi

Ai uitat de mine
în graba ta să trăiești mai departe,
iar eu am rămas
suspendată de un suspin de rămas bun.
Mă legăn ușor
între răsărit și apus inventând orizonturi
atingând cu vârful sufletului speranța.
O să îți fie dor
și o să vrei să te întorci poate iar la mine
când gândul meu îți va șopti
iar fiorii iubirii la urechea inimii tale.
Tu vei tresări
uimit când amintirea despre noi
te va săruta ușor și liniștit
pe buzele întredeschise de uimire.

Mă inventez
și mă reinventez orizonturi
în îmbrățișările pastelate dintre cer și pământ.
Dorul de tine
și de a mai reveni măcar odată,
în pragul dintre nebunie și împăcare de sine,
încet, dar sigur, mă tot duce.
Te strig, dar tu,
chiar dacă mă auzi, nu mai îmi răspunzi.
Mă mai legăn ușor suspendată între răsărit și apus.
Privirea mea te mai zărește uneori
dincolo de nori de furtună
și ceața iluziilor mele plăpânde
în spatele cărora cu teamă, cred eu, încă te ascunzi.

Îmi doresc…

Îmi doresc
un strop de ploaie.
Rece
să îmi alunce pe piele fierbinte
a răcoare.

Mă topesc
de atâta căldură.
Mă simt
ca în plină vară.
Nu mai adie măcar o frunză.
Zburătoarele,
fie ele doar insecte, mică buburuză,
toropite și sleite de aerul greu
nu mai au putere nici să bâzâie
și de câteva zile
aproape că au și uitat
cum se zboară.

Cred că
am început să halucinez.
Oboseala
îmi joacă feste,
dar nici nu mă lasă să dorm.
Nu mai știu
unde se sfârșește realitatea
și unde încep să visez.
Vreau
să îmi iau un pahar de apă
să îmi potolesc setea
și îmi doresc
un pic de răcoare,
dar din robinet
în loc de picături
un trandafir
își scutură parfumul
în stropi de petale.

Balada dorului de mine

Dacă nu mi-ar fi fost atât de dor
să mă întorc iar și iar la mine,
tare m-aș mai rătăcit
pe cărările vieți,
la nesfârșit și fără de sfârșit
și poate că,
la o răscruce de neputință,
aș fi renunțat
și definitiv m-aș fi oprit
că și eu sunt doar un om,
umilă căință.

Nu pot să accept
tu viață să îngenunchez
prea devreme în fața fulgerului
în urletul de lup al cugetului
la poartă încinsă de păcat a iadului.
Am mereu nevoie
să îmi simt aripile Icarului
și pe vârful ascuțit al muntelui
să fluier dorul de ducă al cucului,
înapoi iar și iar la mine,
în zborul colorat al fluturelui.

Laura Schussmann (n. 15 februarie 1969, Tulcea): Locuiește în München (Germania) din anul 2000. A absolvit Facultatea de drept și jurnalistică și Facultatea de Psihologie din București. Este psiholog consilier și psihoterapeut, membră Colegiul Național al Psihologilor din Germania (BPD). Laura Schussmann este membră a Ligii Scriitorilor din România și membră în consiliul de conducere a Societății culturale româno-germane “Apoziția” din München.

Coautor în antologii:

Privește visând, iubito (editura Editgraph, 2014)

Iubirea dincolo de vis (editura Studis, 2015)

Magia sărbătorilor de iarnă (editura Editgraph, 2015) 

Scrieri pentru istoria literaturii române (editura Editgraph, 2015)

Antologie de poezie română-italiană (editura Editgraph, 2015)

Antologia ligii scriitorilor români – interviu imaginar (editura Armonii culturale, 2015)

Antologia ligii scriitorilor români (editura Armonii culturale, 2016; 2017)

Volume individuale: 

Versuri din exilul sufletului (editura Editgraph, 2014)

Vise în lumina lunii (editura Editgraph, 2015)

Inspirația fluturelui (editura Astralis, 2017)

Pagina Facebook: Laura Schussmann – Cuvinte pentru suflet și spirit

Copyright © 2018 Laura Schussmann

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.