BORIS MARIAN MEHR

Scriitor

Citeam manuscrisul

M-am liniștit, aproape
că nu mai am nimic de pierdut,
Anii sunt la locul lor, stima și iubirea
Stau și ele undeva, ascunse,
Cărțile nevândute le-am donat
la un azil de bătrâni,
de ce să nu plece și ei fericiți,
cu o metaforă în gând?
Singura mea avere,
omul de lângă mine,
supraviețuiește cu mine,
cu iubirea dăruită unul altuia,
precum fructele culese-mpreună,
veți spune, vai ce idilic,
nu, cel mai înalt gând
este și cel mai simplu,
nu-l schimb nici pentru zece tratate
de filosofie kantiană și hegeliană
O nedumerire tot am,
cum va suporta pământul
atâta iubire și sete de ea?


Speranță

Pe fruntea mea alunecă un glonț,
Ca un melc însângerat,
Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul
În trupul fratelui, surorii noastre?
Fumul, ca o plasă subțire de păianjen
Îmi învăluie inima, seara vine la mine
Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
Direct pe piele, de pe fruntea mea
Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat și eu martiri și mitraliere,
Vorbesc cu durerea inimii, curios cât de ușor
Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul
Doar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
Nu știm nimic?
BRUSC, TOATE LUCRURILE

Brusc, toate lucrurile s-au ridicat
Împotriva mea, eram într-o închisoare a lucrurilor,
Se aruncau spre mine, mă loveau
Peste față, peste genunchi,
Mă simțeam bătrân de patru mii de ani,
Bătut cu pietre, hohote și chițăieli,
Plângeam în mine ca un câine,
Mă-mpiedicam, mă urmărea doar râsul,
Deși am jucat și am cântat și eu
La masa veseliei, port în spinare
Propriile erori, păcate,
Toți le-am purtat, unii le-au aruncat la ghenă,
Mi-a mai rămas doar cântecul șoptit,
Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt și cânt ființa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni – lucruri.

Profesorul de fericire - poeme


Poem pentru nimeni

Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur,
Cum strălucește soarele în linguri,
Ești vulture ori ești șarpe ori ești om,
Nu poți visa de te-adâncești în somn.

Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând,
Până voi fi cenușă ori pământ,
Iar prin iubire-nvăț de două ori,
Primind lumina sunt luminofor.
Primind sărutul redevin bărbat,
Eu știu și nopțile în care m-ai visat.


Voce-n pustiu

Umblu-n pustiu,
Găsesc un izvor,
Vreau să-l sorb,
El se retrage, dispare,
Trece o pasăre-n zbor,
Este imaginația mea,
Aud o voce, „nu ești singur”, aud,
În jur nu este nimeni,
„unde ești?”, întreb,
„unde ești”, răspunde ecoul,
Eu sunt și vocea și izvorul,
Deasupra e cerul moral,
Cum zicea singuraticul Kant,
Pentru cine-s moral?
Pentru ce?
Orice pustiu are-un capăt.
La țărmul oceanului mă regăsesc,
Oceanul și oamenii, orașe, un vuiet.
Sunt sungur? Nu știu.
Un copil mă întreabă ce fac.
Nici asta nu știu.


Crimă

Rimă, crimă, o minciună
Este moartea cea străbună
Timpul are el un nume,
timpule, nebune.
Zilele pornesc la drum,
Anii tot adună scrum,
Îngeri urcă și coboară
Între cer-pământ, o scară
Iacobe, străbunul meu,
Cum te-alese Dumnezeu?
Ciclice-s schimbările,
Continente, mările.
Cad aleșii, vin aleșii,
Plopii înfloresc, cireșii,
Munca este chin și pace,
Bursa-i joc ce mult ne place.
Yes, I like and I love you,
One, two three, DADA, TATOO
Cap tăiat, cap tăiat
Ce-ai vorbit de te-au luat?
Capul joacă sus în țeapă,
Cine tace, acela scapă.


Orga nebună

Se ridică nebunia în două picioare,
țopăie, plânge cu lacrimi de crocodil,
e plină de sânge, poartă mănuși albe,
par niște aripi de rechin.
Nu este clipă de pierdut,
Se clatină zidurile, orga tot cântă
Orgolioasa orgă de lut,
O furie de undeva, de lângă.
La-li-lo-la, do-fa-mi-sol
Mă fugărește, latră la mine,
Ce e cu tine, în care rol
Încerci să te afirmi în lume?
Cine este organistul nebun,
Ba eu, ba tu, ba un intrus,
Ne cântă orga pe ultimul drum,
Orga-i tăcută, eu parcă-s dus.


