EMILIA IVANCU

Speranța are forma unei piei ce atârnă pe niște oase frânte

Pentru M.

Speranța are forma unei piei ce atârnă pe niște oase frânte,
din ea urlă singurătățile noastre suprapuse,
singurătăți în doi,
în care, de atâta tăcere,
începe carnea să cadă de pe noi,
singurătăți în unul,
în care căderile sunt mereu în gol, nesfârșite,
precum coșmarurile ce se repetă în nopți reci
cu fruntea transpirată de frică și febră,
singurătăți în fața morții,
în care oamenii rămân într-un așa mare întuneric

că le dispare și umbra,
pentru că nu e nimeni să le aprindă o lumină

la intrarea în tărâmul celălalt,
singurătăți ale iubirilor ce sunt aruncate de pe stâncă
pentru că nimic din ce a fost cândva nu mai are aripi să zboare,
pentru că am tăiat, cu bună știință,
legătura dintre noi și îngerii păzitori,
singurătăți ale astrelor de lângă care a fugit Dumnezeu speriat
de cât de mult au uitat oamenii iubirea,
singurătatea mea, cea prinsă între veacul de ieri și cel de azi,
singurătatea ta, pentru care voi rămâne singura femeie cu trup de stea,
singurătăți ca a lui – cel care își ascunde semnul crucii sub haină,
singurătăți ca a ei, care-și respiră neputința
din cămașa de forță a vieții ce o sugrumă,
singurătăți ca ale noastre, ale tuturor, răsfirate, bolnave,
pierdute între ieri și azi,
pe drumul de pe care a fugit și lumina,
singurătăți de oameni care s-au născut să moară,
cu toții, și nu pentru a oferi mere coapte în dar,
ci pentru a uita fiecare, din ce în ce mai mult,
că totul începe cu o șoaptă,
singurătăți ale iubirilor diluate cu apă,
până când, din suflet, nu mai rămân
decât niște opinci bătucite de drum și de praf,
singurătăți de moarte,
în care vieții îi e teamă să mai intre cântând...
Pentru că azi, mai mult ca oricând,
speranța are forma unei piei ce atârnă pe niște oase frânte

Îndrăgostire

Spunea cineva că doar moartea nu ne înșală niciodată,

doar ea vine tiptil, dar sigur,

se ascunde după fiecare mireasmă de floare

asupra căreia ne aplecăm,

în fiecare privire furată între două lumi,

în fiecare gând pe care nu-l vom rosti niciodată,

în fiecare gest care ne face zei și oameni deopotrivă,

în ezitările pe care ni le desenăm pe frunte și în ochi,

în visele noastre de copii părăsiți la marginea raiului,

în ceea ce iubim mai mult,

precum și în nebuniile din nopțile nedormite

când ascultăm noaptea și ne e teamă de dimineață,

în fiecare om pe care îl întâlnim pe drum

și de care nu ne desparte nimic altceva decât eternitatea.

Și totuși, chiar dacă numai moartea nu ne înșală niciodată,

numai de viață, din când în când, ne putem îndrăgosti, nebunește,

din vârful degetelor și până la ultima respirație.

Din nimicul ce sunt

Din nimicul ce sunt

marea mă transformă în valul de mâine

Din respirația mea de om,

sub cerurile ființei,

devin piatra de care oceanul se lovește

atunci când corpul meu trebuie îndoit și șlefuit

pentru ca viața din el să se unduiască precum apa

Din nimicul ce sunt

devin tot ceea ce poate viața cânta ca pe un cântec de leagăn

dovada că numai îndoindu-ne uneori,

alteori devenind pietre,

vom ține balanța între valuri și mal,

între zbor și cer,

între cădere și iubire,

între partea noastră de oameni

și cea de veșnicie.

EMILIA IVANCU este poet, traducător și cadru didactic universitar. În prezent, este Lector de Limba și Literatura Română la Universitatea din Poznań (Polonia), dar are și un post rezervat la Universitatea din Alba Iulia (România). A obținut titlul de Doctor în Filologie cu o teză despre literatura postcolonială. Publicațiile ei includ: Travels with Steinbeck in Search of America (2005), Dicționarul personajelor lui Lucian Blaga (co-autor, 2005), Dicționarul polono-român/româno-polon (co-autor, 2011). A tradus romanul lui Angharad Price O Tyn Y Gorchudd! din limba galeză în limba română, precum și poezia lui Diarmuid Johnson. Emilia Ivancu a publicat patru volume de poezie: Jocul de a nu fi mai mult decât sunt/Gra w to, aby nie być więcej niż jestem (2012) (trad. în limba polonă de Tomasz Klimkowski), Șamanii și poeții (2014), Washing My Hair with Nettles (trad. în limba engleză de Diarmuid Johnson), (Parthian Books 2015), Noaptea în care focurile vor arde până la capăt (Editura Eikon, 2016). Este redactor al revistei academice The Finnish Journal of Romanian Studies (Universitatea din Turku, Finlanda) și membru fondator al Societății de Poezie ARADOS – o societate de promovare a tradițiilor lirice din țările celtice, România și Polonia. Emilia Ivancu a participat la numeroase festivaluri de poezie din România, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și este organizatorul Festivalului Internațional de Poezie, Muzică și Traduceri „Arados” din Tg.-Jiu – Hurezani, aflat în 2017 la cea de-a doua ediție.

Volume de poezie:

Jocul de a nu fi mai mult decât sunt / Gra w to, aby nie być więcej niż jestem (tradus în limba polonă de Tomasz Klimkowski, 2012)

Șamanii și poeții (2014)

Washing My Hair with Nettles (tradus în limba engleză de Diarmuid Johnson, Parthian Books, 2015)

Noaptea în care focurile vor arde până la capăt (editura Eikon, 2016)
Cărțile vieții (editura Eikon, București, 2018)

Copyright © 2017 Emilia Ivancu

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.