GABRIELA SCHUSTER


Scriitor Germania














Apassionata

Timpul s-a desprins şi pluteşte bucăţi în spatele meu

eternitatea merge la dreapta
chiar căderea în gol este un drum
ca un ciulin de-l duce vântul de colo colo

mă descalţ de călcâie
dansez în vârful picioarelor
furia vrăjitoarelor
tălpile mele lipite de celelalte tălpi şi între noi
îmi îngheaţă cuvintele pe limbă

înghit cuvinte în sec luând aspectul unei spovedanii
în exterior lacrimile nu mai curg şi nu mai ţin cald
au picioare şi aripi albastre de libelule
aerul zumzăie jur-împrejur
mă aplec să închei catarama cu nestemate
şi văd propriul meu întuneric în care pot să cad
noroc că m-am încuiat pe dinăuntru
ţi-am aruncat cheia prin gaura cheii
şi stau cuminte balerină mecanică
un reflector pulsează pe mine
scena mă înconjoară intim
costumele miros a molii
spectacolul s-a anulat

fulgerul se separă de tunet şi umblă în cer pe vârful degetelor
mă ascund sub abis mă liniştesc şi fluier apassionata
lumina ta nu se descompune
catedrală careia nu-i poţi lua coloanele
să rămână goală
şi să umpli cu spaţiul ei o coală velină


Zicea bătrâna

Am mai aşteptat o zi .... şi încă o zi .... şi încă o zi ....
Am obosit, prietene,
De multă vreme îmi urci emoţia la gât
De multă vreme îmi scot toleranţele
La soare, la senin, la folosit .....

Când rândunica nu îşi mai face cuibul
sub streaşina ta
te-a părăsit norocul,
zicea bătrâna
şi trebuie să te spovedeşti

nu am ucis
nu am înşelat
nu am privit prin gaura cheii
nu am furat
nu am blestemat

Am aşteptat încă o zi prietene
deasupra muntelui de zile...
doar-doar s-or face ochii mei mai limpezi

izvorul a crescut depărtând malurile
nu ne vedem,
nu ne mai auzim ...
o linişte de piatră
ne umple gurile ...
pleoapele...
timpul rămas...


Buzele tatălui însângerate

Ţi-era sângele uscat pe buze
şi vorbeai şi vorbeai negru
despre tatăl căzut pe front
şi bunicul şi fratele tatălui

vorbeai despre mama care
şi-a crescut copiii singură
4
bunica bolnavă şi mătuşa şi copiii ei
toţi într-o casă netencuită
cu lemnele netăiate cărămizile plesnite
pomi fără rod şi câini fără stăpâni
toţi într-o casă anemică fără braţe
toţi într-o casă
un coridor lung cu uşi lângă uşi
şi alte uşi lângă uşi
lumină nu era niciodată
se auzea doar câte o
ÎMPUŞCĂTURĂ

împuşcătura
se zdrobea de un perete sau de altul
curgea apoi în mierea surdă a nopţii
vreo uşă se dădea la o parte
să strige un glas:
soldat Pavel Petraşcu ai scrisoare!
liniştea în jur devenea ca pământul nelucrat,
în somn auzeai grenade comenzi tunuri
bocanci mulţi şi murdari
într-un ritm din care
nu puteai să ieşi
*
pe iarbă pluteau morţii
zicea un fir:
- mai poţi ?
- eu nu,
mă înnec în sânge
stele de fier cad ofilite
în plasa de întuneric
prin negrul de fum
dimineaţa
nu se mai dă jos din cer

- soldatul meu mai geme-încetişor
uneori strigă din piept
dinspre fotografiile copiilor
4
trei băieţi şi-o fată
*
Ţi-era sângele o dâră pe buze
negru mirosind a pământ
vorbeai şi vorbeai
cu firul de iarbă
pe buze coclea sânge de tată
tatălui din fotografia
din casa în care
împuşcăturile loviseră pereţii
încă mult după terminarea
războiului,
o copilărie întreagă.


Desăvârşitul

Lumina ciocolatie
dintre pomi
în fuga ochiului

tangentă cu păsările
o ceaţă compactă
mâncată de luminile roşii
se lasă mai agresiv
peste goana
de la un capăt la altul

Wiena cafenelelor mă smulge
din melancolie

Nu! Să nu îmi închideţi ochii
întunericul este desăvârşitul
Nimic-împărat îşi zornăie
pintenii

şi eu neputincios
nu pot decât
să alunec cu ochii deschişi
în apele timpului
acolo unde viaţa
se lasă în genunchi
fără glorie
şi fără tăgadă


De existat, există

Nu cred în vrăjitoare
dar de existat există
Nu cred în îngeri
Nu cred în Dumnezeu
dar de existat există
Eu nu cred în iubire
dar există
mai strălucitoare decât
strălucirea
mai de nestăpânit decât
moartea
mai singură
între săbii şi catapulte


Fata de la oras
Gabriela Schuster: M-am născut într-o zi de 18 februarie a anului 1948 în Bucureşti. Mama de pe lângă Buzău, tata dintr-un sat din Basarabia. Puţin înainte de revoluţia din 1989 am părăsit România pentru reîntregirea familiei în Germania, unde trăiesc şi astăzi.
De câţiva ani am ajuns la vremea pensiei după o viaţă petrecută în programarea calculatoarelor electronice. Poezia, iubire constantă îmi umple timpul ce mi-a mai rămas.
Contribuţii literare, foarte puţine, am avut la revista Atheneum din Canada unde am fost o vreme redactor şi webmaster, în două antologii ale revistei Singur, şi alte câteva site-uri online, cum ar fi Cititor de Proză, Cercul Poeţilor, Reţeaua Literară, Revista Faleze de Piatră.
În vara anului 2016 am debutat cu volumul Fata de la oraş la editura Paralela 45, colecţia Qpoem.

Copyright © 2018 Gabriela Schuster
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.



2 comentarii:

  1. Calde felicitări pentru vibrantele versuri! Sinceră admirație! Excelsior! Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc inimos ! Aprecierile dumneavoastra ma bucura si ma onoreaza !

      Ștergere

Un produs Blogger.