PoetBoris Marian Mehr (n. 19 noiembrie 1941): M-am convins de un lucru – între intenție și realizare este o prăpastie pe care nu o trec mulți. Sinceritatea, atât de importantă în viață nu ajută cu nimic în artă. Artistul poate să se supere. Cine știe ce este în mintea unui violonist genial? Poate nu este nimic în afara unei concentrări extraordinare asupra notelor. Asta este arta! Când iubești ceva sau pe cineva să nu întrebi De ce? În acel moment Dumnezeu se retrage.

Boris Marian Mehr s-a născut la 19 noiembrie 1941, în Rusia, regiunea Stavropol (Caucazul de Nord). A venit în România, în 1945, a absolvit
liceul Sf.Sava, din București, în 1959, apoi studiile inginerești, în
1965, la Moscova.

A debutat literar în anul 1968, cu versuri, în revista „România literară”,
cu girul lui Geo Dumitrescu, apoi a publicat la „Luceafărul” (prezentări de Grigore Hagiu, Ilie Constantin). A obținut Premiul Cenaclului Nichita Stănescu în anul 1987. A publicat până acum șapte volume de versuri (la editurile Litera, Cartea Românească, Albatros, Ed. Nouă - Asociația Scriitorilor din București - lectori fiind, respectiv, Radu Albala, Florin Mugur, Georgeta Dimisianu, Horia Gârbea). A mai publicat trei volume de eseuri despre personalități și momente din istoria evreilor (la editurile Hasefer, Ed Nouă). De-a lungul timpului a colaborat cu numeroase reviste din țară și din străinătate și a fost redactor la mai multe publicații. În prezent face parte din colectivul de redacție al revistei “Realitatea evreiască” și al revistei internaționale de cultură “Cervantes”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994.

Dintre cărțile publicate menționăm:

Numele profesorului (1986)
Profesorul de fericire (1989)
Vocea profesorului (1993)
Mers în pustiu sau căutarea lui Dumnezeu (2005)
Dicționar sentimental (2006)
Adesea între ore solitare, 154 de sunete
Bazar oriental (p.I, p.II)
A bis sau a șaptea poartă (editura Nouă – Asociația Scriitorilor din București, 2008)
154 de Sunete (editura Granada, 2009)
Infernul de toate zilele (editura Granada, 2011)
Intre infern și paradis - Opera Omnia - Poezie contemporană (colecție
coordonată de Cassian Maria Spiridon, editura Tipo-Moldova, 2013)

Publicări în volume colective și antologii:

Antologia poemului fantastic contemporan Cerul de Jos (volum îngrijit de Mihail Grămescu, editura Virtuală, 2013)
Balaurul și Miorița (volum coordonat de Mihai Grămescu)
Bal la Palat (editura Granada)
Antologiile Cronopedia, Confluențe lirice ș.a.

Opera omniaAprecieri critice:

Dicționarul General al Literaturii Române (editura Academiei, coordonator Eugen Simion, 2008)
Dicționarul Scriitorilor Români (Cluj, autor Aurel Sassu)
Dicționarul Scriitorilor Români de azi (Iași, Boris Crăciun, Daniela Crăciun, 2011)
Istoriile literare ale lui D. Micu, H. Zalis, Marian Popa
Articole în reviste
: Alex Stefănescu (Flacăra), Gh. Grigurcu (Steaua), H. Zalis (Contemporanul), ș.a.



Copyright © 2017 Boris Marian Mehr
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


5 comentarii:

  1. Desigur Ion Ilie, pe când se aşeza la masă,
    Era gata să-şi taie o mână, decât să recunoască
    În faţa tuturor că lucrurile nu s-au întâmplat astfel.
    Dar inima, ah, inima, câţi nu dau ortul popii
    Din cauza unui fleac , cum ar fi zdrobirea unui ţânţar
    Pe nasul doamnei primărese.
    Nu era bine nici dacă pleca. Nici dacă rămânea.
    Era general în retragere, ce vorbe se vor iscodi?
    El o iubea pe primăreasă încă din liceu,
    Ce era de făcut? Simplu, se împuşcă pe loc,
    În mijlocul tămbălăului din sala frumos pavoazată.
    Portretul Conducătorului temură puţin.
    Ştia cineva că lipseau doar trei luni de la Marea
    Loviluţie din Decembrie 1989 era noastră?
    Iar Ion Ilie trebuia să conducă trupele de elită
    Pentru salvarea Conducătorului.
    Mai ştii? Poate mai trăia şi azi nea Nicu,
    Unii ziceau că era nemuritor,
    numai să nu coboare la Târgovişte,
    acolo dorm voievozi care s+au supărat rău
    pentru cele petrecute. Însuşi Ţepeş
    s+a umplut de coşuri pe faţă, de necaz.
    BORIS MARIAN

