INGRID JENIFER BALACKS
Sunt
veselă și râd în soare
Și
mă hrănesc cu sentiment,
Îmi
fac din viață o culoare,
Iubesc
și dărui permanent.
Mă
port mereu cu demnitate,
Nu-mi
place să ating cu ură,
Trăiesc,
respir prin simplitate
Și
sunt un om plin de măsură.
Mi-am
înfrățit în ochi dreptatea
Și
vreau la fel răspunsul dat -
Mi-am
egalat ziua cu noaptea,
Dar
timpului nu i-am cedat.
Și
dacă vremea-mi dă târcoale
Vrând
să mă schimbe de culoare
Mă
las pe brațele-i ‘domoale’
Zâmbind,
cu zâmbetul de soare.
Am zborul
meu
Am
zborul meu înflăcărat,
Îmi
arde lacrima de soare,
Deasupra
timpului am stat
Și
am cernut ades ninsoare.
Am
zborul meu și drumul lin
Și
ce să fac dacă te doare?
Mă
iartă dar, de- aș sta puțin;
Aș
fi un nor din vechiul soare.
De
vrei, te pot lua cu mine
Să-ți
umplii ochii de scântei,
S-ar
putea, zborul să-ți aline
Toți
anii duși ce-atârnă grei.
De
crezi, de-acum că e departe
Și
zborul tău nu se mai poate,
Te
rog, de mine, te desparte,
Dar
fă-te zi dacă ești noapte.
Aș
vrea să plec cu resemnarea
Că
am făcut ce-a fost mai bine,
De-acum,
mă fac vecin cu marea,
Cum
să trăiesc printre suspine?
Demult,
m-am risipit, ca tine
Aveam
în suflet, doar ninsoare,
Dar
azi sunt vie și mi-e bine...
Îmi
bucur ochii doar de soare.
Să mă dori
în suflet, doar de fericire
Mă
întreb ce faci? Sufletu-mi te cere!
Timpul
nu mai trece, s-a oprit pe loc,
Dorința
mea te strigă, inima de miere
Te
așteaptă-n taină într-al iubirii joc…
Văd
prin dansul ploii lumănări de ceață,
Simt
parfumul proaspăt de bujori încinși,
Am
privirea aprinsă, inima –ndrăzneață
Și
obrajii rumeni... sânii necuprinși...
Note
se desprind, tind să mă cuprindă,
Fac
din chipul meu; o adâncă vrajă,
Fluturii
coboară, prin mine se perindă,
Gurii
mele pline parcă stau de strajă.
Simt
ecoul umed al privirii tale...
Gura
ta ce-aleargă prin mine flâmândă,
Mă
furnică corpul în punctele vitale
Și
mă las ca pradă în clipa tremurândă.
Du-mă
pân’la cer, într-un curcubeu,
Să
învăț delirul, când sorb din iubire,
De-ți
sunt odisee, tu pe veci, ca zeu
Să
mă dori în suflet doar de fericire.
Prin ochii
tăi
Prin
ochii tăi mă văd pe mine
Mai
clar decât un strop de apă,
Mă
rup de timp, alerg în tine...
Te
gust încet în somn de pleopă.
Rămân
acolo timp de-o noapte,
Prin
dor, cu dor urcăm în vis,
Ne
sărutăm cu luna-n șoapte,
Mușcăm
din iad spre paradis.
Prin
ochii mei te vezi pe tine
Și
mă pătrunzi în mii de feluri,
Suntem
un val ce pleacă-vine
Un
val mai altfel, fără maluri.
Rămâi
acolo timp de-o noapte
Și
tot mereu mă poposești...
Noi
ducem dragostea în fapte
Și-apoi
spre culmile cerești.
Ingrid Jenifer
Balacks: În spatele fiecărui
lucru frumos există: o speranță, o scânteie, un drum, și de ce nu, poate o
menire. Venim pe lume cu atât de multe semne de întrebare și întreaga noastră
existență este o sete continuă de cunoaștere, de înțelegere, de evoluție prin
informație sau frumosul de suflet. Evoluăm în mod diferit așa cum ne este de
fapt și natura noastră umană. Suntem ecuații ale unei științe exacte sau poate
cuvinte înmugurite pe buze de timp dar, ambele se succed atât de frumos în
periplu acestei vieți. Privesc în sufletul meu și mă văd un mugur –cuvânt.
Frumusețea acestei primăveri poetice mi-a fost pusă în suflet de minunata mea
mamă, am crescut hrănindu-mi visele din mugurul poeziei clasice, am crescut
încercând să fiu și eu o parte din acel univers frumos. Chiar dacă încercările
de odinioară s-au estompat,cuvintele au crescut în mine și odată cu trecerea
timpului au prins statornicia unui ecou. Am reluat drumul lor cu bucuria
redescoperirii. Poezia m-a schimbat, m-a vindecat în suflet de toate rănile
vieții, mi-a fost terapie și mângâiere. Am continuat acest drum frumos atât
pentru mine cât și pentru cei din jurul meu care s-ar putea identifica cu
masajele creațiilor mele. Îmi place călătoria și parcurg cu bucurie fiecare
pas, tot ce îmi doresc este ca drumul să nu se sfârșească vreodată.
Copyright © 2017 Ingrid Jenifer Balacks
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este
permisă numai cu acordul autorului.
Leave a Comment