MIRIAM TKEE

Melancolie

O ceață umple aerul,
sunt nori de respirație gri.
Lumina sta agățată de cer,
frunzele rare și blând galbene, atârnă
ca niște limbi de câini insetați.
Copacii sunt goi, părăsiți de izbândă,
bătrâni cu pielea uzată
cu mâinile vrăjite în aer,
doar câteva cuiburi de vâsc se rotesc
tremurând sub vaietele vântului,
sub ploaia de toamnă,
care împușcă găuri în noroi.
În depărtare, zarea arată ca în fotografiile sepia,
umbrele de astă vară râd,
râd printre trandafirii infiorați
de eșarfe sfâșiate,
fluide, furate de vânt.
Se mai aud încă ecouri de râs în spirala,
se mai amestecă viața bulevardului,
cu sunetele nopții,
un vuiet monoton,
străpuns ici și colo de țârâitul greierilor,
și al cosașilor de stepă.
Se mai ghicește zarea fierbinte,
și luna, în vârfuri de pin,
iar doamnele cu dantelate amintiri,
mai aruncă o privire piezișă sau două,
de la balcoane,
la iarba ce geme sub trupuri,
zâmbesc îngănat, în sufletele lor tinere,
sărutul de mătase și focul.

Uite, un balon roșu!
Copilul acela visează să aibă o casă...

Însingurare

Spune-mi, ce este dragostea?
(un tărăboi sălbatic, mai mult sau mai putin, o ispășire, o sminteală)...
Lasă-mă să-mi închipui fluturii pașilor tăi,
să văd o șoaptă de respirație între surâs și iris
în ochii presărați cu semințe de nori.
Sufletul meu se scaldă istovit în amiaza mărginită de sudoare
fără speranță,
un templu fără rugăciune -
Iluziile - nuferi orbi, plutitori în lumina unei zile noi,
capturați în nămol,
cresc în întuneric, îndrăgostite de lună.

Sunt aici.
Ești departe.

Cocktail

Să-ţi prepar un cocktail:
te iubesc se amestecă cu sărutări mărunte,
împodobit cu iubirea ta cuminte,
cu un şpriţ de păcate,
toate, într-o singură noapte...
La început cu stângăcie,
apoi cu o sete de viaţă pe buzele tale
care nu spun nimic nou,
aşa că în cea mai mare parte a timpului tac,
zâmbesc şi sărută nebuneşte.
Întind palmele tresărind,
astfel încât să pot încă o dată prinde
parfumul dragostei ascunse.
Dar tu plecaseși...

Suntem două libertăți

Toamna a trecut si tremură în zare,
bănuindu-se iarna cu pletele ei argintii..
...parcă văd iar urme prelungi ale trecerii noastre prin vara,
tipare idilice ce repetă povestea de vis a iubirii...

Nu știu cine ești, dar simt că te știu de mult,
dintr-un timp în care nu eram decât visul unei mame.
Nu știu ce a urmat după tine..
eram un copil al unei lumi crude,
am crescut cu gândul la acel vis numit fericire,
căutând să alung tot răul lumii cu zâmbetul meu.

Te-am chemat mult timp fără cuvinte dar nimeni nu răspundea.
Într-o noapte a răspuns pentru tine un gând.

Întalnirea noastră în lume a fost ca o căutare în noapte
cu maini febrile de dor.
Nu o să încerc să te cunosc mai mult,
nimeni nu poate să cunoască pe nimeni.
Știu ca oamenii sunt trecători...
nu există un timp știut în care cineva pleacă.

Ți-am auzit pașii foșnind pe aleile adormite
te voi urma
acolo unde statuile deapănă fuioare de dor
înlănțuite sub stele
în îmbrîțișări mute de piatră.

Mi se pare că te văd deja plecând
și parcă văd, văd mainile tale pierind,
pierind în această toamnă târzie
ce plange cu frunze plutind în derivă.
- Ce măști zac acolo la picioarele tale, Toamnă ?
- Sunt visurile tale amare, tristeți lepădate în grabă.
La Primavară vor năpârli lăsând fericirea să zboare
Baloane pe cer, ca păsări ce vin din neant
Aștept zăpada să-mi limpezească privirea
iar inima, pasăre naivă, să cânte cu lungi și albastre ecouri
Peste rămășițele unui vis
Bine-ai venit, Iubire!

Suntem două 'libertăți' și e magic,
dar în învălmășeala fiecărei zile
e atât de neobișnuit să decantez
că ceva are un alt chip..

Apele somnului

Mi-e dor de o lume din care răul lipsește,
de oameni cu suflete fără hotar..
Mi-e dor de ochii din cer ai îngerilor,
și de culorile visului de zbor,
în adânc sufletesc

Secvențe din lumi stranii,
în care destine cu ochi bulbucati,
pândesc indecise să se agațe de lume,
iar presentimentul
scoate din fire întâmplările.

Jerbe de spiriduși dansau pe cer,
intre aici și atunci,
în timp ce între acolo și acum,
dormeau până și plopii de la margine de drum.

Sufletele obosite curg
pe apele somnului, cu ochii inchiși,
până la capătul lumii.
Mințile fug în hăuri fără cer,
în amurg.

Cerul plesnește în licăriri furișate
coama dealului tremură domol - 

spinare bătrână arsă de soare.

Întreaga lume parcă a-nnebunit
O sferă în derivă cu miezul amorțit...

Miriam Tkee 💕 :  Sunt Miriam Tkee (Maria Tache), autorul cărții Pătrățica abstractă, care a fost lansată în 2016. Sunt originară din Călmățuiu de Sus, județul Teleorman, un sat aflat la câțiva km de Salcia, satul natal al Marelui Zaharia Stancu. În prezent scriu o poveste numită ”Tango într-un portal”. 

Am scris de-a lungul timpului și poezii. Am publicat o singura poezie, în perioada adolescenței, în Revista de Limbă și Literatura Română ”Dacă ar fi...”. Apoi mi-am văzut de viață... Realitatea m-a acaparat. Pasiunea pentru scris a revenit în anii din urmă, iar cartea mea de debut a apărut ca urmare a publicării pe Facebook a unor texte care au fost citite de mulți dintre amicii virtuali, care m-au încurajat să public povestea. Pătrățica abstractă poate fi considerată un roman autobiografic, dar și un jurnal al trecutului în care se suprapun și notații asupra prezentului. Cartea ne îndeamnă să îndrăznim, să căutăm, să nu capitulăm, fiindcă sufletul știe sa aleagă drumul cel drept.

Pagina Facebook: Miriam Tkee

Copyright © 2017 Miriam Tkee (Maria Tache)

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.