ECATERINA ȘERBAN

Fără de timp...

Mai știi, suflete?...

Era un timp care ne-a adunat

printr-o simplă și caldă

strângere de mână

și inima scria cu toate degetele de apă

cercuri vii cu irizări de curcubeu

ce pulsau atât de libere

în verdele iubirii.

Mai știi, suflete?

Era un timp pe care nu-l măsurau

nici unul din ceasurile pământești,

iar trupurile noastre se-nlănțuiau

în trunchiul aceluiași pom

și anii erau doar inele de inimi

iar sevă era iubirea

ne-ntinată.

Mai știi, suflete?

Era doar un timp al nostru

pe care nu-l cedam nicicum beznei

de bună voie

și ne lăsam purtați de val - suflete contopite

inundați peste genunchii firii

de baia de lumină

a aceluiași soare.

Desigur că știi...

Acum, prezentul stăpânește amintirea

și doar brațul vântului ne mai ține

pe ramul fragil de vis

și stelele cântă-n cor – Sonata lunii_

și printr-o nișă abia vizibilă

eliberați de teluric

vom umple vidul tot împreună!

Au crescut...

Au crescut atâtea goluri

între noi - suflete...

și ne putem face chiar punți

când ne hotărâm să ardem

asfințiturile

din fumul bucuriei

fără de rod...

Angoase pândesc de după nori

și apar înainte de ploaie

fulgere crescute din:

nonsensuri ipocrite,

din ne-mpliniri,

când mângâi întristarea iubirii

și-o apăr de frigul cosmic...

Au crescut atâtea goluri

între noi – suflete,

iar tăcerea

asurzește o singurătate

când un gând rătăcit încă în vis

desenează obsedant

punți de iubire!

În dar îți dau...

În dar, suflete, îți dau cuvintele-mi puține,

Ca să-ți cuprind dorul într-un poem!

Am colindat în vremi pădurile cu tine

Și te-am sorbit izvor și te mai chem...

Pe-aici luceferii mai strălucesc în vină

Și noaptea îi trimite la fereastră.

De ce tereștrii -și caută o veche vină,

Când doar iubirea este viața noastră?

Iar tu, ai ieșit din lumea cea făr- de-nțeles

Și poate ne-ai uitat aici... cu toții.

Genunile poate mai plâng iubiri în eres,

Dar câți o vom avea în ceasul morții?

Iubirea-i o expresie nepământeană,

Sau poate fi un chin desăvârșit,

Când n-o poate-nțelege forma profană,

Că-i doar izvor de viață-n infinit.

În dar, suflete, îți dau cuvintele-mi puține

Și-o să te poarte sufletu-mi mereu

În pas mare de cer cu cântece divine

Și-n pas de lut ostovitor și greu.

Ecaterina Șerban (nume de autor Katy Șerban): membră a Cenaclului ”George Topîrceanu” din Sibiu din 2009 și colaboratoare a revistei ”Rapsodia” - patronată de Cercul Militar Sibiu - care apare lunar. Se definește ca fiind “o mare iubitoare de poezie și sensibilă la tot ce este frumos în rolul nostru de co-creator pentru a dărui plăcerea: privirii, auzului și mai ales ca balsam pentru suflete!”

A publicat versuri în volumele colective:

Piramida sufletului (ed. Saglo, Sibiu, 2010-2015)

Vama Literară (București, 2010)

Poezia iubirii (Arta conversației) (ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2012)

Infinitul iubirii (ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2013)

Sărutul iubirii (ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2014

Nemuritorii cuvintelor (Popasuri cuturale) (ed. Studis, Iași, 2014)

Prietenii poetice (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2017)

Damele Metaforei - (e-Creator) (ed.Ceconi, Baia Mare)

Volume publicate:

Jurnalul unei Metafore (Editura ArhipArt, Iași, 2011)

Esențe de zbor (Editura Cenaclul de la Păltiniș, 2013)

Flăcări târzii (Editura Danimar, Deva, 2015)

Dincolo de profan (Editura Salgo, Sibiu, 2015)

Clipă de eternitate (e-Creator) (Editura Ceconi, Baia Mare, 2017)

Eu, tu și-o aripă frântă-n cer (e-Creator) (Editura Ceconi, Baia Mare, 2017)

 

Copyright © 2017 Ecaterina Șerban

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.