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu privesc și oameni și stele, acolo-s prieteni,
    Aici – ami –cele, pământul se mișcă,
    Un cord bolnav, circul și eu cu El Zorab.
    O , poezia mea biciuită de varii ambiții,
    Acum lecuită, că toți vom merge spre stele
    Ascunse, unii se văd lângă zâne ajunse,
    Alții mai mult rătăcesc prin istorii,
    Care mai drepte, fără de glorii,
    Că Dumnezeu este unicul critic,
    El ne citește din paleolitic.
    BMM




    RăspundețiȘtergere
  3. Urcam pe un nor , apoi pe alt nor,
    Am dat de un măreț , aș spune, cor,
    Eram și eu, eram și nu eram,
    Un fel de gală a poeților.
    Unii în alții, alții în unii,
    Eu mă purtam singurel ca lăstunii,
    Tigrii mulți întâlneam pe parchet,
    Pe sub apele care rumegau un schelet.
    Chifteaua refuză un premiu, ei și?
    Eu îl cunosc din anii, mai știi?
    Mintea și inima, numai noțiuni,
    Iar cu noțiunile ajungi la minciuni.
    Siajul e prima, sidiul e rupt,
    Ah tu, blucimus, cameleosupt.
    Branca și zdranga, ce poezie
    Se poate naște pe o hârtie?
    Acum e lehuză breasla cu genii,
    Salvați de suine sămânța, cocenii.
    Spune chifteaua că e trecătoare,
    O laudă șeful, o carte tot are,
    Există drumul în sus, înapoi,
    Există nemoartea cu ochi de vulpoi,
    Se ruinează obiectul abject,
    Totuși poemul are efect.
    Caii se-mpușcă singuri, un bici
    Este-ndeajuns să-l faci biet arici,
    Numai scriitorii nu mor când vor,
    Tat twam asi aș rosti în viitor,
    Că mi-este rudă criticul cel
    Mai generos, căpitanul Mișel.
    BMM





    Castelul Kafka


    Nu mai aveau camere de oferit ,nici beutură
    În ce sat m-am rătăcit, o fi un castel pe aici?
    Un telefon sări din suport și strigă – anul nou.
    Sunt prea timid să răspund.
    Pe sobă zăcea un bătrân, nu se știe cine deschisese.
    De nu vă place , luăm altă sanie.
    Unde sunt aparatele, astea sunt vechi.
    Dacă eu sunt Josef, tu ești Kio.
    Barnabas apăru cu un jurnal vechi din 2050 .
    Frieda e logodnica mea, dar ți-o pot împrumuta.
    Bendemann aștepta scrisori din Rusia, nu-l interesa Frieda.
    Pe un colț de masă, Gregor scria versuri.
    Din greșeală, Frieda îi reteză capul.
    N-a observat nimeni, Gregor continua să scrie.
    Oricum nu le citea nimeni. Frieda nu se mai scuză, era inutil.
    Marea surpriză a serii abia sosise.
    S-au repezit toți să vadă, dar cum intra unul în cabina întunecată
    Nu mai ieșea nimeni.
    Nici autorul nu băgă de seamă.
    Cifra 11 deveni 1, apoi fu anunțat Anul Nou.
    Ce chestie, singur reporterul observă că nu este ceva în regulă,
    Se gândea cum să relateze faptele.
    Trupul, în cele patru puncte cardinale, kafkiene,
    Între templieri și masoni crescu un trandafir,
    Bach completa cu răbdare descompunerea,
    Cât de diavolesc și cât de angelic este
    acest sentiment de inocență absolută
    Cu naramze și lacrimi revenim la rădăcini,
    Rătăcitorul iudeu a revenit, o fi Mesia?
    Că doar nu este Sf. Bartolomeu, Doamne, iartă-ne.
    Eu, ție , Kafka, își aduc pios omagiu.
    BMM

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.