MARINA DIRUL

Poem fară titlu

Pune-mă între două fire de busuioc,

Pentru că între ele încape o viață...

Când timpul tace

Unde îngheață gerul și se termină iarna,
Tu fugi de tine însuți la margine de nopți.
M-aștepți când timpul tace, iar picături de clipe
Topite se agață de ierburi pe sub bolți.

Cu mirul din altare rămân pe veci tivite
Și cerul, și pământul, și pasărea în zbor.
Chiar dincolo de ploaie tu mă aștepți, iubite,
Să mă culegi în palme din veacul trecător.

Aștepți lumina lumii să râdă peste pleoape,
Când zile nu mai numeri și noaptea-i fară zor,
Aproape, mai aproape, te simt nestins de ape,
Prin vânturi și furtună te strig... chiar dacă mor.

***

- Mă doare piciorul, copile,
Piciorul pierdut în război...
- Cum poate să doară, bunele,
Piciorul de lemn de la ploi? 

Bătrânii 

În turla bisericii din inima ta,
Se aude glas de clopot stins,
În păianjenul norilor grei,
Se-ncâlcesc amintirile-n plâns.
Tu, vioară din orchestra schilodită de timp,
Te prefăci că mai esti cea dintâi,
Nu mai rămân acorduri pe portativ,
Nu mai rămân nici gânduri pe căpătâi...
Cu arcusul rupt încerci să spargi tăceri,
Să auzi ecoul timpului din ieri,
Flămând după tot ce a fost,
Copil bătrân, fără adăpost,
Esti un cuvânt din liturghie,
Și cupă sfântă, cu iz de iasomie,
Și candelă, și odă în altar,
Dar timpul mi te fură... Dar...

Plouă cu frunze de dor

Șoapte de frunze, vânt în delir,

Tei ruginit și străin,
Izvorul, oglindă a lunii târzii,
Și-un cocor rătăcit.

Sunt o baladă în ceasul pustiu,
Tu, o vioară, mă cânți,
Ești un poem într-o lume cu sfinți,
Lasă-mă, vreau să te scriu.

Ciorchine cu boabe de struguri prea copți
Strivite în pumn, eu le sorb,
Mustul de toamnă pe buze-l adorm,
Tu iar mă cauți prin somn...

Luna, prelinsă-ntre sânii mei goi,
Apune-n poem făr-de ploi,
Strânge-mă-n brațe, mă înfior,
Plouă cu frunze de dor...

Cuibul

Pasărea din cuibu-și a plecat,
A rămas o pană printre paie,
Golul ce în urmă a lăsat,
Frige mai adânc ca o văpaie.

Frunza tristă șoapte a cules,
Pe un măr o rouă se prelinge,
Lacrimă uitată pe obraz,
Inima e mută, iarăși plânge...

Crengile orfane, fară glas,
Aplecate, triste, fară muze,
Adâncite în al său necaz,
Se alină-n foșnetul din frunze.

E pustiu și rece cuibul drag,
Dorul ce copacul meu îl frânge,
A rămas povară, făr-toiag,
Doar cu pana... sufletul îi plânge...

O frunză de m-aș face

O frunză de m-aș face ușoară, prea ușoară,
Să zbor de vânt mânată în palma ta să cad,
Să mă lipesc udată de roua cea de seară,
Pe sufletul tău trist să mă desprind cu drag.

Să mă aduni în palme, să mă așezi în carte,
Așa să mă păstrezi ascunsă între file,
În ziua cea de mâine, când vei deschide iară,
Pe margine de suflet, citește-mi lacrimile.

Îți mângâi gândul tandru și ochii plini de cer
Și suflul greu ti-l mângâi în nopțile cu ger,
Mă cuibăresc în veacuri, și la răscruci de ani,
Nu vreau să simți durerea născută în dușmani...

Mesajul din plic

Când plouă-n suflet, tu îmi ești umbrelă,
Când viscolește-n pieptu-mi, îmi ești și adăpost,
Mi-ai alinat suspinul, mi-ai oblojit durerea,
Tu, mamă, ești seninul în toate câte-au fost.

Cu vocea ta mieloasă mi-ai dăruit puterea,
Cu mâna tremurândă mi-ai susținut căderea,
Cu ochii plini de rugă, te caut... prin vechi fotografii,
Ce tânăra și dulce erai, îți amintești, mai știi?

Mă văd în tine, mamă, zâmbind de pe tablou,
De parcă ești icoana frumosului ecou...
Azi tinerețea-i alta, e mai înceat-un pic,
Dar totuși este, mamă, ca un mesaj din plic...

Chiar dacă griji apasă și e mai greu piciorul,
Ca pasarea plăpândă, tu îți continui zborul...
Cu doua aripi, mamă, mă simt și eu în zbor,
Când știu că ești cu tata acasă, în pridvor!

Marina Dirul (5 august 1973, Criuleni): M-am născut în orașul Criuleni, Republica Moldova, în anul 1973. Am absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de filologie, secția limba și literatura română. După absolvire am fost angajată profesor de limbă și literatură română, limbă latină și logică la Liceul “Boris Dînga” din orașul Criuleni. În paralel am profesat la Casa de Creație și Agrement pentru Copii din orașul Criuleni, în calitate de conducator al “Cenaclului Literar”. Am fost membru al Asociației de Cultură și Literatură “Astra” din orașul Criuleni, am colaborat cu ziarul Est-Curier, oglindind activitatea culturală a “Astrei”, din acest oraș și republică. Din anul 2002, până în prezent, locuiesc în Barcelona.

Mă inspiră dorul, dragostea, depărtările, lacrimile de bucurie și speranțe, sufletul oamenilor minunați din jurul meu. Îmi place sa ascult șoapta ploilor, freamătul frunzelor, să simt umbra nucului bătrân și răcoarea codrului. În trenul vieții descoper lumi și oameni noi.

Prima mea carte cu versuri, “Răsărituri între două ape“, a apărut la editura “Mirador” din Arad, România, în septembrie 2017. Versurile mele au fost publicate în revista literară “Arcadia” din România, în revista ”RoBarna” din Spania, "Emigrantul" din Italia și în ziarul “Est-Curier”din Republica Moldova. Am fost câștigătoarea premiului I la festivalul de literatură “Poemele Carașului" și la Concursul Internațional de literatură "Ioan Nicolae Cenda “din Oravița, Caraș-Severin, România. Am participat la Festivalul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, ediția XXX, 15-16 ianuarie 2018 și am obținut un premiu pentru volumul tipărit în anul 2017 (“Răsărituri între două ape“).

Acum lucrez la un nou volum de poezie, pe care sper să-l lansez în primăvara anului curent, în paralel cu un volum de proză scurtă, "Schițe", pe care îl voi publica la sfârșitul anului. În scurt timp va aparea antologia "Abisalele Trăirii". Este vorba de un volum colectiv coordonat de Valentina Becart Bisog, care a oferit spatiu cu drag și versurilor mele în acest amfiteatru poetic ospitalier pentru scriitorii români.

Copyright © 2018 Marina Dirul

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.