"" CORIN CULCEA - PARNAS XXI

CORIN CULCEA

Poezii














Hai, strânge-mă, de frig!...

O, cât îți simt secunde noi
lovindu-ți umerii prea moi,
cum te apleci
sub ploaia despletită din cuvinte,
cu ochii straniu strălucind
printre cometele țâşnind pe lângă noi...
şi cât te sapă teama
iubirii prăbuşită în morminte!...
O, cât îți zboară gândul înainte
şi clipa o striveşti livid, din faşă,
între-nserare şi înnoptarea laşă!...
Prea multe întrebări se-ncolăcesc
în sferele albastre pâlpâind
precum lumina unei candele de schit,
în care îți fărâmițezi privirea!...
Iar eu gândesc...
sau poate chiar te strig:
„Hai, strânge-mă în brațe,
hai, strânge-mă, de frig!”


M-a uitat astăzi lumina

M-a uitat astăzi lumina, adumbrindu-mă,
cuvintele mi se-ncolăcesc în zboruri departe,
sunt clipe când le rostesc degeaba, tăindu-mă,
precum o coasă aplecând iarba spre moarte!...
Păsările mi-au plecat țipând, în păianjeni,
ca gândul în somn, cu toate amintirile rupte...
doar frunze căzute peste ochii mei galbeni
şi cuie bătute în silabele mute!...
M-a uitat astăzi lumina, înnorându-mă,
trupul meu a plecat din mine, departe...
numai aerul ars a rămas căutându-mă,
şi-un cântec de lebădă întoarsă din moarte!...


Peste aripa mea, ca un curcubeu...

Ca o pasăre curgând în mine,
din cer spre pământ,
mereu din cer spre pământ,
eu sunt!...
Ca un vânt
risipindu-mi norii nemişcați
din cuvânt...
ca un ochi lăcrimându-şi albastrul arzând,
căutând adevărul departe,
strivindu-şi sub pleoape căldura!...
Căci, vai, niciodată,
imediatul sculptat în privire,
nu este şi adevărul!...
Mă ridic în zborul din sinele meu
şi te simt, o, cum te simt
arcuită peste aripa mea,
ca un curcubeu!...


Sufletele noastre

Sufletul meu
are dreptate mereu,
când pleacă din el însuşi
şi se întoarce în sufletul tău!...
Sufletul meu,
de la implozie la explozie,
are întotdeauna dreptate
şi-ți simte fiorul
dincolo de toate cuvintele înfăşurate
în aripi de vultur!...
Sufletul tău,
agățat de stânci,
de albul zăpezii, de cuțitele lungi,
are dreptate mereu!...
Ah, smulge-mi-l pe-al meu,
să-ți sprijine urcarea...
şi vocea ta, cu vocea mea,
cuvintele ce sapă înaintea noastră,
besmetice, grăbite şi sculptate-n piatră,
să se-mpreune, să ne ducă crucea...
şi trupurile albe, tremurânde...
şi numai eu... şi numai tu,
cu nervii alergând
asemeni hergheliilor din Deltă,
sălbatic pironindu-ne în carne şi în dor...
şi numai tu... şi numai eu...
şi sufletele noastre, cu dreptatea lor!...


Nu te poți rupe...

Nu te poți rupe de mine,
cum nu poți rupe ziua de noapte,
zborul de gândul flămând...
cum nu poți rupe viața de moarte!...
Nu te poți rupe de mine,
chiar dacă tac,
în urma umbrii tale ascuns
şi mă pierd în măreția pietrelor verzi,
ascultându-mi propria inimă!...
Nu te poți rupe de mine,
sfârşită de cuvinte,
pentru că îți rămâne foşnind
ultima clipă
şi ultimul cântec al ierbii
culcată în lumina trupului tău,
greierii nopților, aşternându-ți culcuşul
în sângele meu!...
Nu te poți rupe de mine,
din ochiul meu mineral,
încet fumegând!...


Corin Culcea:

PoetVreau a trăi,
ca şi cum n-aş muri...
şi să mor,
ca şi cum aş trăi!

Una dintre cele mai mari mândrii ale mele este aceea că sunt concitadin cu unul dintre cele mai mari suflete ale poeziei româneşti, Nichita Stănescu, lucru ce mă obligă enorm ... şi nu mi-aş permite niciodată să fac poezia de ruşine.

Cărți publicate:

Templul meu – octombrie 2016, la editura Genius, Bucureşti;
Lemuriana mea – aprilie 2017, la editura Genius, Bucureşti.

Poezii publicate în revistele:

Luceafărul, Amfiteatru, România literară, Săptămâna etc. (înainte de 1989).
eCreator (24 iulie 2017, 13 iulie 2017 și noiembrie 2016);
Ploieştiul cultural (mai 2017);
Melidonium (martie 2017);
Boema 093 (noiembrie 2016);
Cuvinte – artă, cultură, stil urban (septembrie, octombrie, noiembrie 2016).

Membru în juriul concursului internațional de literatură, organizat de revista „Cuvinte, Artă, Cultură...”, Constanța, septembrie, 2016.

Copyright © 2017 Corin Culcea
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.