DANIELA SORIAN
în dimineața aceasta
vântul macină acoperișurile caselor
iar copacul tace cu florile strânse la piept
câinii sunt albi în gură precum mieii de jertfă
iar eu plâng
nu am un motiv anume
dar plâng până când
pe frunte formele de metal ale gândurilor
se potrivesc într-un puzzle suprarealist
cu cai zburători și gândaci de bucătărie
numai din gură îmi iese lumina
și se așază nimb
peste coșul de gunoi din spatele casei
vântul macină acoperișurile caselor
iar copacul tace cu florile strânse la piept
câinii sunt albi în gură precum mieii de jertfă
iar eu plâng
nu am un motiv anume
dar plâng până când
pe frunte formele de metal ale gândurilor
se potrivesc într-un puzzle suprarealist
cu cai zburători și gândaci de bucătărie
numai din gură îmi iese lumina
și se așază nimb
peste coșul de gunoi din spatele casei
pereți
acum că s-au spart zăgazurile
lupii urlă ca niște supraviețuitori ai destinului
iar tu încă flămând
îmi scrii
încolăcit de piciorul rotund al lunii
despre iubire ca despre o peșteră caldă
și despre pereți fluturând
ca despre niște burți goale de lupi
care au trecut anevoios iarna
lupii urlă ca niște supraviețuitori ai destinului
iar tu încă flămând
îmi scrii
încolăcit de piciorul rotund al lunii
despre iubire ca despre o peșteră caldă
și despre pereți fluturând
ca despre niște burți goale de lupi
care au trecut anevoios iarna
chagall
nu lăsa candela să ardă crucea acelui bărbat
cu spini si frunze de pelin pe frunte
nu lăsa capra să mănânce vioara
şi mirele să-şi sărute plutind frumoasa
îi strigă mama
lui Chagall
nu lăsa focul să mistuie casa
cu peretii din hârtie colorată
nu lăsa vântul
războiul
plânsul
şi scara
să coboare infinitul
din pod
dar
Chagall nu a ascultat-o
şi a reînviat iubirea
în şapte pânze
zburând
nu lăsa candela să ardă crucea acelui bărbat
cu spini si frunze de pelin pe frunte
nu lăsa capra să mănânce vioara
şi mirele să-şi sărute plutind frumoasa
îi strigă mama
lui Chagall
nu lăsa focul să mistuie casa
cu peretii din hârtie colorată
nu lăsa vântul
războiul
plânsul
şi scara
să coboare infinitul
din pod
dar
Chagall nu a ascultat-o
şi a reînviat iubirea
în şapte pânze
zburând
pe
umărul zilei
degetele frunzelor aveau ace subțiri de
gheață
aerul cu spinii lui roșii se înfigea adânc
în pielea fiecărei secunde
aerul cu spinii lui roșii se înfigea adânc
în pielea fiecărei secunde
micile viețuitoare
rodeau rodeau rodeau
scoarța lunii
rodeau rodeau rodeau
scoarța lunii
sevele mărilor fără de ape se
împrăștiau-
promoroacă pe buze
promoroacă pe buze
nici măcar nu am deschis fereastra
am privit totul de sub clopotul mic de
sticlă
în care golul se lipea
sărut
în care golul se lipea
sărut
de umărul zilei
Daniela Sorian: Mă numesc Daniela Sorina Ciurariu dar
mi-am semnat poezia Daniela Sorian. M-am născut la 18 noiembrie 1967, în orașul
Deva. Sunt profesoară de Eurythmie în Edinburgh, Scoția, UK. Mi-am început activitatea literară în 2015 cu
poezie japoneză, în special haiku, cu care am obținut mai multe premii
naționale și internaționale. De asemenea am tradus cărți de haiku în limba
engleza: Șirul lui Fibonacci de Genovel Florentin Frățila (2016) și Păpădiile
(antologie a grupului “Haiku - atelier de azi și de ieri”, condus de Daniela Zglibuțiu, 2017).
Am publicat în câteva reviste din țară și din străinătate: Luceafărul,
Algoritm Literar și Itaca (Dublin, 2016) precum și în câteva antologii,
dintre care aș aminti Antologia Cenaclului Poetic Schenk (2018).
Copyright © 2018 Daniela Sorian
(Daniela Sorina Ciurariu)
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment