"" IOAN VASIU - PARNAS XXI

IOAN VASIU

Scriitor














CATRENE

doar poeţii pot s-audă cum plânge marea-ntre stânci
doar poeţii pot să vadă luna sărutând un nor
doar poeţii pot s-adune liniştea din văi adânci
doar poeţii pot să cânte în al primăverii cor
                       
*    *    *

m-ascund în poeziile ce plâng
m-ascund în amintirile ce curg
m-ascund în al iubirii verde crâng
m-ascund în norul blestemat de-amurg

*    *    *

eu cu tristeţea nu am dialog
din suflet o alung şi-o scot în stradă
să umble ca un cerşetor olog
ţinându-se de garduri să nu cadă

*    *    *

într-un geam întredeschis
lacrimile-ncep să fiarbă
pe maşina mea de scris
de o vreme creşte iarbă

*    *    *

mă cert cu viaţa uneori în vis
pentru un gram în plus de fericire
mă simt mereu un geam spre cer deschis
prin care poezia să respire

*    *    *

locuiesc într-o pădure plină cu melancolii
într-o peşteră comodă de furtună mă ascund
mă destăinui câteodată primăverii timpurii
şi traduc şoaptele blânde din oceanul fără fund

Poezie


*    *    *

chiar dacă-mi dă pădurea loc de casă
şi-un lan de grâu m-aşteaptă şi mă-mbie
iar marea să visez pe ţărm mă lasă
prefer să locuiesc în poezie

*    *    *

îmi scrie mama să nu mă grăbesc
balul bobocilor în rai să-l prind
că nu e gata corul îngeresc
repetă încă cel mai nou colind

*    *    *

mi-e dor de casa părintească tot mai des
parcă mă cheamă mama la culcare
şi-aud un cântec tot mai greu de înţeles
şi-adorm visând poveşti nemuritoare


*    *    *

într-o iubire
cu prea multe lupte
şi visul umblă
cu sandale rupte

*    *    *

singurătatea n-o primesc în casă
singurătatea e un vis urât
când o primesc o simt cum mă apasă
ca un bocanc neiertător pe gât

*    *    *

într-un lan de grâu cu maci m-am logodit
doar într-o livadă am vrut să mă-nsor
am iubit în taină un tăpşan cosit
şi-am visat pe perne pline cu mohor


PoetIoan Vasiu (n. 4 ianuarie 1949, Periam, judeţul Timiş): Şcoala generală şi liceul le-a urmat şi absolvit în comuna natală. Pentru că nu a reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Filologie din Baia Mare, în vara anului 1967, când a terminat liceul, a fost încorporat în armată, în luna februarie a anului 1968. După armată, s-a angajat ca bibliotecar în cea mai vestică localitate a ţării, comuna Beba Veche, şi timp de trei ani şi-a continuat studiile, la fără frecvenţă, reuşind să se specializeze în biblioteconomie şi dialectologie, la Timişoara şi Braşov. În paralel a început să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară, după ce a debutat în paginile revistei literare Orizont din Timişoara, în noiembrie 1970.


Activitate literară:

Poeziile, reportajele şi însemnările sale au văzut lumina tiparului în revistele România Literară, Flacăra, Luceafărul, Tribuna (Cluj-Napoca), Vatra (Târgu-Mureş), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Argeş (Piteşti), Familia (Oradea), Contemporanul, Opinii culturale şi Ritmuri hunedorene (Deva), Confluenţe (Oraviţa), Reflex (Reşiţa), LitArt (Târgu-Mureş), dar şi în paginile unor ziare precum Scânteia, Scânteia tineretului, Drapelul roşu (Timişoara), Zori noi (Petroşani), Flamura (Reşiţa), Târnava (Târgu-Mureş), Cuvântul liber (Deva), Călăuza (Deva), Lugojul (Lugoj), Informaţia Orăştiei şi Palia Expres (Orăştie) şi altele. O bună şi fructuoasă colaborare a avut şi cu Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului (SLAST) condus de Ion Cristoiu. Debutul editorial s-a produs în anul 1973, când un grupaj de poeme semnate de Ioan Vasiu a fost inclus în Caietul de poezie al Editurii Eminescu, tipărit în urma celui dintâi concurs de debut organizat de binecunoscuta editură din Bucureşti.

Între anii 1983-1985 a participat la trei turnee de documentare ale Cenaclului „Confluenţe” la Galaţi, Miercurea Ciuc şi Iaşi, cenaclu ce funcţiona pentru tinerii scriitori, pe lângă SLAST. Atât înainte de 1989, cât şi după 1990, Ioan Vasiu a absolvit mai multe cursuri de jurnalistică şi a obţinut importante premii la prestigioase concursuri literare de poezie şi reportaj, organizate la Sebeş, Timişoara, Deva, Piatra-Neamţ, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş şi Sighetu-Marmaţiei.

Alte lucrări publicate: Câmpiile de germinare, versuri, Editura Litera Bucureşti, 1984; Vis cu ochii deschişi, versuri pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988; Refluxul iubirii, versuri, Editura P.C.Graf, Deva, 1994; Bolnav de poezie, 2012, versuri, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, Aruncând cu pietre după vânt, 2012, versuri, Editura Emma, Orăştie, Caligrafii sentimentale, însemnări şi reportaje, Editura Emma, Orăştie, 2013, Târziu în cuvinte, versuri, Editura Eurostampa, Timişoara, 2014, Livada cu metafore, versuri, Editura Inspirescu, Satu-Mare, 2015. De asemenea a apărut în volumele colective Planeta cărbunelui, reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare); Călătorie spre izvoare, antologie de reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986 (în colaborare); Flori pentru mama, antologie de poezii închinate mamei, Editura Emia, Deva, 1997 (în colaborare).

Ioan Vasiu este prezent cu date biografice şi referiri la creaţia sa literară în paginile unor dicţionare tipărite în ultimii ani, printre care: 500 debuturi literare - istoria debutului şcolar al scriitorilor români (1820-1980), Tudor Opriş, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991; Mic dicţionar al literaturii pentru copii, Graţian Ordean, Editura Sigma Plus, Deva, 1998; Personalităţi hunedorene, Maria Razba, Biblioteca Judeţeană Hunedoara, Deva, 2000; Orăştie - Enciclopedie, Petru Baciu, Editura Corvin, Deva, 2001 şi Radio Timişoara  - o istorie vorbită, Corneliu Faur, Editura Artpress, Timişoara, 2005; Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000, Constantin Dârţu, Editura StudIS, Iaşi, 2011.

Copyright © 2017 Ioan Vasiu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.